Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Cinematograful „Independenţa” Târgovişte a intrat în reabilitare

Publicat

pe

După ani şi ani de aşteptare, în sfârşit, Cinemascop „Independenţa”, cel mai renumit cinematograf din judeţul Dâmboviţa şi unul dintre cel mai moderne din ţară în anii 80, a intrat într-un amplu proces de reabilitare.

Administraţia locală condusă de primarul Cristian Daniel Stan a reuşit să deblocheze acest proiect, să obţină finanţare şi să-l pună în lucru. Investiţia se ridică la peste 9 milioane de lei şi este realizată prin Compania Naţională de Investiţii. La finalul lucrărilor, Târgoviştea va beneficia de o sală multifuncţională, un loc unde, în afară de cinema, se vor putea organiza diferite tipuri de spectacole artistice, concerte, întruniri.

„Cinematograful Independenţa a fost şi este încă un simbol al municipiului Târgovişte. Ne aducem cu toţii aminte de filmele pe care le vizionam cu deosebită plăcere în acest spaţiu. La acea vreme, era singurul cinema modern din oraşul nostru.

Vom avea aici, după execuţia lucrărilor, 483 de locuri în sala de cinema-scenă. Proiectul presupune reabilitarea integrală a clădirii, interior şi exterior, şi, bineînţeles, dotările aferente. Vom avea o sală multifuncţională, o sală de care municipiul Târgovişte are nevoie, în contextul în care, în oraşul nostru, nu dispunem de un asemenea aşezământ”, a declarat primarul Cristian Daniel Stan.

Finalizarea acestei investiţii de amploare este programată să se întâmple la sfârşitul anului viitor. Cinematograful, lucrările de modernizare a Pieţii Tricolorului, refacerea Parcului Mitropoliei, la care se vor adăugă reabilitarea şi înfrumuseţarea Bulevardelor Libertăţii, Independenţei şi Mircea cel Bătrân vor transforma radical centrul Târgoviştei, în locul cenuşiului cu care ne-am obişnuit, urmând să apară un spaţiu viu, civilizat, mai apropiat de confortul urban european.

Reclama

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

120.000 de euro pentru gospodărirea orașului Răcari. Va fi achiziționat un buldoexcavator performant

Publicat

pe

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a precizat că nu ratează nicio oportunitate de finanțare necesară în procesul de dezvoltare a localității. Ne-a informat edilul că, în aceste zile, a fost semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea unui buldoexcavator performant, care va intra în dotarea Serviciului de gospodărire al orașului. Suma de 120.000 de euro a fost obținută prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

„Odată cu semnarea contractului de finanțare, proiectul intră într-o nouă etapă. Urmează demararea procedurii de achiziție a utilajului și a atașamentelor, care vor contribui la creșterea capacității de intervenție și la îmbunătățirea serviciilor publice locale. Continuăm să atragem fonduri și să transformăm proiectele în investiții concrete pentru comunitatea noastră”, este mesajul transmis de primarul Marius Caravețeanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Pucioasa a cumpărat cu fonduri AFM patru mașini electrice, pentru SCUP și Poliția Locală

Publicat

pe

Primăria Pucioasa a achiziționat, prin programul AFM privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, patru autoturisme electrice marca MG, model 4. Edilul Constantin Ana ne-a informat că administrația publică locală s-a încadrat în fondurile asigurate de AFM, astfel încât să nu fie nevoie de alocări financiare din bugetul orașului.

Primele două autoturisme au fost deja livrate, sunt albastre și au intrat în dotarea Serviciului Dezvoltare al Primăriei Pucioasa (SCUP). Următoarele două vor fi albe, fiind destinate Poliției Locale. Una dintre aceste mașini va fi echipată cu sistem de monitorizare a parcărilor din oraș – proiect ce va fi implementat în parteneriat cu Vodafone.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite