ACTUALITATE
„Secretele dansului”, un festival care a adus sute de copii la Târgovişte! FOTO

Este în plină desfăşurare, la această oră, cea de-a treia ediţie a Festivalului Naţional de Dans şi Balet „The Secrets of Dance”, eveniment cultural cum puţine se întâmplă în Târgovişte, concurs organizat de Şcoala de Balet condusă de profesorul coregraf Daniela Rotari.
Putem spune cu mândrie şi emoţie că sala de spectacol a Teatrului „Tony Bulandra” a fost neîncăpătoare pentru sutele de copii, părinţi, dascăli, instructori artistici, coregrafi şi iubitori ai dansului bine sincronizat.

„Este ceva deosebit, cum nu am mai avut la Târgovişte de ani şi ani, un spectacol maraton, un concurs bine venit, care dă posibilitastea copiilor noştri să se afirme, să-şi canalizeze talentul, munca spre acest domeniu minunat care este baletul, coregrafia. Doamna Rotari a făcut un lucru extraordinar pentru municipiul nostru, pentru judeţul nostru”, ne-a declarat, copleşită de emoţii, o bunică sosită la festival cu nepoţica dansatoare.
Agitaţie în sală, în foaier şi, în mod deosebit, pe scenă. Micuţii, deja costumaţi, aşteptau să le vină rândul în marea reprezentaţie. Juriul, format din profesionişti în arta coregrafică – prof. Robert Mihael Zahariuc, prof. Florica Stănescu şi prof. Izabela Bostan, şi-a preluat misiunea de a analiza şi nota prestaţia artiştilor.

Deschiderea Festivalului a fost făcută de viceprimarul Monica Ilie şi, evident, de mentorul acestei manifestări a frumosului – Daniela Rotari, cea care a pus bazele unei şcoli de balet la Târgovişte.
„Este o onoare pentru mine să mă aflu, astăzi, în mijlocul atâtor copii talentaţi. Este o onoare de fiecare dată când Primăria Târgovişte are ca partener pe doamna profesor Daniela Rotari şi copiii pe care îi instruieşte. Vă felicit că aţi ales să aduceţi copiii să înveţe să crească frumos.
Festivalul acesta de balet reprezintă una dintre provocările artelor frumoase din municipiul Târgovişte, pentru că este printre puţinele festivaluri de balet, dacă nu chiar singurul. De aceea, este o onoare că atâţia copii frumoşi şi talentaţi se află, astăzi, la Târgovişte. Este o onoare că atâţia părinţi, care îşi fac timp să stea lângă copiii dumnealor, se află, astăzi, la Târgovişte.

Vă felicit, vă doresc să aveţi, şi în continuare, suficient de mult timp să participaţi alături de copiii dumneavoastră la nenumărate festivaluri şi vă invit, aşa cum a făcut şi distinsa prezentatoare mai devreme, să vizitaţi Târgoviştea. Este un oraş încărcat de istorie, dar este un oraş modern şi cu oameni primitori. Vă doresc succes.
Dragi copii, vă doresc să fiţi impresionant de frumoşi şi de talentaţi şi astăzi. Fiecare dintre voi a câştigat deja prin participarea la acest festival. Este a treia ediţie şi sunt convinsă că vor fi multe ediţii de acum înainte.
Doamnei profesor Rotari îi doresc succes, putere de muncă şi multe iniţiative minunate ca aceasta. Felicitări!”, a fost mesajul viceprimarului municipiului Târgovişte – Monica Ilie.









ACTUALITATE
Să ne unim inimile în rugăciune! Scrisoare pastorală cu prilejul sărbătorii Sf. Ierarh Nifon (11 august). VIDEO

În fiecare an, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, ne bucurăm, cu deosebită ardoare, de frumoasa mărturie de viață întru Hristos a celui care a dăruit înaintașilor noștri un minunat exemplu de îndrumare duhovnicească, înnoind profund existența lor și devenind ulterior cel dintâi sfânt canonizat pe pământ românesc.
Personalitatea Sfântului Ierarh Nifon se impune ca una dintre cele mai grandioase ale începutului de secol XVI, prin faimoasa lui erudiție, prin rigoarea sa morală, prin înnoirea disciplinei ecleziale și prin deschiderea Bisericii spre nevoile concrete ale credincioșilor. Astfel, el a reorganizat din temelii viața bisericească munteană, așezând-o pe temelia fermă a Evangheliei și a tradiției ortodoxe. De asemenea, sub inspirația și îndrumarea sa, Ieromonahul Macarie a tipărit la Târgoviște primele cărți ortodoxe din spațiul românesc, inaugurând epoca culturii scrise în Țara Românească. Primul Liturghier ortodox din lume (1508), alături de Octoih (1510) și de Tetraevangheliar (1512), rămân mărturii peste veacuri ale unei fabuloase epoci de înflorire spirituală, care a așezat istorica Cetate de Scaun munteană în centrul vieții ecleziale din sud-estul Europei.
Rodnicia slujirii sale este evidentă și în formarea spirituală a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ucenicul său cel mai cunoscut, care a transpus în viața politică și culturală a vremii sale învățăturile primite de la marele ierarh.
Într-o epocă marcată de nenumărate frământări și neliniști, precum și de profunde și rapide transformări, chemarea la înnoirea vieții pe principiile Evangheliei lui Hristos, a Sfântului Ierarh Nifon, răsună cu o actualitate uimitoare, fiindcă el ne amintește că sfințenia nu este un privilegiu rezervat unor aleși, ci o vocație universală, la care suntem chemați toți creștinii. Viața sa, plină de curaj, de înțelepciune și de neobosită râvnă, rămâne un reper pentru noi toți, care ne inspiră și ne motivează.
Astăzi, când lumea se confruntă cu numeroase războaie, crize morale majore, migrație, dezvoltarea uimitoare și fără precedent a tehnologiei, evidente și îngrijorătoare schimbări climatice, precum și cu tot mai multe provocări ale speranței noastre, exemplul Sfântului Ierarh Nifon ne îndeamnă să rămânem statornici în credință, uniți în rugăciune și neclintiți în mărturisirea Evangheliei! De aceea, vă chem cu părintească dragoste să transformați această sărbătoare într-un prilej de reînnoire duhovnicească, de întărire a comuniunii și de mărturisire a bucuriei credinței noastre ortodoxe!
Și, pentru că întreaga noastră viață este un pelerinaj continuu către Împărăția cerurilor, trebuie să vedem pelerinajul la sfinți ca pe un drum spiritual pe care îl parcurgem împreună cu Dumnezeu, drum care ne unește cu Maica Domnului și cu toți sfinții, cu întreaga tradiție a Bisericii, fiindcă este un act de întărire în credință, de pocăință, de luminare, de vindecare și de mărturisire, o adevărată cale interioară în care ne regăsim pe noi înșine, alături de bucuria solidarității și a comuniunii cu aproapele.
Vă invit pe toți, clerici, monahi, tineri și credincioși de toate vârstele, să veniți la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, în dimineața zilei de 11 august 2026, de la ora 07:00, pentru a participa la Sfânta Liturghie, la închinarea la moaștele Sfântului Ierarh Nifon și ale Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, aduse special la această mare sărbătoare, spre întărirea credinței și spre mângâiere sufletească.
Să ne unim inimile în rugăciune, să întărim comuniunea dintre noi, să dăruim lumii un semn de speranță și să mărturisim, cu bucurie, frumusețea Ortodoxiei noastre!
Cu arhierești binecuvântări,
† N I F O N
Arhiepiscop și Mitropolit
ACTUALITATE
Ai o afacere în zona Moreni? Participă pe 18 august la întâlnirea cu specialiștii Camerei de Comerț Dâmboviţa!

Camera de Comerț Dâmboviţa organizează, cu sprijinul UniCredit, o nouă deplasare în județ, în cadrul unei companii de sprijinire a antrenorilor care vizează în special actualizarea codurilor CAEN, operațiune impusă prin lege și care are ca termen limită fara de 25 septembrie 2026. De această dată, specialiștii Camerei de Comerț vor poposi la Primăria Moreni, marți – 18 august 2026, între orele 10:00 și 13:00.
Sunt așteptate să participe la discuții persoanele are dețin un PFA, IF, II ori SRL în municipiul Moreni sau în comunele în zonă, respectiv: Dărmănești, Gura Ocniței, IL Caragiale, Iedera, Ocnița, Răzvad, Valea Lungă, Vârfuri, Vișinești și Vlădeni.
Antreprenorii vor primi informații și sprijin în ceea ce privește:
– actualizarea codurilor CAEN conform CAEN Rev. 3;
– obligațiile și termenul pentru actualizarea obiectului de activitate;
– documentele și procedurile necesare;
– noutăți legislative și informații utile pentru mediul de afaceri;
– servicii de consultanță și soluții dedicate antreprenorilor.
De asemenea, discuțiile nu vor ocoli provocările punctuale ce vor fi ridicate de participanții la întâlnire și se vor căuta soluții pentru rezolvarea acestora.
ANUNŢURIacum 15 oreMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum 5 zileProgramul evenimentelor prilejuite de „Zilele Comunei Potlogi”, 15-16 august 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăȘotânga, o comună care își construiește viitor solid pe postamentul trecutului minier. FOTO
ACTUALITATEacum 4 zileMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
Dâmboviţaacum 2 zileTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
Dâmboviţaacum o ziO mașină a ars ca o torță în sensul giratoriu de la Gulia. VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)
ACTUALITATEacum 6 zileInspectoratul Școlar Dâmboviţa, informare privind rezultatele obținute la Titularizare



























