ACTUALITATE
Dumnezeu să-l odihnească! Bunicul senatorului Țuțuianu a plecat la cele veșnice

Momente grele pentru senatorul Pro România Adrian Țuțuianu, care l-a pierdut, astăzi – 12 ianuarie 2020, pe bunicul său – Florea Gheorghe, omul care i-a fost cel mai puternic reper și pe care l-a iubit enorm. Transmitem condoleanțe familiei îndurerate.
„El însuși autodidact, mi-a pus creionul în mână, m-a învățat să citesc. Cu el i-am descoperit pe Creangă, pe Eminescu, pe Slavici și Sadoveanu, cu el i-am descoperit pe Jack London, Balzac, Tolstoi și Dostoievski.
El mi-a povestit de marele Constantin Tănase, pe care l-a cunoscut personal. Mi-a vorbit pentru prima oară de Mareșalul Antonescu și Regele Mihai. Mi-a oferit reperele istorice ale perioadei interbelice și ce a urmat apoi, provocările celui de-al doilea război mondial, foametea din ’46-47, schimbările politice de după 1945.
El m-a îndemnat tot timpul să fac carte, a mers cu mine când m-am înscris la examenul de admitere la Facultatea de Drept.
Intrase în anul 100 de viață și avea lângă el copii, nepoți, strănepoți, stră-strănepoți. Veteran de război, ne-a învățat pe toți să trăim demn și ne-a iubit fără limite. Ne-a fost model de viață.
L-am iubit enorm. Și îi strig astăzi că mă doare că nu-l mai am. Sper ca, de acolo unde va poposi sufletul său, să nu fie niciodată dezamăgit de mine”, a scris senatorul Adrian Țuțuianu pe pagina sa de Facebook.
Înmormântarea va avea loc marți – 14 ianuarie, la ora 12.00, la biserica parohiei Micloșanii Mici din Malu cu Flori. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATE
„Noaptea Muzeelor la sate” 2026 se organizează și în judeţul Dâmboviţa

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează sâmbătă, 29 august 2026, evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor la Sate”, invitând publicul să descopere expozițiile muzeelor într-un mod inedit, făcând o plimbare nocturnă printr-un patrimoniu cultural divers, situat în zona rurală a județului Dâmbovița.
Astfel, între orele 18:00-22:00, dâmboviţenii și nu doar ei sunt invitați să viziteze, gratuit, expoziţiile permanente ale următoarelor muzee:
– Casa Atelier ”Gabriel Popescu” Vulcana – Pandele
– Muzeul Etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa
Evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor la Sate” este inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România (organizaţie unde Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște este membru fondator), fiind unic în Europa și se adresează muzeelor și colecțiilor private sau de stat, caselor memoriale și de memorie istorică și altor entități culturale și religioase, cu valoare istorică, culturală sau de patrimoniu, din spațiul rural românesc.
ACTUALITATE
Primăria Titu repartizează pe 2 septembrie locurile de comercializare în târgul anual de toamnă

Primăria Titu va repartiza, în data de 2 septembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Casa de Cultură din Titu Târg, locurile destinate comercializării produselor în târgul anual de toamnă care va fi organizat în perioada 12-14 septembrie 2026 în Hagoaica, pe DJ 701A (drumul care face legătura între satul Hagioaica și satul Dâmbovicioara).
Repartizarea se va face în baza cererilor depuse la comisie, în data mai sus menționată.
Acte necesare:
– Carte de identitate (original și copie)
– Certificat de înregistrare fiscală (original și copie)
– Comercianți alimentari: Aviz temporar de funcționare de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum o săptămânăTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
ACTUALITATEacum o săptămânăCălătorii reclamă din nou Grup Atyc. Microbuze supraaglomerate, șoferi recalcitranți, toalete insalubre în autogară
Prahovaacum 3 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum o ziVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum o ziTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026



























