Dâmboviţa
Senatorul Ţuţuianu este mândru de oamenii pe care îi are în echipa PRO România Dâmboviţa

Senatorul Adrian Ţuţuianu nu se întoarce în PSD, aşa cum a susţinut de fiecare dată când presa l-a asaltat cu această problemă. Vicepreşedinte la nivel naţional al PRO România, Ţuţuianu şi-a propus să consolideze acest partid în Dâmboviţa, iar la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor să dea peste cap toate calculele celorlalte formaţiuni politice, cu precădere PSD şi PNL.
Zilele trecute, s-a desfăşurat la Târgovişte o întâlnire între liderii PRO România şi coordonatorii locali din judeţ. Cu această ocazie, au fost analizate, la rece, rezultatele obţinute în primul tur al alegerilor prezidenţiale şi s-a stabilit un plan de acţiune pentru perioada următoare.
Adrian Ţuţuianu a precizat că este mândru de oamenii pe care îi are în echipă. Cu aceştia, fără privilegiile uriaşe de care dispun alte partide, a reuşit să pună o fundaţie solidă PRO România în Dâmboviţa.

ACTUALITATE
Cercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, a demisionat din toate funcțiile deținute în partid, după ce, săptămâna trecută, a fost pusă sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 într-un dosar în care este acuzată de evaziune fiscală.
Potrivit anchetatorilor, Ioana Raluca Dumitrică nu a virat la stat, în termenul legal, impozitul pe venit și contribuțiile la asigurări sociale și de sănătate reținute de la salariații celor două firme pe care le administrează: Energy City Club SRL și Apollo Beauty Hub SRL. Prejudiciul în acest caz depășește două milioane de lei.
„Consideram ca respectarea legii si responsabilitatea publica sunt principii fundamentale. Avem incredere in institutiile statului si in actul de justitie si consideram ca toate persoanele implicate intr-o procedura judiciara beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, pana la pronuntarea unei hotarari definitive.
Totodata, precizam ca la nivelul PNL Dambovita au fost luate masurile statutare impuse de situatie, iar Raluca Ioana Dumitrica si-a inaintat demisia din functiile detinute in cadrul partidului.
Organizatia Judeteana PNL Dambovita trateaza situatia cu maxima seriozitate si transparenta. Nu vom face aprecieri asupra unui dosar aflat in cercetare”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de PNL Dâmbovița.
Dâmboviţa
A început bătălia preelectorală la Răcari. Liderul organizației locale PSD, Ionuț Săvoiu, a luat la țintă actuala administrație a orașului

Ionuț Săvoiu, nu numai că a revenit în funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, dar și-a luat în serios și rolului de lider al organizației PSD Răcari. Încă nu se știe cu siguranță dacă Săvoiu va fi candidatul social-democraților pentru poziția de primar al orașului Răcari la alegerile din 2028. Mulți ar spune, după ce l-au văzut cum acționează, că va fi. Alții, șușotesc pe la colțuri că scaunul de edil la Răcari este prea mic pentru anvergura secretarului de stat Ionuț Săvoiu. Cert este că a pornit războiul politico-electoral cu actualul primar, Marius Caravețeanu. De altfel, Răcari este sigura localitate cu statut de oraș din județul Dâmbovița care nu a fost cucerită de PSD. Și, după cum îl cunoaștem pe conducătorul social democraților dâmbovițeni, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean, ambițios, hotărât, va scoate pe acest front toate armele specifice unei bătălii, în prima fază, preelectorale, pentru că vrea să câștige!
Printre ultimele postări pe pagina sa de Facebook, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, șeful filialei PSD Răcari, pare să fi dat semnalul la luptă. Săvoiu, însoțit de mai mulți social-democrați din Răcari, a pornit prin localitate, să puncteze în special zonele și perimetrele unde infrastructura nu se prezintă așa cum trebuie. Unde sunt hibe și neajunsuri. Spune Săvoiu, dorind să păstreze nuanța de politețe care îl caracterizează, că știa despre noroaiele din centrul orașului, justificate de întârzierea mult prea mare a lucrărilor de modernizare a DN71, Bâldana -Târgoviște, dar că nu s-ar fi „gândit că, la mai puțin de 200 de metri de kilometrul zero al orașului, pe strada Garoafelor, nu există nici măcar asfalt. Nu mai vorbim despre trotuare sau despre o rețea de canalizare pluvială”.
„De aici începe, de fapt, imaginea orașului Răcari. Așa arată centrul orașului, dincolo de promisiuni și de imaginea frumoasă pe care unii încearcă să o prezinte. Suntem în 2026, iar locuitorii orașului Răcari au nevoie de condiții de oraș, nu de infrastructură rămasă la nivelul unei comune”, a scris Ionuț Săvoiu pe Facebook, nefăcând o nominalizare directă, dar, cu siguranță, țintindu-l pe primarul Marius Caravețeanu.
Actualul edil al orașului Răcari va fi un adversar redutabil al social democraților. Și panoplia cu realizări nu este goală, chiar dacă mai sunt multe de făcut! Dar, ăsta-i jocul politic, democratic, din care ar trebui să iasă binele comun, dezvoltarea societății.
„18 ani de când avem aceeași administrație. După atâția ani, ar fi trebuit să putem vorbi despre infrastructură modernă, străzi asfaltate, trotuare și condiții decente pentru fiecare locuitor. În schimb, încă discutăm despre lucruri elementare”, a adăugat liderul PSD Răcari, Ionuț Săvoiu.
În finalul textului său, însoțit de fotografii care să ateste că a luat la picior străzile din Răcari, Ionuț Săvoiu face un apel către locuitorii orașului.
„Anul 2028 trebuie să fie un moment al bilanțului și al responsabilității. Fiecare locuitor are dreptul să ceară explicații, să evalueze rezultatele și să decidă în cunoștință de cauză ce viitor își dorește pentru oraș. Răcari este oraș pe hârtie. Este timpul ca statutul de oraș să se vadă și în viața de zi cu zi a oamenilor”.
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























