Connect with us

Dâmboviţa

Marian Ţachianu, deputat: PSD şi PRO România trebuie să-şi unească forţele

Publicat

pe

Deputatul PSD de Dâmboviţa, Marian Ţachianu, a susţinut, încă de la începutul anului, necesitatea formării unei alianţe între social-democraţi şi partidul condus de Victor Ponta, PRO România, ca soluţie viabilă în vederea câştigării alegerilor locale din vară, dar şi a celor parlamentare.

CITEŞTE ŞI: Gabriela Firea: PSD şi PRO România ori pierd separat, ori câştigă împreună!

Unirea forţelor celor două partide se impune mai mult acum, când există posibilitatea decanşării alegerilor anticipate. Consideră Marian Ţachianu că decizia pentru realizarea unor alianţe trebuie luată de fiecare organizaţie în parte. Dar şi mai bine ar fi să se pice la o înţelegere şi aceste alianţe să se facă la nivel de judeţ, întrucât este vorba de o treabă deosebit de serioasă care, dacă nu este cântărită cu atenţie, poate produce consecinţe nefaste pentru partid, pentru stânga românească.

CITEŞTE ŞI: Marcel Ciolacu: Ştiu că sunt mulţi colegi din PSD care nu vor o alianţă cu PRO România

Marian Ţachianu nu vede de ce nu ar exista înţelegere şi conlucrare între cele două formaţiuni politice, mai ales că majoritatea membrilor care alcătuiesc PRO România provin de la PSD.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Trei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea

Publicat

pe

Accident rutier, azi-noapte, în jurul orei 23:00, în comuna Braniștea, județul Dâmbovița – pe strada Manolești. Un autoturism în care se aflau trei tineri, unul de 16 ani și doi de 19 ani, a intrat violent într-un stâlp. Două dintre victime au fost găsite încarcerate.

Pompierii sosiți la fața locului au extras răniții dintre fiarele contorsionate ale mașinii și i-au predat echipajelor medicale, care i-au transportat la spital.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns la Moreni. Maratonul Baschet pentru Mileniul III continuă în Dâmbovița

Publicat

pe

Parteneriatul benefic pentru copiii și tinerii din județul Dâmbovița pe care l-a încheiat Consiliul Județean cu Federația Română de Baschet continuă. După Pucioasa, Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns zilele trecute în municipiul Moreni.

Evenimentul sportiv derulat în cadrul programului „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean, are scopul de a aduce baschetul cât mai aproape de copiii și tinerii din județ și de a-i încuraja să își descopere talentul și pasiunea pentru mișcare.

„Prin astfel de inițiative, tinerii din Dâmbovița au mai multe oportunități de a crește prin sport și de a face performanță. Susținem sportul și generația tânără”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite