Dâmboviţa
Lovitură de palat eșuată la PSD Dâmbovița!

Încep să apară mișcări de trupe în PSD Dâmbovița! Sâmbătă – 30 noiembrie, la sediul organizației a avut loc o întâlnire a mai multor lideri și primari social-democrați din județ. Din câte am aflat de la sursele noastre strecurate în filială, senatorul Titus Corlatean ar fi încercat apele, dar nu cu piciorul, cum se obișnuiește, ci cu degetul. Având de partea sa câțiva primari și pe Alexandru Oprea, parlamentarul a avut o tentativă de a prelua filiala PSD Dâmbovița din mâinile Rovanei Plumb. Lucrurile nu au ieșit asa cum și-ar fi dorit, mai ales ca organizația este împărțită în mai multe bucăți. Lovitură eșuată și Corlatean descalificat de unii colegi. Până la urmă, se pare ca semnalul va trebui să îl dea tot Bucureștiul. Adică convocarea unei conferințe județene de alegeri.
„Cafeaua de la ora 09:00”, nu s-a încheiat chiar în liniște, ba chiar, în afara de faptul că un deputat l-a „crucificat” din vorbe pe Alexandru Oprea, un edil a avansat ideea unei alianțe cu PRO România, în vederea recapacitarii electoratului de stânga, ca singura alternativa viabilă care să conducă la victorie îîn alegerile locale și parlamentare de anul viitor. Rovana Plumb nu a fost prezentă la întâlnire, dar a avut, spun sursele nostre, reprezentanți care au monitorizat atent evoluția lucrurilor.
Din câte am aflat, europarlamentara încearcă să intre în grația noii conduceri interimare a PSD, intenția sa clară fiind aceea de a mai rămâne în fruntea organizației cel puțin până la alegerile parlamentare din 2020,.țintă greu de atins dacă observăm cum evoluează lucrurile.
Dâmboviţa
Vlădeni. S-a urcat la volan fără permis și s-a răsturnat în șanț

Accident rutier, aseară – 6 noiembrie 2026, în jurul orei 20:45, în afara localității Vlădeni, județul Dâmbovița. Polițiștii au stabilit că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vlădeni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 25A, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Acesta nu a putut fi testat alcoolscopic, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea depistării consumului de alcool.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul a fost luat de la un bărbat, de 32 ani, din comuna Vlădeni, fără acordul acestuia.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
Dâmboviţa
O mașină a ars ca o torță pe strada Principală din Văcărești

O mașină a luat oc, în această dimineață, în jurul orei 07:45, pe strada Principală din comuna Văcărești, județul Dâmbovița și a ars ca o torță. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 5 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 2 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum 2 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























