Connect with us

ACTUALITATE

Abuzul practicat de instituţiile de forţă, disecat aspru de un judecător!

Publicat

pe

Suntem mândri că mai există în România oameni de talia judecătoarei Florica Roman, de la Curtea de Apel Oradea. Simţim într-adevăr că trăim într-un stat democratic, în care drepturile şi libertăţile sunt oarecum respectate, chiar dacă multora dintre cei aflaţi la butoane nu le convine acest lucru.

Magistratul, ori de câte ori a avut ocazia, a sancţionat derapajele sistemului, pe cele ale instituţiilor de forţă. Şi astăzi, într-o postare curajoasă, demnă, pe blogul personal, Florica Roman, preşedinta Asociaţiei Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului, a reacţionat la vestea morţii unui cunoscut avocat cercetat de DNA. A făcut infarct, tracasat, hărţuit, timorat de instituţiile de forţă.

„Pe 15 decembrie 2019, in urma unui stop cardio-respirator, a murit avocatul Ioan Sava din Oradea, sau Sava, cum ii spuneau cei apropiati.

Avocatul Sava a fost una dintre “tintele” impotriva carora procurorii de la DNA Oradea, condusi de procurorul Ciprian Man, s-au mobilizat incepand cu anul 2012 cu tot ce au avut ca sa il execute si extermine. Au mobilizat contra lui si a sotiei sale Daniela arsenalul clasic al DNA, in tandem cu SRI: inventarea unor infractiuni, denunturi mincinoase, transcrieri trunchiate ale unor interceptari, fabricarea de probe, incalcarea grosolana a legii.

Sava nu s-a plans niciodata si a luptat pana la capat sa i se faca dreptate. Cazul Sava este unul simptomatic pentru aroganta si formalista justitie din Romania, care ascunde sub pres abuzurile si erorile, in loc sa si le asume si sa le corecteze.

Pentru insanatosirea justitiei si a Romaniei este imperativ sa se faca un bilant impartial, adevarat, bazat pe fapte, al rezultatelor asa numitei “lupte anticoruptie”, mai ales dupa anul 2013. Un inventar care sa ii cuprinda si pe cei carora anchetele DNA le-a nenorocit destinul, le-a distrus viata privata, familiile, afacerile ori chiar le-a adus moartea.

Inventarul este necesar pentru ca romanii sa afle cata nedreptate, drama, durere si suferinta umana se ascude in spatele bilanturilor triumfaliste ale DNA prezentate de fostul procuror Laura Codruta Kovesi in fata romanilor si a ambasadelor straine.

Romanii trebuie sa stie ca lupta anticoruptie si anchetele DNA au fost NU doar despre aflarea adevarului, despre impunerea legii, despre ordinea de drept si protejarea acesteia, astfel cum intr-un stat de drept, democratic, ar trebui, in mod exclusiv, sa fie.

In multe dintre anchetele DNA s-au incalcat grosolan drepturile celor anchetati, legea si Constitutia, iar pana in prezent nici un procuror nu a raspuns pentru abuzuri.

Deplin elocvente pentru dovedirea mentalitatilor deformate ale unor procurori din cadrul DNA sunt declaratiile procurorului Cipria Man, fostul sef al DNA Oradea, responsabilul nr. 1 pentru drama familiei Sava.

Referindu-se la o solutie de achitare definitivadata de ICCJ intr-un dosar instrumentat de el, procurorul Ciprian Man a spus: “În ceea ce privește soluția de achitare, este bine-cunoscut faptul că nu în toate situațiile adevărul judiciar, stabilit de instanță, corespunde cu realitatea, dimpotrivă, există și situații în care acesta nu acoperă cele întâmplate în realitate“.

Altfel spus, NU adevarul judiciar, faptele, intemeiate pe probe, ar trebui sa fie importante pentru justitie ci o anume “realitate”.

Ce spune in concret procurorul Man este ca exista magistrati care cunosc aprioric “realitatea”, adica stiu ei cine este corupt, de aceea sunt datori si indreptatiti ca, folosindu-se de functia ocupata, sa dovedeasca respectiva “realitate” prin orice mijloace, inclusiv prin incalcarea legii, cu denunturi smulse sub presiune, martori mincinosi, interceptari “editate”, orice, in scopul dovedirii “realitatii” lor.

Afirmatia procurorului Ciprian Man este o sinistra confirmare ca lupta anticoruptie s-a dus conform butadei lui Visinski, procurorul general al URSS in perioada marii terori si a proceselor spectacol, care a spus: “Dati-mi un om si voi gasi crima”.

Asa se explica cum au fost calcate in picioare, in ultimii ani, drepturile oamenilor, a fost instituita prezumtia de vinovatie a unora, obligatia celor acuzati de a-si dovedi nevinovatia, adica de a dovedi ca “realitatea” procurorilor nu era reala.

Destui procurori de la DNA, in numele “realitatilor” pe care si le-au inchipuit si insusit zelos, au purces la a construi probatiuni pe elucubratii si inventii cu scopul de a dovedi ca propriile lor inventii erau realitatea, adevarul.

In tot acest joc meschin, abuziv si ipocrit aplaudat de presa, o parte a societatii civile si decorat de ambasadele straine, vietile unor oameni au fost iremediabil distruse.

Avocatul Sava este unul dintre romanii care au cunoscut personal ce inseamna sa lupti cu un stat moloh, cu uriase resurse de a-i calca in picioare pe oameni, un stat care, prin functionarii sai, si-a folosit efectiv acest potential distructiv impotriva propriilor cetateni, iar pentru aceste abuzuri si vieti distruse nu a raspuns nimeni inca.

Un astfel de stat roman este sustinut de partide politice, a fost si este promovat de un imens aparat de propaganda care i-a manipulat pe romani si i-a facut sa creada ca, in numele ideologiei “luptei anticoruptie”, victimele nu conteaza, acestea fiind “pagube colaterale” acceptabile.

Acest stat profund defect si nedemocratic, care, fara discernamant si in dispretul legii si a Constitutiei, si-a folosit forta represiva impotriva propriilor cetateni, a fost sustinut de ambasadele straine la Bucuresti si de institutiile europene.

Un asemenea stat, in care drepturile oricarui om, ale fiecarui om, nu conteaza, iar cei care le incalca drepturile nu sunt trasi la raspundere, este un stat fara nici un viitor.

Romania se va putea numi stat democratic, in care domneste legea, doar atunci cand toti cei care au incalcat legea, functionarii din institutiile de represiune ale statului, vor fi deferiti justitiei pentru abuzurile pe care le-au facut in exercitarea functiei contra semenilor lor.

Daca lupta lui Sava pentru dreptate pe acest pamant s-a incheiat, a noastra continua”, a scris judecătoarea Roman pe blogul său.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Corneliu Ștefan, întâlniri la nivel guvernamental pentru continuarea investițiilor din județul Dâmbovița

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în vederea continuării dezvoltării județului, a avut astăzi mai multe întâlniri la nivel guvernamental ce au vizat proiecte și investiții importante pentru Dâmbovița.

La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Corneliu Ștefan a discutat cu ministrul Alexandru Stoica despre investițiile aflate în derulare și cele pe care urmează să le materializeze.

De asemenea, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, șeful administrației județene, a avut o întâlnire cu ministrul Mihai Ghigiu, în cadrul căreia a abordat oportunitățile de finanțare europeană și programele prin care putem susține noi investiții.

„Consider că dialogul cu instituțiile centrale este esențial. De aceea, am făcut astăzi toate demersurile necesare pentru ca proiectele județului să meargă înainte”, a precizat Corneliu Ștefan, la finalul acestor întâlniri de lucru.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

62 de camioane militare produse în Dâmbovița, la Petrești, au fost predate Armatei Republicii Moldova

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat astăzi, la sediul Guvernului României, la ceremonia de predare a 62 de camioane militare IVECO către Armata Republicii Moldova. Evenimentul este o rezultată a unui parteneriat mai amplu de cooperare între armatele României și Republicii Moldova. De precizat că aceste camioane militare au fost produse la Petrești, în județul Dâmbovița. Achiziția a fost finanțată de la bugetul Republicii Moldova.

„Acest proiect demonstrează că parteneriatul dintre România și Republica Moldova contribuie nu doar la consolidarea capacităților de apărare, ci și la dezvoltarea industriei românești și la susținerea locurilor de muncă din județul nostru. Îmi doresc ca această colaborare să continue și să se dezvolte!

În același timp, trebuie să încurajăm investitorii din județul Dâmbovița să își extindă capacitățile de producție, să creeze noi locuri de muncă și să valorifice oportunitățile oferite de astfel de parteneriate. O cooperare mai puternică între România și Republica Moldova înseamnă și o economie locală mai puternică” a transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, după consumarea momentului de semnare a documentelor de predare a celor 62 de camioane către Armata Republicii Moldova.

De precizat că la acest eveniment a fost prezent, alături de alți demnitari ai statului român, premierul Luca Niculescu, ministrul Apărării Republicii Moldova – Anatolie Nosatîi și ministrul Apărării Naționale – Ștefan Radu Oprea.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite