ACTUALITATE
Curaj şi sute de cai putere la concursul de off road de la Târgovişte

În acest week-end, avem competiţii extreme în judeţul Dâmboviţa. De şase ani, în apropierea Târgoviştei, pe traseele spectaculoase din zona comunei Şotânga, se consumă unul dintre cele mai dure concursuri de off road din România.
Organizatorul acestui eveniment de excepţie şi care va aduna la linia de start cel puţin 50 de echipaje de sportivi este organizat de Clubul „Corb 44”, care îi are ca principali mentori pe Silviu Bulugioiu şi pe Roxana Ciuhulescu, ani buni realizatoare a cunoscutei emisiuni PRO Motor. Alături de ei, s-a mai aflat la conferinţa de presă desfăşurată înainte de marea competiţie şi Cătălin Milea, membru în staff-ul competiţiei care se va derula între 31 octombrie şi 3 noiembrie 2019.
S-a vorbit, dar nu cu teamă, despre vremea care se va schimba în următoarele zile. Vor începe ploile, dar, pentru organizatori şi concurenţi, nu este o problemă, dimpotrivă, ploaia şi noroiul sunt considerate a fi „condimente” ale competiţiei. Practic, vor spori suspansul, munca piloţilor, vor îngreuna parcurgerea traseelor alese pentru diferitele clase de concurs.

Pe lângă categoriile deja consacrate, de anul trecut, pentru a deschide şi altora apetitul pentru acest sport, a fost introdusă clasa hobby. Deţinătorii de autovehicule de stradă 4X4, fără pregătire sau modificări substanţiale la maşini din punct de vedere tehnic, au posibilitatea să se obişnuiască cu rigorile unui concurs de o asemenea factură. Roxana Ciuhulescu este convinsă că evenimentul va fi, ca şi cel din sezonul trecut, unul de calitate, interesant, atractiv, o etapă de campionat de off road reuşită.
Silviu Bulugioiu a vorbit şi despre introducerea în concurs a clasei C. La această categorie, participă autovehicule care se prezintă cu prescripţiile tehnice ale producătorului, dar, din punct de vedere tehnic, sunt realizate destul de multe modificări care le scot din clasa standard, împingându-le spre clasele Open sau Extreme, unde maşinile suportă mari modificări, ajungând să nu mai arate ca un autovehicul normal, ci mai degrabă cu un utilaj tehnologic.
Iubitorii de off road pot urmări competiţia în perimetrele de start şi de sosire. Nu este indicat să vină în zonele de traseu, fiind destul de periculos accesul acolo, atât pentru public cât şi pentru concurenţi.

Ca şi anul trecut, când s-a experimentat pentru prima dată, pentru un plus de spectaculozitate, startul va fi concomitent, adică toate maşinile înscrise la o singură categorie vor pleca simultan în concurs.
Findcă în centrul municipiului sunt în derulare proiecte edilitare, parcul tehnic al competiţiei se va muta pe un teren din apropierea Complexului de locuinţe „Class Park”, în zona de nord a municipiului. Tot acolo, duminică – 3 noiembrie, se va organiza concursul de trial. De asemenea, parcul auto poate fi vizitat de cei interesaţi.
Organizatorii se aşteaptă şi la înscrieri pe ultima sută de metri, aşa cum s-a întâmplat şi în anii anteriori. Joi, începând cu ora 14:00, se deschide secretariatul competiţiei şi încep să se facă înscrierile. Pe data de 1 şi 2 noiembrie, la ora 09:00 se va porni încolonat spre zona de start tehnic din apropierea comunei Şotânga.
Pentru prima dată, la concursul de off road de la Târgovişte, participă şi două echipaje din Bulgaria, înscrişi la categoria Open. Traseele, cu diferite grade de dificultate, au o lungime între 50 şi 110 km.

ACTUALITATE
Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.
„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!
Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!
Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.
Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
ACTUALITATE
Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.
Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!
Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























