Connect with us

ACTUALITATE

Fostul senator Valentin Calcan este noul preşedinte al Camerei de Comerţ Dâmboviţa

Publicat

pe

De astăzi – 20 ianuarie 2020, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița are o nouă structură de conducere. Președinte al CCIA Dâmbovița pentru următorii patru ani a fost ales, cu unanimitate de voturi, fostul senator Valentin Calcan – antreprenor în domeniul turismului.

„Obiectivul meu este acela de a transforma Camera într-un Club de Afaceri. Îmi doresc să devină locul unde membrii săi, printr-o simplă strângere de mâini, să poată încheia contracte cu o siguranță mai mare decât cea oferită de asistența marilor case de avocatură”, a declarat președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița” – Valentin Calcan.

Consiliul de Conducere este alcătuit din următorii membri: Caraveteanu Marius, Gabriel Cioaca, Mihail Drugă, Alin Ioniță, Florin Lopătaru, Cristi Pușcaru și Doru Stefan. Un loc de drept în Colegiu îl are şi fostul preşedinte al Camerei – Gelu Rusescu.

CCIA Dâmboviţa va fi reorganizată, urmând să fie înfiinţate patru Secțiuni, în funcție de interesele mediului de afaceri local: Comerț si Servicii; Industrie, Construcții și Transport; Agricultură și Industrie Alimentară; Turism.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

„Masa Care Unește”, eveniment caritabil și de Cartea Recordurilor organizat în București

Publicat

pe

Mâine – 12 septembrie 2026, se va organiza în Piața Constituției din București, de la ora 16:00, a doua ediție a evenimentului „Masa Care Unește”, acțiune care își propune să aducă împreună 20.000 de oameni la aceeași masă și să stabilească un nou record Guinness World Records, după cel de anul trecut, înregistrat la Alba Iulia, unde s-au realizat peste 2,7 km de masă din materiale reciclabile, la care s-au așezat 10.000 de participanți.

Evenimentul din București are ca scop și strângerea de donații pentru construirea primului spital de psihiatrie pediatrică din România, prin Fundația Metropolis

„În Piața Constituției și pe Bulevardul Unirii va fi construită o masă lungă de 5,5 kilometri, realizată din materiale reciclabile, la care vor sta așezați simultan 20.000 de oameni. Evenimentul va începe la ora 16:00, iar accesul este gratuit, dar pe baza unei rezervări prealabile. Dincolo de încercarea de a doborî vechiul record mondial, ediția de anul acesta are și o componentă caritabilă: fondurile strânse vor susține proiectul Fundației Metropolis pentru construirea unui spital de psihiatrie pediatrică în România”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

„Masa Care Unește”, proiect inițiat de Bloom The World, a intrat în Guinness World Records pe 13 septembrie 2025, la Alba Iulia, cu cea mai lungă masă realizată din materiale reciclabile. Amplasată în jurul Cetății Alba Carolina, masa a avut o lungime oficială de 2.782,96 metri, iar la eveniment au participat peste 10.000 de persoane, inclusiv invitați din Statele Unite, Olanda, Germania și Nepal.

La București, masa va avea 5,5 kilometri și va fi construită din europaleți și panouri din PAL care vor fi ulterior reciclate, iar obiectivul este ca 20.000 de persoane să fie așezați în jurul ei în același timp. Procesul de omologare va presupune verificarea dimensiunilor, a structurii și a materialelor folosite, precum și a numărului de participanți prezenți simultan la masă. La evenimentul din București este așteptată și o delegație Guinness World Records.

Reclama

„Până acum, am construit acest concept în jurul unor mese mai restrânse sau în comunități deja formate. Bucureștiul ridică însă miza: vorbim despre un oraș mare, cu comunități foarte diferite, iar provocarea este să aducem 20.000 de oameni la aceeași masă și să creăm, chiar și pentru câteva ore, un spațiu real de întâlnire și dialog. Credem că orașele au nevoie de astfel de contexte, în care oamenii să redescopere bucuria de a fi împreună, să se cunoască și să contribuie cu idei la comunitatea din care fac parte. “Masa Care Unește” duce această idee la o scară fără precedent pentru noi și transformă masa într-un simbol al unității, al apartenenței și al implicării”, a declarat Alexa Vîlcan – fondator Bloom The World.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Un general al Armatei Române și-a tras un glonte în cap

Publicat

pe

Tragedie în Prahova. Un general al Armatei Române și-a pus capăt zilelor într-un imobil pe care îl deținea în localitatea Păulești, județul Prahova. Trupul neînsuflețit a fost găsit de un cumnat.

Generalul Dorin Ioniță avea 61 de ani. Lângă cadavrul său a fost identificat un pistol pe care îl deținea legal. Se pare că militarul, înainte de a se sinucide, trecuse printr-un eveniment nedorit.

Reprezentanții Poliției județului Ilfov, joi, în jurul orei 20:15, cu o seară înainte de producerea actului suicidar, au fost sesizați pe numărul 112 de către o femeie care reclama că a fost agresată de un bărbat. Oamenii legii au mers la fața locului și au constatat că există un risc iminent pentru femeia de 46 de ani. În acest sens, a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, iar pentru bărbatul agresor, respectiv generalul, s-a dispus obligația de a păstra o distanță de minim 200 de metri față de victimă.

În cursul aceleiași nopți, în jurul orei 01:24, oamenii legii au fost sesizați de o altă femeie, de 60 de ani, de astă dată, soția generalului, care a dezvăluit polițiștilor faptul că bărbatul său ar fi plecat de la domiciliu, având asupra sa un pistol. Imediat, polițiștii au intrat în alertă pentru identificarea și localizarea generalului.

Astăzi de dimineață, la Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov s-a aflat că generalul care plecase cu pistolul de acasă a fost găsit decedat într-o casă pe care o deținea în comuna Păulești, Prahova.

Reclama

General-locotenentul Dorin Ioniță a fost comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu” în perioada 5 septembrie 2017 – 31 iulie 2023. Generalul Ioniță a participat la o misiune oficială sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU), în Africa, în Congo, ca observator militar. De asemenea, a coordonat contingentele de militari români aflate în teatrele de operații externe, inclusiv cele din Mali. Dorin Ioniță a ocupat și poziția de Ofiţer de legătură şi planificare operaţii în Comandamentul Operaţional Interforţe, Misiunea „Iraqi Freedom” din Irak.

Mai menționăm că, în decembrie 2019, generalul maior Dorin Ioniță a fost coordonatorul Paradei Militare organizate la București cu ocazia Zilei Naționale a României. Generalul care a ales să își pună capăt zilelor a mai fost și șeful Direcției Instrucție și Doctrină din Statul Major General şi de Comandant al Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre. Pentru meritele sale militare, a fost decorat de Administrația Prezidențială, fiind avansat inclusiv în cadrul Ordinului „Virtutea Militară”.

Probabil generalul nu a rezistat șocului psihic produs din cauza nefericitului eveniment prin care a trebuit să treacă. Reclamat la poliție, ordin de restricție emis pe numele său etc.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite