ACTUALITATE
Semnal de alarmă: Au crăpat zidurile Mănăstirii Stelea!

Scandalul generat de săpăturile arheologice din buricul târgului, din imediata apropiere a Mănăstirii Stelea, pare să se adâncească şi mai mult. Este ştiut că astfel de lucrări arheologice, absolut obligatorii, reprezintă o motivaţie, un pretext, un prim pas de intrare în legalitate a unui proiect de construcţie. Nu mai este pentru nimeni un secret faptul că în zonele cu potenţial arheologic, unde există vestigii istorice, se procedează în acest mod.
Arhiepiscopia Târgoviştei, prin vocea vicarului eparhial Ionuţ Ghibanu, atrăgea atenţia, încă din 4 decembrie 2019, cu privire la ceea ce se întâmplă acolo şi că rostul aşa-ziselor săpături arheologice este acela ca proprietarul să obţină mai repede avizul Ministerului Culturii.
„După puțin timp, lucrările au încetat și am crezut că demersul public a avut efect asupra conștiinței proprietarului terenului aflat în legătură strânsă cu o doamnă arhitect care este acreditată de Ministerul Culturii pentru a întocmi proiecte, «gura de Târgoviște» afirmând chiar că fiul doamnei este proprietarul «de facto». Ieri, am aflat, cu mâhnire, că au reînceput săpăturile pe acel teren și că au crăpat zidurile chiliilor Mănăstirii”, scrie preotul Ionuţ Ghibanu pe pagina sa de Facebook.
Stareţul Mănăstirii Stelea a solicitat lămuriri managerului Complexului Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, Ovidiu Cristina, fiindcă săpăturile sunt realizate sub coordonarea respectivei instituţii. Ba mai mult, vicarul eparhial Ionuţ GhibanU aşteaptă un punct de vedere oficial din partea directorului Cristina, de obicei tăcut şi neimplicat în astfel de chestiuni.
„Vă rog, dragi târgovişteni şi dâmboviţeni, să apăraţi patrimoniul naţional şi Mănăstirea Stelea, simbol al împăcării celor doi domnitori Vasile Lupu al Moldovei şi Matei Basarab al Ţării Româneşti”, îşi încheie apelul părintele vicar.
ACTUALITATE
Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.
„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.
Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?
Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.
Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 6 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 2 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























