
Odată cu majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 iulie 2026, crește și valoarea punctului de amendă pentru încălcarea legislației rutiere. Noul cuantum va fi...

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu dă o veste bună românilor care și-au montat, acasă, panouri fotovoltaice și care vor să devină prosumatori, adică să producă energie electrică...

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, trage un semnal de alarmă cu privire la situația critică din punct de vedere ecologic în care se află împrejurimile localităților...

În cadrul ședinței de ieri, 31.01.2023, Guvernul a aprobat o Ordonanță prin care se aduc modificări și completări Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății,...

Vineri – 4 martie 2022, începând cu ora 10:30, Inspecția Muncii organizează, în sistem online, un eveniment în cadrul căruia se vor prezenta și explica, acolo...

Comisia Europeană a lansat, luni – 11 mai 2020, platforma „Fit for Future” („Pregătiți pentru viitor”) şi invită experţii să ajute la simplificarea legislaţiei UE existente...

Prima condiţie, atunci când te-ai hotărât să iei cu tine în străinătate şi animalul de companie, este să te informezi cu privire la condiţiile şi normele...

Modificările legislative în sectorul audiovizual urmăresc o mai bună protejare a drepturilor minorilor, reguli mai stricte pentru publicitate şi o cotă de 30% pentru conţinutul european...

Comisia Europeană a trimis României, în data de 19 iulie 2018, o scrisoare de punere în întârziere în legătură cu normele privind asigurarea de răspundere civilă...
Agnes Erich, directoarea Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, consideră că este neapărată nevoie de investiţii în infrastructura culturală a României. De foarte mulţi ani, nu...
Comentarii recente