Connect with us

ACTUALITATE

Vrei să pleci cu animalul de companie în străinătate? Reguli de respectat

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ (Sursa: autotestmagazin.ro)

Prima condiţie, atunci când te-ai hotărât să iei cu tine în străinătate şi animalul de companie, este să te informezi cu privire la condiţiile şi normele impuse de statul unde veţi ajunge, precum şi cu privire la cele din statele pe care le veţi tranzita.

Ca reguli generale însă, stabilite prin Regulementul UE nr. 576/2013, trebuie să ştiţi că animalele de companie pot fi deplaate dintr-un stat în altul dacă:
– sunt marcate corespunzator;
– le-a fost administrată o vaccinare antirabică valabilă;
– au fost supuse unui test de titrare a anticorpilor antirabici;
– respectă toate măsurile sanitare preventive pentru boli sau infecţii, altele decât rabia;
– sunt însoţite de un document de identificare;
– intră în ţară doar printr-un punct de trecere al frontierei destinat persoanelor;
– numărul maxim de animale de companie cu care se poate călători în altă ţară UE este cinci, cu excepţia celor pentru concursuri, expoziţii şi alte evenimente sportive.

Potrivit Regulamentului UE, în categoria animalelor de companie intră: câini, pisici, dihori domestici, nevertebrate – cu excepţia albinelor şi bondarilor, animale acvatice ornamentale, amfibieni, reptile, păsări, rozătoare şi iepuri.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Atenție! Se oprește furnizarea apei în comuna Bilciurești, județul Dâmbovița

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii din comuna Bilciurești că, marți – 16 iunie 2026, va întrerupe furnizarea apei între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, de precizează într-un comunicat de presă transmis de Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Camera de Comerț Dâmboviţa organizează curs inspector în securitate și sănătate în muncă

Publicat

pe

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița organizează curs autorizat ANC de inspector în securitate și sănătate în muncă (SSM). Atenție, locurile sunt limitate!

Durata cursului: 80 de ore
Format online și/sau fizic
Taxa de participare: 1.000 de lei

Documente necesare pentru inscriere:
– Copie Carte de Identitate (C.I.);
– Copie Certificat de naștere;
– Copie Certificat de căsătorie (dacă este cazul);
– Copie Diplomă de studii (minimum învățământ liceal, cu sau fără diplomă de bacalaureat).

Formular de înscriere: https://forms.gle/jzEfVGQwFGeuiM9KA

Persoană de contact: Alina Briceag
Telefon: 0245.210.318
E-mail: alina.briceag@cciadb.ro

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite