ACTUALITATE
Câştigătoare a trofeului „Crizantema de Aur”, întrebare incomodă pentru directorul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa

Festivalul „Ileana Sărăroiu”, organizat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa – instituţie subordonată Consiliul Judeţean, se pare că a provocat revolte în rândul soliştilor consacraţi de muzică populară din judeţ. Artiştii întreabă, pe bună dreptate, de ce mentorii acestui eveniment au omis să invite, pentru a susţine recitaluri, şi interpreţii de valoare din judeţ.
Nicoleta Vasile, câştigătoarea trofeului „Crizantema de Aur” 2018 şi cunoscută solistă de muzică populară, i-a adresat această întrebare managerului Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Ionuţ Lăscaie, într-o postare pe Facebook.

ACTUALITATE
13 iulie 2026: Începe admiterea la liceu. Repartizarea computerizată va avea loc pe 22 iulie 2026

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița ne informează că, în perioada 13 – 20 iulie 2026, în unitățile școlare, se vor desfășura activități privind admiterea în învățământul liceal. Practic, se va proceda la completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a; completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere; introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere; verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată.
„Ministerul Educației și Cercetării a pus la dispoziția elevilor și a părinților Ghidul pentru admiterea la liceu, în anul școlar 2026-2027, un îndrumar pentru alegerea unui profil liceal potrivit fiecărui elev.
Unitățile de învățământ liceale sunt selectate de către elevi și părinți conform unor coduri a căror listă este publicată pe site-ul IȘJ Dâmbovița https://www.isj-db.ro/public/public/upload/manager/files/Admitere/2026/Codurile%20scolilor%20pentru%20ADLIC.pdf
Ierarhia la nivel judeţean a absolvenţilor claselor a VIII-a, alături de listele cu specializările, liceele şi şcolile din judeţe a fost publicată pe site-ul https://admitere.edu.ro/
Elevii din alte județe, care optează pentru înscrierea în unitățile de învățământ liceal din județul Dâmbovița, pot completa fișele cu opțiuni fie în școala de proveniență, în aplicația special destinată acestei înscrieri, fie în centrul special de admitere organizat la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Târgoviște, Calea Domnească nr. 127, cam. 11, et. II.
Candidaţii pot participa la repartizarea computerizată într-un singur judeţ. Înscrierea candidaţilor care doresc să participe la admiterea computerizată în alt judeţ se realizează la unitatea de învăţământ din care provin candidaţii, conform unei proceduri elaborate de Comisia naţională de admitere, publicată pe site-ul IȘJ Dâmbovița https://www.isj-db.ro/admitere-liceu. Comisia naţională de admitere stabileşte, prin procedură, şi modalităţile de completare a opţiunilor şi de transmitere a fişelor de înscriere, de înregistrare a datelor în baza de date şi de comunicare a rezultatelor acestor candidaţi.
Elevii care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației și Cercetării sau au obținut premiile I, al II-lea sau al III-lea la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării pot fi înscriși în clasa a IX-a, în anul școlar 2026— 2027, peste numărul maxim de elevi în formațiunile/ clasele de elevi, conform OMEC nr. 3490/2026 privind aprobarea Metodologiei de înscriere în clasa a IX-a, în anul școlar 2026-2027, a elevilor care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației și Cercetării sau au obținut premiul I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării.
Conform art. 2 (12) din OMEC nr. 6.060/2025, privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2026-2027, inspectoratele școlare județene alocă peste numărul de locuri repartizat unităților de învățământ 1-2 locuri speciale suplimentare la clasă pentru elevii romi, respectiv 1-2 locuri suplimentare la clasă, distincte în unitățile de învățământ de masă, pentru integrarea individuală a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) proveniți din învățământul de masă și din învățământul special, care susțin evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, cu respectarea prevederilor legale privind constituirea formațiunilor de elevi.
Locurile distincte alocate pentru elevii romi, respectiv pentru elevii cu CES vor fi distribuite în mod egal între unitățile de învățământ liceal stabilite de către inspectoratele școlare județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București, astfel încât un număr cât mai mare de unități de învățământ liceal să poată asigura dreptul la educație al acestor elevi, pe toată raza județului/municipiului București, în vederea respectării principiului egalității de șanse.
Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru rromi și comunicarea rezultatelor candidaților prin afișarea la sediul și pe site-ul inspectoratului școlar se realizează în data de 16 iulie 2026. Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru rromi se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere. Tot la data de 16 iulie 2026 se realizează repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și comunicarea rezultatelor candidaților prin afișarea la sediul și pe site-ul inspectoratului școlar. Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere.
Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați, dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2026-2027, completează opțiunile în perioada 15-17 iulie 2026.
În data de 22 iulie 2026 are loc repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2026 – 2027, iar în perioada 23 – 28 iulie 2026 se depun dosarele de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.
Pentru a creștele șansele de reușită la admitere, candidații ar trebui să completeze cât mai multe opțiuni în fișa de înscriere.
Desfășurarea celei de a doua etape de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2026-2027, în conformitate cu calendarul admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2026-2027, se realizează în perioada 31 iulie – 18 august 2026
Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană se realizează în perioada 17 – 18 august 2026.
Pentru pregătirea și organizarea ADMITERII în învățământul liceal pentru anul școlar 2026 – 2027, Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița a realizat Planul de măsuri nr. 1739/ 23.02.2026, publicat pe site-ul https://www.isj-db.ro/admitere-liceu
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională 2026.
În cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind în ordine următoarele criterii:
– media generală de absolvire a claselor V-VIII;
– nota obținută la proba de Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale;
– nota obținută la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naționale”, se precizează în informarea transmisă de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.
ACTUALITATE
Febra la copil și ce trebuie să știe orice părinte. Info util Serviciul de Ambulanță Dâmbovița

Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița vine în sprijinul părinților cu un material informativ despre febra la copii și cu recomandări care să le fie de folos când se confruntă cu astfel de situații.
Când vorbim despre febră?
Conform celor mai recente recomandări privind managementul febrei la copil, la copiii cu vârsta peste 3 luni, febra este definită ca o temperatură centrală ≥38,5°C.
La sugarii sub 3 luni, o temperatură de ≥38°C necesită întotdeauna evaluare medicală.
O temperatură de 37,7–38,2°C nu înseamnă automat că trebuie administrat un antitermic.
Ce termometru folosim?
0–12 luni: termometrul rectal este cea mai precisă metodă.
Peste 1 an: se poate utiliza un termometru auricular (timpanic), dacă este folosit corect.
Copiii mai mari (4–5 ani și peste): temperatura poate fi măsurată și oral.
Termometrele axilare sunt ușor de folosit, dar sunt mai puțin precise.
Termometrele cu infraroșu la nivelul frunții (non-contact) sunt utile pentru screening, însă o valoare crescută ar trebui confirmată printr-o metodă mai precisă.
Nu tratăm termometrul, ci copilul
Scopul tratamentului este ameliorarea disconfortului și îmbunătățirea stării generale, nu normalizarea temperaturii.
Ce medicamente pot fi administrate?
Paracetamol, antitermic de primă intenție.
Ibuprofen poate fi utilizat la copiii cu vârsta peste 3 luni, dacă nu există contraindicații.
Algocalmin (metamizol) este eficient, dar nu reprezintă tratamentul de primă alegere. Se administrează doar la recomandarea medicului, în situații selectate.
Foarte important!
Doza medicamentelor se calculează întotdeauna în funcție de greutatea copilului (kg), NU în funcție de vârstă.
Nu administrați doze mai mari decât cele recomandate și nu alternați de rutină antitermicele fără indicația medicului.
Solicitați de urgență consult medical dacă:
• copilul are sub 3 luni și temperatura este ≥38°C;
• este greu de trezit, respiră dificil, are convulsii;
• prezintă semne de deshidratare, erupții care nu dispar la apăsare sau dureri intense;
• febra persistă sau starea generală se agravează.
Febra este, de cele mai multe ori, un mecanism de apărare al organismului. Observați copilul, nu doar termometrul, și administrați tratamentul doar atunci când starea lui o impune, folosind doza corectă calculată după greutate.
ACTUALITATEacum o săptămânăSpecializare în premieră națională la Colegiul Economic din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăFotbalist din Dâmbovița a murit la 45 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum o săptămânăIntervenție a pompierilor într-un apartament din Târgoviște. Proprietarul nu a mai dat semne de viață. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileRotire de colan la Rotary Club Târgoviște. Noul președinte este Ionuț Popescu, patronul Complexului Turistic „Potcoava”
ACTUALITATEacum o săptămânăPrimar Tătărani: După furtună, au apărut „atotștiutorii” care aruncă cu noroi, inepții și minciuni!
Ialomiţaacum o săptămânăDoi morți într-un accident feroviar în Ialomița. În mașina lovită de tren erau și doi copii, are au fost grav răniți
ACTUALITATEacum o săptămânăÎnvățătoarea lovită de fulger a ajuns la spital. Cei 14 copii din grupul surprins de furtună în Bucegi sunt în siguranță
ACTUALITATEacum 2 zilePrimăria Titu: Anunț important pentru proprietarii de autovehicule


























