Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Preşedintele CJ Dâmboviţa acuză Guvernul Orban că alocă banii, împărţind societatea în „albi şi negri”!

Publicat

pe

2019 a fost un an bun pentru Consiliul Judeţean Dâmboviţa, raportat la volumul investiţiilor, chiar dacă au existat şi neîmpliniri în legătură cu derularea unor proiecte – apreciază preşedintele Alexandru Oprea.

„Din păcate, nu acelaşi lucru pot să spun despre perspectivele pentru 2020. M-am uitat pe ceea ce înseamnă alocarea bugetară pentru judeţul Dâmboviţa pe care intenţionează să o facă, prin asumarea răspunderii, Guvernul PNL şi, dacă lucrurile sunt relativ OK pe partea de infrastructură, chiar şi cu o diminuare de 40 de miliarde de lei, pe partea de asistenţă socială, situaţia este dramatică.

De exemplu, cheltuielile la DGASPC s-au situat anul acesta undeva la 470 de miliarde de lei vechi, în bugetul pe anul viitor sunt prevăzute doar 90 de miliarde de lei. Dacă îşi închipuie cineva că bugetul Consiliului Judeţean poate asigura diferenţa de 360 de miliarde de lei, fără să luăm în calcul faptul că salariile vor creşte, că, de asemenea, vor creşte şi cheltuielile de duncţionare, din cauza cursului leu-euro, pentru că utilităţile sunt calculate la cursul valutar… Pe mine, aceste cifre mă îngrijorează”, a declarat Alexandru Oprea în cadrul unei conferinţe de presă pe care a organiyat/o ast[yi / 19 decembrie 2019.

A mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa că judeţele României sunt iarăşi împărţite în albe şi negre, în sensul că se observă clar o discriminare între unităţile administrativ-teritoriale din sudul ţării şi cele din Ardeal. Pentru primele se prevede alocarea unor sume comparabile cu cele din 2017, în timp ce alta este situaţia pentru Transilvania.

„Este clar o favorizare a unor entităţi administrativ-teritoriale. Dacă asta este gândirea, să împărţim iar societatea în albi şi negri, cu asta defilăm…”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Titu a efectuat lucrări de dezinsecție și deratizare în toate blocurile din oraș. VIDEO

Publicat

pe

Primăria Titu derulează, în această perioadă, o amplă campanie de reparații și curățenie în toate zonele publice din cartierele orașului: parcuri, locurile de joacă, spații verzi etc. Se cosește iarba, sunt reparate garduri, trotuare și mobilierul stradal și din perimetrele de recreere și cele de joacă, se efectuează lucrări de curățenie a spatiilor verzi și de-a lungul drumurilor. De asemenea, au fost executate intervenții de dezinsecție și deratizare în toate blocurile in oraș.

„Zi de zi, reparăm acolo unde este nevoie, facem curat după cei care uită că spațiul public este al tuturor și continuăm lucrările de întreținere și igienizare în toate zonele orașului”, a transmis primarul Laurențiu Costache.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești este executată silit pentru greșelile fostului edil, Grigore Gheorghe

Publicat

pe

Fostul edil al orașului Găești, Grigore Gheorghe, se laudă și astăzi cu o investiție pentru care Primăria Găești este executată silit! Administrația locală trebuie să plătească 314.768,61 lei ca urmare a modului în care a ist gestionat proiectul de reabilitare a Liceului „Dr. C. Angelescu”.

„Deși instanța de judecată a dispus prin hotărâre definitivă anularea procedurii de atribuire a contractului, contractul nu a fost anulat, iar lucrările au continuat. Rezultatul? O executare silită de 314.768,61 lei suportată din banii cetățenilor.

Și asta nu este tot. Lucrarea prezentată ca o mare realizare începe deja să-și arate problemele. Există degradări, lucrări executate necorespunzător, iar deșeurile rezultate din șantier au fost abandonate în curtea liceului. În plus, interiorul clădirilor a fost lăsat într-o stare care ma obliga să aloc fonduri suplimentare pentru grupurile sanitare și sălile de clasă.

Cu alte cuvinte, fostul primar se laudă cu un proiect pentru care găeștenii plătesc astăzi de două ori: o dată prin investiția inițială și încă o dată prin costurile generate de modul defectuos în care aceasta a fost gestionată.

Am dispus deja demararea procedurilor legale pentru recuperarea integrală a sumei de 314.768,61 lei de la fostul primar, persoana responsabilă pentru producerea acestui prejudiciu. Consider că este firesc ca cel care a generat această situație să suporte consecințele propriilor decizii, nu cetățenii orașului Găești”, a precizat actualul edil, Alexandru Iorga.

Primăria Găești va derula lucrările necesare pentru ca elevii să învețe în condiții decente și sigure. Acestea vor fi definitivate până în luna septembrie, snd a începe un nou an școlar.

„Eu nu cred în administrația făcută pentru poze și laudă de sine. Cred în respectarea legii, în lucrări de calitate și în respectul față de banii oamenilor, iar cei care au produs prejudicii orașului trebuie să răspundă pentru ele”, spune primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite