Dâmboviţa
Senatorul Iancu Caracota, apel către colegii parlamentari pentru susţinerea Guvernului Orban

Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului se reunesc, astăzi – 28 octombrie 2019, începând cu ora 12:00, pentru a stabili calendarul de învestire a Guvernului Orban. Premierul desemnat a obţinut până în prezent susţinerea PMP, USR şi UDMR şi continuă negocierile. ALDE va decide astăzi asupra acestui aspect, iar PRO România şi PSD au anunţat că nu vor vota Guvernul Orban.
În acest context, senatorul PNL Iancu Caracota face apel la parlamentarii din partidele care au contribuit la demiterea Guvernului Dăncilă să susţină formarea noului Cabinet, punctând că „orice întârziere nu face decât să o menţină pe Viorica Dăncilă în funcţie, reprezentanta celui mai slab şi nociv guvern post-decembrist”.
„Reuşita moţiunii de cenzură trebuie să fie urmată, urgent, de învestirea unui Guvern legitim. Este nevoie ca următorul guvern să facă rectificarea bugetară, pentru ca autorităţile locale să nu intre în blocaj financiar, şi să pregătească proiectul de lege a bugetului de stat şi proiectul de lege a asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020.
De asemenea, este necesară pregătirea României pentru sezonul rece şi deblocarea examenului de rezidenţiat. Salut discuţiile pozitive de până acum ale premierului desemnat, Ludovic Orban, cu celelalte partide dispuse să sprijine învestirea viitorului Cabinet.
De asemenea, cer PSD să nu blocheze procedura parlamentară necesară pentru alegerea unui nou Executiv. A nu sprijini sau a bloca formarea unui Guvern PNL înseamnă a menţine paralizată administraţia centrală şi locală, situaţie ce atrage după sine consecinţe negative asupra a milioane de români”, a declarat Iancu Caracota, senator PNL de Dâmboviţa.
ACTUALITATE
Președintele CJ Dâmboviţa, întâlnire de lucru cu ministrul Mediului. Dezvoltarea turismului montan, prioritate extremă

Fidel misiunii sale de a contribui la dezvoltarea socio-economică a județului Dâmbovița, Corneliu Ștefan, președintele CJD, a avut o întâlnire de lucru cu ministrul Mediului, Natalia Intotero. La discuțiile care au vizat Planul de Management Integrat al Parcului Natural Bucegi și investițiile care trebuie realizate în vederea dezvoltării stațiunii turistice de interes național Peștera-Padina, au mai participat: deputatul Laurențiu Neculaescu, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva -Jean Vișan, președintele Asociației Turistice Peștera-Padina – Valentin Calcan și reprezentanții conducerii Parcului Natural Bucegi.
„Finalizarea acestui document este esențială pentru zona Peștera-Padina. Avem nevoie de un cadru clar, care să permită dezvoltarea investițiilor, valorificarea potențialului turistic și protejarea, în același timp, a mediului natural din Munții Bucegi.
Îmi doresc ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă, cu infrastructură modernă și servicii de calitate, iar pentru acest lucru este nevoie de colaborare și de soluții concrete.
Tocmai de aceea, voi face toate demersurile necesare și voi susține acest proiect până când va deveni realitate. Este un obiectiv important pentru dezvoltarea turismului în județul Dâmbovița”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Dâmboviţa
Bărbat găsit decedat într-o locuință cuprinsă de flăcări în comuna Costești Vale

În această seară, în jurul orei 19:00, pompierii de la Detașamentul din Titu s-au deplasat la locul incendiului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță tip SMURD. La sosirea echipajelor, focul se manifesta într-una din camere, unde au ars materiale combustibile.
În interiorul casei, militarii au găsit bărbatul decedat. Polițiștii au declanșat cercetările pentru a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs moartea bărbatului.
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























