Conectați-vă cu noi

OPINII

Două lumi!

Publicat

pe

Inechităţile super vizibile între anumite categorii socio-profesionale, pornind de la salarii și ajungând la pensii, se pare că au început să declanșeze tensiuni care, încet-încet, aprind întreaga Europa. Oamenii nu mai tac. Au văzut că statul, de oriunde, protejează pe unii și lasă în disperare, la mila destinului, a propriilor capacități de supraviețuire, pe cei mai mulți.

Sunt de înțeles anumite favoruri salariale și de altă natură pe care le primesc unii, considerați importanți, indispensabili în societate, în cadrul unui sistem. Vorbim aici de medici, militari, polițiști, magistrați, aviatori, grefieri, parlamentari, primari și alte tipuri de funcționari. Dar trebuie revăzut modul discrepant de acordare a recompenselor. Statul, cei care se afla la butoanele reglementarii, aleşi și numiți, trebuie să înțeleagă, deși pare greu, că toate profesiile au o importanţă vitală în societate, că totul se leagă indisolubil. Nimic nu poate funcționa normal în lipsa unei verigi sociale, economice, profesionale!

Nu poți ca, în România anului 2020, stat democratic, unde, cel puțin la nivel de teorie, îți sunt respectate toate drepturile, unul să obțină un salariu de 1.200 de lei lunar, iar altul 20.000 sau 30.000 de lei! Nu se poate ca un român să trăiască zgribulit în căsuța lui dintr-o pensie de 700 de lei, după ce a muncit toată viața, aşa cum l-a hărăzit Dumnezeu sau vremurile, iar altul, favorizat de soartă, de construcția lui, să primească 50.000 de lei!

Putem vorbi în acest caz de echitate? Iese chiar și din logica firii, par lucruri desprinse din povestiri de anticipație, cu unii care au totul iar alții care trăiesc din nimic. Se pare că statul, în ideea de a se conserva și proteja cât mai bine, de a arăta că el reprezintă totul și că nimic nu există în afara lui, acționează aşa peste tot. De aici conflictele stradale, protestele declanșate în Franța, în Germania, în Spania și lista poate continua.

Trebuie revăzut acest sistem care operează mizerabil și care a împărțit lumea între bugetari și restul, între elitele statului și cei care, de obicei, trebuie să se supună. Parcă, în acest context, rostul democrației nu are sens, iar libertatea plăpândă de care beneficiem este doar o iluzie…

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Chemarea străbunilor

Publicat

pe

Uite că am trăit să o vedem și pe asta. Alexandru Oprea, considerat de unii a fi un social-democrat pur sânge, a trecut la Partidul Mișcarea Populară. Va candida, primul pr listă, pentru o funcție de senator. Evident, șansele de câștig sunt minime, dar gestul este mare și spune multe. Despre candidat și despre politică!

Este, de fapt, o formă a deznodământului, a ceea ce s-a întâmplat în PSD Dâmbovița de câțiva ani. Oprea, bănuit că ar fi stat la baza orchestrării expulzării din PSD a lui Adrian Țuțuianu, părăsește corabia și se rostoiește, cred eu vremelnic, la PMP. Este o mișcare de conjunctură, un răcnet al nemulțumitului, al celui care, după ce a tăiat capul regelui, avea probabil convingerea că o să fie ridicat în slăvi, venerat, că va fi de temut. Uite că nu a fost așa!

Organismul numit PSD Dâmbovița a reacționat altfel. Așa cum nu s-a așteptat nici Țuțuianu, care a sperat că va aduna în spatele său droaie de primari și simpatizanți, măcar pe cei pe care i-a cules de jos și i-a pus în jilțuri. Așa cum nu credea nici Rovana Plumb, care își formase un desant interesant în Dâmbovița și, până în ultima clipă, ciracii au asigurat-o că va ieși președintă. Așa cum nu intuia nici Oprea, care avea intenția să pună șaua pe organizație, dar aceasta, nărăvașă, nu a acceptat să fie călărită…

Partidul și-a căutat forța de regenerare într-o altă echipă, într-un alt tip de comportament și viziune. Până acum, a ieșit bine. Corneliu Ștefan a uns cum trebuie motorul organizației și acum funcționează din plin. Până când, depinde de domnia sa și de sfaturile celor pe care îi are în preajmă. Se știe, orice povață ascunde în spate un interes personal. De asta trebuie să țină cont tânărul lider.

Revenind la trecerea lui Alexandru Oprea la PMP și candidatura pentru un post de senator, spun că mișcarea era previzibilă. Se auzise de mai multă vreme că intenționează să se îndrepte spre acest partid, un fel de colac de salvare, de încercare de a mai rămâne măcar un pic în văzul lumii. Încă o linguriță de notorietate, înainte de a cădea în uitare.

Cu câteva zile înainte de a apărea informația în presa agreată de Oprea, l-am întrebat pe președintele încă în funcție al CJ Dâmbovița dacă este adevarat că va candida de la PMP. Mi-a răspuns că este zvon și că așteaptă să vadă ce se întâmplă prin PSD. Și, cum probabil lucrurile nu au ieșit cum voia, alta este lista acolo, una câștigătoare, cum zic unii în glumă, cu popă în coadă, social-democratul Oprea a transformat ceea ce el numea zvon în certitudine. A fost un fel de chemare a străbunilor.

Mă așteptam, știind că este ofițer de informații, nu spun fost fiindcă în domeniu nu există termenul ăsta, să-mi raspundă franc da. În schimb, m-a învârtit prin păpușoi și tot acolo a ajuns. La PMP. În aceste condiții, prefigurez că vom avea parte de o campanie electorală interesantă. Cu bombe, bombițe, și bineînțeles, fumigene. Vom vedea clar cum și pentru cine se fac jocurile…

Citește în continuare

OPINII

Semnele nefirescului…

Publicat

pe

Trăim vremuri ciudate. Aproape neomenești. Rupte parcă dintr-un scenariu de film sau dintr-un coșmar. De luni de zile, ne chinuim să ne redescoperim echilibrul. Să intrăm în normalitate. Dar parcă nu se vrea. Toate zbaterile noastre de mai bine ne conduc spre mai rău, spre și o mai mare incertitudine. Ne zguduie faptul că, în această pandemie cumplită, încă nedescifrată până la capăt, până și Dumnezeu a început să ne fie interzis. Locurile sacre, bisericile, punctele de legătură între noi și Divinitate, stațiile de emise-recepție ale sufletului ne sunt deconectate.

Acest coronavirus zămislit parcă în adâncurile iadului, pare că vrea să ne distrugă și încrederea și speranța în Dumnezeu. Simt acest lucru. Văd la tot pasul, prin comportamentul manifestat de unii semeni, că Dumnezeu este târât în legendă. Sabotat. Ascuns sub diferite tipuri de măști. Se vrea parcă să ne pierdem echilibrul spiritual, puterea. Omul, suprema creație, a devenit în aceste luni doar o simplă vietate, fragilă, nesemnificativă. Un soi de număr de inventar. O cifră cuprinsă în statistici zilnice. Moartea a fost adusă la rangul de normalitate. Când vorbim de o mie de decedați, de două mii, de trei mii, pare firesc. Nimic nu ne mai mișcă în pandemie.

În aceste zile, la Iași, de ani și ani, creștinii ortodocși din toată țara merg cu sufletul deschis în pelerinajul sacru la Moaștele Sfintei Parascheva. Pentru mulți români, această călătorie încheiată cu ruga la Moaștele Sfintei a fost și este piatra de temelie a credinței și încrederii lor în Dumnezeu. Sâmburele de speranță, fiindcă mulți mergeau acolo să se roage pentru sănătate, pentru familie și câte alte lucruri de suflet. Acum, pandemia, regulile impuse de autorități i-au lăsat și fără această licărire de încredere. Oamenii sunt triști, panicați și debusolați. Privesc spre cer și nu știu cum să-și mai conceapă rugăciunea în atâta neprevăzut. Ce ne așteaptă? Greu și totuși ușor de presupus. Faptul că acum acest coronavirus a reușit din nou să ne îngenuncheze tradiția, credința, năzuințele și speranțele este un semn rău. Uniformizarea substanței umane continuă. Deocamdată suntem ascunși sub mască.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!