Connect with us

POLITIC

Sorin Grindeanu: Figurile uzate ale PSD trebuie să facă un pas în spate!

Publicat

pe

Sorin Grindean, fost premier al României, aflat acum pe punctul de a reveni în PSD, consideră că figurile vechi le partidului, cei a căror imagine nu mai rezonează cu dorinţele electoratului, trebuie să facă un pas în spate.

„Perspectiva PSD în acest moment nu este nici glorioasă, nici dezastruoasă. Depinde de deciziile pe care le va lua PSD în următoarele luni. Figurile uzate ale PSD trebuie să facă un pas în spate.

Voi, cei care ştiţi să aduceţi voturi pentru PSD, trebuie să faceţi un pas în faţă fără niciun fel de frică. Dacă PSD nu face aceste lucruri, începem să devenim din ce în ce mai irelevanţi.

Trebuie făcută opoziţie la PNL, dar nu aşa cum au făcut ei, criticând şi măsurile bune ale PSD. Trebuie făcută punctual, cu figuri credibile, cu profesionişti. Nu trebuie să facem compromisuri dacă vrem să recâştigăm încrederea românilor”, a declarat Sorin Grindeanu, prezent alături de Marcel Ciolacu, la Conferinţa de alegeri de la PSD Olt.

Din păcate, în Dâmboviţa mesajul lui Sorin Grindeanu, transmis cu siguranţă cu acordul centrului, nu este perceput, ba chiar este sfidat de Rovana Plumb, care, fără îndoială, face parte din categoria despre care a vorbit fostul premier decapitat de Liviu Dragnea.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Senator Ciprian Iacob: PSD, PNL, USR și UDMR se opun măsurilor care sprijină poporul român

Publicat

pe

PSD, PNL, USR și UDMR colaborează excelent împotriva poporului – spune senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob, care își susține afirmația cu câteva exemple concrete, respectiv măsuri inițiate de partidul din care face parte respinse în Parlament de reprezentanții celor patru formațiuni politice, deși veneau în sprijinul românilor.

„Am vrut să reducem TVA-ul la apartamente pentru cei care achiziționează pentru prima dată o casă în suprafață mai mică de 120 de metri pătrați. Ne refeream aici la apartamentele pe care oamenii încearcă să și le achiziționeze, să aducem TVA-ul la 9%. Adică, nu cred că era o măsură rea.

De asemenea, pentru studenții din România, care sunt angajați și nu dețin o proprietate, am avut o inițiativă legislativă prin care angajatorul să poată să-i plătească chiria, în limita a 1000 de lei pe lună. Nici acest proiect nu s-a vrut a fi trecut prin Parlamentul României”, a precizat senatorul AUR Ciprian Constantin Iacob, în cadrul unei emisiuni TV.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

AUR cere două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor și a președinților de consilii județene

Publicat

pe

Senatorul Ciprian Iacob este unul dintre reprezentanții de frunte ai Alianței pentru Unirea Românilor, partid care susține revenirea la alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin. Spune parlamentarul că astfel sunt respectate democrația și adevăratele principii electorale, iar votul dat de români contează cu adevărat.

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob, adept al comunicării și întreținerii unei relații la nivel de permanență cu cetățenii, a postat pe paginile de socializare un text în care își exprimă opinia favorabilă alegerii primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin. Totodată, parlamentarul vrea să afle și opinia electoratului vizavi de această inițiativă a Alianței pentru Unirea Românilor. Alegerile organizate în două tururi de scrutin, consideră Ciprian Iacob, dau mai multă credibilitate procesului electoral.

„AUR susține alegerea primarilor și a președinților consiliilor județene în două tururi. PSD și PNL se opun! Nouă ni s-a părut firesc să alegem democrația, nu cum au ales ei, și cei de la PNL și cei de la PSD, că aleg continuitatea. Vor să-și păstreze în continuare primarii în funcție chiar dacă ponderea cu care un primar sau un președinte de consiliu județean este ales nu este una tocmai corectă, raportându-ne la democrație. Alegerea înseamnă să ai la momentul la care ai stabilit cine va fi primarul unei localități sau președintele de consiliu județean, o bază solidă a votanților care să hotărască fără echivoc că acela este primarul pentru următoarea perioadă de patru ani sau președintele de Consiliu Județean’’, a precizat senatorul AUR Ciprian Iacob.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite