Connect with us

Dâmboviţa

Adrian Ţuţuianu rămâne ferm. Nu se întoarce în PSD!

Publicat

pe

Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PRO România la nivel naţional, unul dintre liderii importanţi ai partidului condus de Victor Ponta, a declarat astăzi că toţi parlamentarii PRO România au semnat moţiunea de cenzură şi vor vota mâine la vedere.

Întrebat dacă a fost contactat de Viorica Dăncilă pentru a fi rugat să se întoarcă în PSD, Ţuţuianu a spus că nu a purtat nicio discuţie cu premierul în acest sens, dar că au fost colegi din Senat care i-au sugerat că ar putea negocia pe tema asta cu preşedinta social-democraţilor.

Fostul lider al PSD Dâmboviţa a rămas consecvent celor afirmate ori de câte ori a fost aruncată în spaţiul public ideea de a reveni în partidul pe care l-a slujit atâţia amar de ani: nu se va întoarce.

„Am 30-40 de primari din Dâmboviţa care îmi cer să mă întorc înapoi în partid. Primarii gândesc prin prisma intereselor lor, eu gândesc şi prin prisma intereselor mele şi prin prisma noţiunii de demnitate. În viaţă trebuie să mai ai şi demnitate, chiar dacă pierzi la un moment dat” , a precizat Adrian Ţuţuianu.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ANUNŢURI

Oprire furnizare apă în comuna Nucet, județul Dâmbovița

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Nucet, marți – 10 noiembrie 2026, între orele 08:00-23:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ANUNŢURI

Oprire furnizare apă în Văleni Dâmbovița, sat Mesteacăn

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Mesteacan, din comuna Văleni Dâmbovița, luni – 9 noiembrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite