Connect with us

ACTUALITATE

Să aducem zilnic prinosul nostru de recunoştinţă memoriei eroilor neamului!

Publicat

pe

Câmpulung Muscel, judeţul Argeş. Un mănunchi de oameni ai locului luptă cu toate forţele de care dispun pentru ca bravii noştri înaintaşi să nu fie învăluiţi în uitare. Am mai spus-o şi ne menţinem părerea, evenimentele care se întâmplă la Câmpulung Muscel ar trebui multiplicate la nivel naţional, pentru că, în fiecare colţişor de ţară, există cu siguranţă un erou, iar generaţiile care vin trebuie să-i ştie şi mai ales să aprecieze moştenirea ce ne-au lăsat-o…

Săptămâna aceasta, Mănăstirea Nămăieşti a găzduit lucrările simpozionului naţional „Centenar. Clerici români în Războiul de Întregire 1916-1919”, manifestare ştiinţifică organizată de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, Centrul de cercetări istorice „Preotul Gheorghe I. Cotenescu” şi Primăria Valea Mare Pravăţ.

„Trebuie să aducem zilnic prinosul nostru de recunoştinţă memoriei eroilor neamului, acolo unde ne aflăm fiecare dintre noi. Un arc peste timp, o continuitate vitală, din generaţie în generaţie, importantă atât pentru prezent cât şi pentru viitorime”, a fost îndemnul cu care şi-a încheiat discursul organizatorul principal al evenimentului – publicistul Radu Petrescu Muscel.

Spaţiul bisericii rupestre s-a dovedit neîncăpător pentru numărul mare de participanţi: conferenţiari clerici şi mireni sosiţi din Bucureşti, Piteşti, Curtea de Argeş, Câmpulung Muscel şi Târgovişte, plus localnici şi turişti. Au fost prezenţi, de asemenea, elevi de la Şcoala gimnazială din comuna Corbeni, îmbrăcaţi în costume naţionale argeşene ornate cu cocarde tricolore. Aceştia au fost însoţiţi de Florina Işfan şi alte cadre didactice.

Slujba de pomenire a eroilor neamului, oficiată de ÎPS Calinic – arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului a fost urmată de proiecţia documentarului Trinitas TV despre aportul Bisericii Ortodoxe Române la Războiul de Întregire.

În discursul său, dublat de bijuterii muzicale vocale şi la fluier, profesorul universitar şi interpretul de muzică tradiţională, ritualică, Grigore Leşe a accentuat rolul esenţial în interacţiunea socială a cântecelor interpretate în colectiv, determinante în menţinerea ţesăturii organice a solidarităţii umane.

„Deşi trapeza mănăstirii, nu era, poate, cea mai potrivită pentru un concert în sine, bucuria celor prezenţi – preoţi, călugări şi călugăriţe, mireni civili şi militari – de a fi nu doar martori tăcuţi ci şi interactivi, mai ales la refrene, suntem convinşi că l-a făcut şi pe Grigore Leşe să se simtă bine într-un spaţiu sacru amplasat într-un peisaj mirific. Acest lucru aveam să îl constatăm şi a doua zi, noi, cei din public, când domnia sa a binevoit ca, în timpul vizitării mai multor spaţii liturgice, după explicaţiile exhaustive primite din partea preoţilor parohi, să interpreteze cântece tradiţionale potrivite fiecărui loc vizitat, inclusiv în cavoul familiilor de ctitori Răuţoiu, Bănăţeanu şi Cotenescu din Stoeneşti, unde s-a oficiat o slujbă de pomenire de către Păr. Florentin Lipan de la Biserica din Rucărul de mijloc”, se arată într-un comunicat remis de Centrul de cercetări istorice „Preotul Gheorghe I. Cotenescu”.

Maica stareţă Lucia Nedelea a recitat o poezie proprie, dedicată Minei Hociotă – vieţuitoare şi stareţă a Mănăstirii Nămăieşti, voluntară pe fronturile ambelor conflagraţii mondiale, ofiţer al Armatei Regale Române, cu siguranţă cea mai cunoscută şi mai decorată călugăriţă din arealul românesc.

Toţi cei prezenţi au fost, de asemenea, emoţionaţi de vocea cristalină a unui elev al Şcolii gimnaziale din comuna Corbeni, care a interpretat un cântec de jale dedicat amintirii unui tată care şi-a pierdut viaţa, în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial, pe frontul din Munţii Tatra.

În prima zi – 21 noiembrie 2019, au fost susţinute trei sesiuni ştiinţifice, cu titlurile: „Centenar. Clerici români în Războiul de Întregire 1916-1919”; „Liberali musceleni. Familia Alimănişteanu”; „Rezistenţa armată anticomunistă musceleană înfiinţată şi condusă de lt.col. Gheorghe Arsenescu”.

„Dintre lucrările prezentate în cadrul primei sesiuni au fost remarcate cele elaborate de către Preot conf. dr. Radu Tascovici (Universitatea Piteşti, Bis. Sf. Mina din Câmpulung Muscel), Preot Robert Nicolae (Aşezământul Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, Piteşti), Preot conf. dr. Adrian Ignat (Universitatea Valahia din Târgovişte), Preot militar Marius Guguci şi Radu Petrescu-Muscel.

Era firesc ca accentul să fie pus de fiecare conferenţiar în parte pe contribuţia preoţilor militari din Argeş şi fostul judeţ Muscel, plecând, desigur, de la Serviciul de Asistenţă Religioasă din cadrul Marelui Cartier General, departament condus de Profesorul universitar Constantin Nazarie, protopopul preoţilor militari, pe viitorul Arhimandrit şi stareţ al Mănăstirii Cernica Justin Şerbănescu, Cavaler al Ordinului militar „Mihai Viteazul”, respectiv pe numărul total al preoţilor militari mobilizaţi (253) şi pe sutele de călugări şi călugăriţe care, la îndemnul Mitropolitului Pimen al Moldovei, au absolvit cursuri de asistenţă medicală, vitale pentru susţinerea ulterioară a efortului de război în spitale militare şi civile, în orfelinate, în şcolile transformate în spitale.

Prima sesiune s-a încheiat cu discursul înălţător şi premonitoriu ţinut de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, în care acesta, preamărind jertfirea de sine a înaintaşilor clerici şi mireni, a îndemnat generaţiile actuale să acorde respectul şi preţuirea firească celor care au contribuit la înfăptuirea visului de aur al multor generaţii, România Întregită, evidenţiind capcanele şi problemelor cu care ne confruntăm zilnic într-o lumea dominată de tendinţa spre supremaţie a preocupărilor de ordin material în dauna celor de ordin moral şi spiritual, inclusiv a dorinţei celor mari şi puternici de a îi domina pe cei mai mici şi mai slabi. (…) Ne-a îndemnat să citim cu luare aminte jurnalele de front ale preoţilor militari şi mai ales cele ale unor personalităţi civile şi militare cu putere de decizie, referindu-se în special la Regina Maria, Nicolae Iorga şi I. G. Duca”, se mai precizează în comunicat.

În timpul expunerilor au fost proiectate pe ecran peste 100 de fotografii, inclusiv ale unor preoţi militari argeşeni şi musceleni, puse la dispoziţie de dl. Radu Petrescu-Muscel.

„La sesiunea ştiinţifică dedicată Alimăniştenilor musceleni, au prezentat comunicări interesante Ioan Spătan (funcţionar superior la Biblioteca Academiei Române) – care a pus accentul pe Alimăniştenii olteni şi urmaşii acestora, refugiaţi în America în timpul regimului comunist, Dinu Grigorescu (dramaturg, scriitor, regizor şi critic de teatru, fost secretar general şi subprefect al Bucureştiului) – care a evidenţiat importanţa valorificării tezaurului reprezentat de documentele păstrate cu sfinţeniei inclusiv în familia sa, aflată în contact cu personalităţi precum Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Mircea Ionescu-Quintus, dar şi al valorizării permanente, prin manifestări culturale serioase, în zonă, a bogatei moşteniri culturale şi spirituale pe care o constituie întreaga operă a dramaturgului câmpulungean Tudor Muşatescu, Radu Petrescu-Muscel (economist, traducător, ziarist, publicist) – care a pus accentul pe Alimăniştenii musceleni, pornind de la Dimitrie şi Maria Bilcescu, boiernaşi din Bilceşti, trecând prin viaţa fiicei acestora, Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu, prima femeie doctor în drept din lume (Sorbona, Paris, 1890) şi prima femeie avocat din România (1891), sfătuitoare Prinţesei Maria şi una din cele mai luminoase figuri ale mişcării feministe de la noi şi din Europa, căsătorită cu inginerul de mine Constantin Alimănişteanu în 1897, unul din marii specialişti al Partidului Naţional Liberal pe probleme economice, organizatorul principal al congresului internaţional al petrolului organizat în România (1907), şi terminând cu fiul acestora, Dumitru Alimănişteanu (1898-1973), inginer de mine cu studii finalizate la Paris, ca şi tatăl lui, ca şi Vintilă şi Constantin I.C. Brătianu – fost subsecretar de finanţe în perioada guvernării liberale (1934-1937), lider al organizaţiei liberale din Muscel şi filantrop generos, ca şi părinţii lui, ministru de finanţe în guvernul Petru Groza pentru doar o lună, fiind arestat în noaptea de 5-6 mai 1950 („lotul demnitarilor”), eliberat în 1955, rearestat în 1959, eliberat în 1964 şi decedat în condiţii suspecte în 1973.

În cadrul ultimei sesiuni, dedicată martirului Gheorghe Arsenescu, locotenent-colonelul câmpulungean, fondatorul şi primului lider celei mai longevive mişcări de rezistenţă armată anticomunistă din Europa Centrală şi de Est (1948-1962) şi celor peste 140 de partizani şi susţinători logistici ai săi, condamnaţi de tribunale militare cu pedepse mergând de la un minim de 12 luni de temniţă grea până la cea capitală (doi militari activi, maiorii Ion Dumitrache şi Niculae Mihăilescu, şi un civil, Traian Marinescu zis Geagu), dl. arhitect Dan Ionescu a demonstrat, printre altele, legăturile sale de rudenie cu ofiţerul de carieră Gheorghe Arsenescu, ale cărui rude se trag din comuna Bălileşti.

Dl. Radu Petrescu-Muscel a pus accentul pe unicitatea la nivel naţional a componentei liberale a nucleului fondator, respectiv pe diversitatea apartenenţei sociale a membrilor rezistenţei iniţiate de Gheorghe Arsenescu (elita intelectuală şi antreprenorială a Câmpulungului şi a tuturor satelor şi comunelor din împrejurimi, de la Schitu Goleşti, în sud, până la Rucăr, în nord, de la Bughea, în vest, până la Măţău/Mioarele, în est. Printe cei condamnaţi s-au aflat şi trei clerici, veterani de război decoraţi şi înaintaţi în grad la vremea respectivă. Aceştia sunt protosinghelul Pimen Bărbieru, stareţul Schitului Cetăţuia-Negru Vodă şi preoţii Iosif Muşatescu din Suslăneşti, respectiv Gheorghe Cotenescu, paroh în Stoeneşti. Condamnarea penală şi experienţa carcerală i-a transformat în paria, fiind respinşi cu brutalitate de o societate în care până atunci fuseseră gospodari respectaţi.

S-a citit, aprobat şi semnat de către participanţi o Moţiune cu recomandări adresate autorităţilor locale şi Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului pentru o mai bună cunoaştere, la nivel naţional, a unor personalităţi remarcabile (Bust de bronz la Bucureşti, dedicat Prof. univ. Constantin Nazarie, protopopul preoţilor militari în timpul Războiului de Întregire; plăci memoriale la Nămăieşti, Cetăţeni, Mioarele-Suslăneşti şi Stoeneşti dedicate călugăriţei Mina Hociotă, stareţului Pimen Bărbieru, preoţilor Iosif Muşatescu şi Gheorghe Cotenescu; Monumentul Rezistenţei Câmpulungene în Piaţa Primăriei Municipiului Câmpulung-Muscel”.

În cea de-a doua zi – 22 noiembrie 2019, s-au organizat patru excursii tematice, având ca destinaţie: Capela-necropolă a familiei Alimănişteanu (sfinţită în 1944) şi Conacul Dumitru Alimănişteanu (inaugurat în 1943), ambele aflate pe teritoriul satului Bilceşti, monumente arhitectonice la ridicarea cărora au colaborat sculptoriţa Miliţa Pătraşcu (eleva lui Brâncuşi la Paris), pictorii Alexandru I. Brătescu-Voineşti (fiul scriitorului-academician Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti) şi Mioara Minulescu (fiica poetului Ion Minulescu), arhitecţii Dumitru Ionescu-Berechet şi Octav Doicescu; Monumentul Eroilor, biserica nouă (sfinţită cu 80 de ani în urmă, la 8 octombrie 1939, în prezenţa Patriarhului Nicodim Munteanu), mormântul familiilor Arsenescu şi Buduluca din comuna Stoeneşti; Mausoleul de la Mateiaş şi, Complexul monumental „Zidul Roşu” din comuna Valea Mare Pravăţ, judeţul Argeş.

„Neplăcut impresionat de lipsa pliantelor cu istoricul locaşurilor de cult vizitate, deficienţă care face ca ele să fie practic necunoscute la nivel naţional, dar impresionat de cadrul feeric şi de frumuseţea capelei-necropole de la Bilceşti, după ce a bătut toaca bisericii, dl. Grigore Leşe a propus d-lui viceprimar Nicolae Ceauşescu organizarea unui concert sacru la hramul bisericii – Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, propunere care urmează să fie analizată în Consiliul Local al comunei Valea Mare Pravăţ”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Târg de cariere la Târgoviște, ediția a III-a. Oportunități de angajare și de cunoaștere a mediului de afaceri

Publicat

pe

Șanse și oportunități de angajare în varii domenii de activitate, de pregătire pentru viitor oferă, de 3 ani, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița și Universitatea Valahia din Târgoviște, prin Facultatea de Științe Economice, tinerilor studenți prin „Târgul de cariere”. Evenimentul, la care au fost prezenți câteva sute de studenți dornici de a lua contact cu mediul de afaceri, dispuși să pornească pe un drum al profesionalizării, s-a desfășurat în holul Bibliotecii Universității Valahia, edificiu modern, inaugurat luna trecută.

Interesant este faptul că, la inițiativa Camerei de Comerț și a Universității Valahia, au răspuns mai multe firme cu prestigiu care își desfășoară activitatea economică în județul Dâmbovița. Au fost deschise zeci de standuri unde tinerii universitari au putut cere relații de la persoane avizate și să obțină materiale lămuritoare despre activitatea societăților prezente, despre locurile de muncă oferite în prezent, dar și în perspectiva viitorului.

Așa cum se practică la astfel de manifestări, în sala de conferințe a bibliotecii, inițiatorii acestui proiect, invitații și tinerii studenți s-au întâlnit pentru o prezentare introductivă a „Târgului de cariere”, ajuns la cea de-a treia ediție. Amfitrionul întâlnirii a fost directorul executiv al Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița – Ștefania Stroică.

Coordonatoarea acestei instituții cu un rol deosebit, activ în ceea ce privește sprijinirea și informarea mediului de afaceri dâmbovițean, liant puternic între toate entitățile cu responsabilitate în domeniul economic, educațional și comunicațional, a vorbit despre importanța „Târgului de cariere” în ceea ce privește, în primul rând, conexiunea care se poate face între studenți, între tinerii absolvenți ai Universității Valahia și reprezentanții societăților care se află în căutare de forță de muncă bine calificată, de specialiști.

Rectorul Universității Valahia, Ioan Corneliu Sălișteanu, primul vorbitor al acestui preambul informațional al „Târgului de cariere” a precizat că instituția de învățământ, care se achită de obligațiile sale educaționale, de misiunea pe care și-o asumă cu responsabilitate, își dorește ca la finalul studiilor să aibă absolvenți bine pregătiți și bine plasați pe piața muncii. Târgul de cariere, a mai spus rectorul Corneliu Sălișteanu, vine să ajute studenții, absolvenții și masteranzii Universității Valahia să își găsească drumul profesional, un loc de muncă corespunzător pregătirii lor.

Antreprenorul de succes Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița, a precizat că „Târgul de cariere”, ajuns la ceea de-a treia ediție, a reușit să iasă din obișnuitul unor astfel de manifestări unde, de obicei, numai șomerii își caută de muncă. Târgul de cariere este destinat și celor care au un loc de muncă, dar își doresc altceva, mai bine pentru ei, o schimbare în concordanță cu pregătirea profesională și aptitudinile pe care le au.

Valentin Calcan a mai spus celor de față că instituția pe care o conduce, Camera de Comerț, este deschisă în permanență pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă, a unor oportunități de dezvoltare profesională. Le-a mai mărturisit președintele Camerei de Comerț studenților prezenți la „Târgul de cariere” că societatea, companiile doresc, au nevoie de oameni care să facă performanță. Oameni care să vrea să evolueze, să se perfecționeze profesional.

I-a sfătuit Valentin Calcan pe viitorii absolvenți ai Universității Valahia că nu este util pentru ei să schimbe un loc de muncă din trei în trei luni și, dacă se întâmplă așa, să nu creadă că de fiecare dată vina o poartă angajatorul. Le-a mai spus președintele Camerei de Comerț că, atunci când la un antreprenor vine un CV, iar în el se precizează că cel care solicită un loc de muncă, în ultimii doi ani, a fost în șapte-opt locuri apar probleme de credibilitate și seriozitate.

Decanul Facultății de Științe Economice, profesor universitar doctor Cristina Ștefan, a precizat că „Târgul de cariere”, acum, la a treia ediție, este deja intrat în tradiție, ca de altfel și colaborarea Universități Valahia, a Facultății de Științe Economice, cu Camera de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița. A ținut să sublinieze profesorul universitar Cristina Ștefan că deschiderea Universității Valahia către mediul antreprenorial, colaborarea cu societățile comerciale au fost continue, prin toate activitățile organizate în parteneriat, proiecte, întâlniri, mese rotunde, conferințe, stagii de pregătire pentru studenți. Așa după cum a mai adăugat decanul Facultății de Științe Economice, totul se face în ideea ca viitorul absolvent să fie pregătit pentru provocările viitorului, pentru tot ce se întâmplă pe piața muncii.

Profesorul universitar doctor Cristina Ștefan i-a sfătuit pe studenții prezenți la Târgul de Cariere să profite din plin de această oportunitate de a lua contactul, facil, cu mediul de afaceri. Nu neapărat cu gândul de a se angaja, dar contează să își facă o idee, să-și consolideze un orizont în funcție de oferta de pe piața muncii.

A mai susținut o alocuțiune directorul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița – Constanța Anghel, iar Andrei Picioruș, manager în cadrul Asociației „Înapoi la muncă” a moderat o conferință tematică cu titulatura „Cariera ca experiment”.

După consumarea acestei întâlniri introductive, toți cei prezenți s-au risipit pe culoarele Bibliotecii Universitare,unde erau amplasate standurile firmelor aflate în căutarea forței de muncă calificate sau care venise doar pentru a-și promova activitatea ori pentru a pregăti terenul pentru viitorul profesional al absolvenților Universității Valahia din Târgoviște.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

„Prim Ajutor Juridic” – Un proiect social dezvoltat de Crucea Roșie Dâmboviţa

Publicat

pe

Crucea Roșie Română – Filiala Dâmbovița dezvoltă proiectul „Prim Ajutor Juridic”, o inițiativă coordonată de Corina Spătaru, în parteneriat cu Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, Baroul Dâmbovița și Tribunalul Dâmbovița. Proiectul își propune să faciliteze accesul persoanelor vulnerabile la informații juridice și administrative esențiale, contribuind la o mai bună înțelegere a drepturilor, obligațiilor și procedurilor legale.

Informația există. Dar este ea cu adevărat accesibilă tuturor?

Deși informațiile juridice și administrative sunt, în principiu, disponibile publicului, accesul efectiv la acestea rămâne o provocare pentru numeroase persoane.

Limbajul juridic complex, lipsa cunoștințelor de specialitate, dificultățile de identificare a instituțiilor competente, nivelul redus de alfabetizare și lipsa accesului la internet sau a competențelor digitale reprezintă obstacole reale în exercitarea drepturilor.

Pentru persoanele din comunitățile vulnerabile, în special din mediul rural sau din medii defavorizate, simpla publicare a informațiilor pe platformele instituțiilor nu garantează și posibilitatea de a le consulta. Există persoane care nu dispun de o conexiune la internet, de dispozitive electronice sau de cunoștințele necesare pentru a naviga pe platformele digitale ale autorităților publice.

Astfel, numeroși cetățeni ajung să nu își cunoască drepturile, să nu își înțeleagă obligațiile sau să nu știe căror instituții trebuie să se adreseze pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă.

Pornind de la această realitate, proiectul „Prim Ajutor Juridic” urmărește să reducă distanța dintre informația juridică și persoanele care au nevoie de ea, indiferent de nivelul de educație, situația materială sau accesul la tehnologie.

Un ghid practic, redactat pe înțelesul tuturor

Componenta centrală a proiectului constă în elaborarea unor ghiduri de informare juridică și administrativă, care vor reuni, într-o formă structurată și accesibilă, informații esențiale privind drepturile cetățenilor, obligațiile legale, procedurile administrative și modalitățile de adresare către instituțiile competente.

Informațiile vor fi adaptate într-un limbaj clar, ușor de înțeles, fără a pierde acuratețea juridică, astfel încât să poată fi utilizate inclusiv de persoane fără pregătire de specialitate.

Pentru a evita ca accesul la informație să fie condiționat de existența unei conexiuni la internet, ghidurile vor fi distribuite atât în format digital, cât și în format fizic. Acestea vor putea fi consultate pe site-ul Crucii Roșii Dâmbovița, la sediul filialei, precum și în cadrul instituțiilor interesate să sprijine distribuirea lor.

Prin această abordare, proiectul urmărește să aducă informația mai aproape de cetățeni, inclusiv de cei care nu au posibilitatea de a utiliza mijloacele digitale.

Voluntari pregătiți să ofere sprijin celor care întâmpină dificultăți

O altă componentă importantă a proiectului o reprezintă formarea unui grup de voluntari care să faciliteze accesul la informație pentru persoanele vulnerabile, în special pentru cele care nu știu să citească sau să scrie, nu au acces la internet ori întâmpină dificultăți în înțelegerea documentelor și procedurilor administrative.

Voluntarii vor fi pregătiți să explice informațiile cuprinse în ghiduri, să sprijine persoanele în identificarea instituțiilor competente și să le îndrume către serviciile și mecanismele legale disponibile.

Activitatea acestora va avea un caracter informativ și de orientare, fără a substitui asistența juridică de specialitate oferită de profesioniștii abilitați.

Mai puține demersuri greșite, mai multă eficiență în rezolvarea problemelor

Dincolo de componenta socială și educațională, proiectul urmărește să contribuie la eficientizarea relației dintre cetățeni și instituțiile publice.

Prin furnizarea unor informații clare și prin orientarea corectă a beneficiarilor, inițiativa își propune să reducă numărul cererilor adresate unor instituții necompetente, să prevină depunerea unor documentații incomplete sau eronate și să limiteze sesizarea nejustificată a instanțelor judecătorești în situațiile în care există alte căi legale sau administrative de soluționare.

În acest mod, proiectul poate contribui atât la simplificarea demersurilor pentru cetățeni, cât și la utilizarea mai eficientă a resurselor instituționale.

„Prim Ajutor Juridic” – Pentru că un drept necunoscut este un drept greu de exercitat

„Am pornit de la o realitate simplă: faptul că o informație este publică nu înseamnă automat că ea este și accesibilă. Sunt oameni care se confruntă cu probleme juridice sau administrative, dar nu știu unde să meargă, ce documente să pregătească sau care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze. Alte persoane nici măcar nu au posibilitatea de a căuta aceste informații, pentru că nu au acces la internet sau nu știu să utilizeze instrumentele digitale.

Uneori, soluția există, însă persoana care are nevoie de ea nu știe cum să ajungă acolo.

Prin «Prim Ajutor Juridic» îmi doresc să construim o punte între cetățeni și instituții, să transformăm informația juridică într-un instrument practic și să oferim persoanelor vulnerabile șansa de a-și înțelege și exercita drepturile în mod efectiv. Nu ne propunem să înlocuim profesioniștii dreptului, ci să ajutăm oamenii să ajungă, informați și corect îndrumați, acolo unde pot primi sprijinul de care au nevoie.”

— Corina Spătaru, inițiator și coordonator al proiectului „Prim Ajutor Juridic”

Un parteneriat între mediul umanitar, academic și juridic

Prin colaborarea dintre Crucea Roșie Română – Filiala Dâmbovița, Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Valahia” din Târgoviște, Baroul Dâmbovița și Tribunalul Dâmbovița, proiectul urmărește să reunească experiența din domeniul umanitar cu expertiza academică și juridică.

Inițiativa promovează educația juridică, responsabilitatea civică, solidaritatea și accesul echitabil la informație, pornind de la convingerea că înțelegerea propriilor drepturi și obligații reprezintă un pas esențial către o societate mai informată și mai incluzivă.

„Prim Ajutor Juridic” nu își propune doar să ofere informații, ci să ajute oamenii să știe ce pot face cu ele.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite