ADMINISTRAŢIE
Primăria Voineşti îi ajută pe localnici să-şi declare veniturile la ANAF

Primăria Voineşti, din judeţul Dâmboviţa, a luat, din nou, o decizie care poate fi exemplu de urmat pentru alte administraţii publice locale. Îi ajută pe localnici să-şi depună la ANAF declaraţia unică privind veniturile realizate. În acest mod, voineştenii nu mai sunt obligaţi să facă deplasarea la sediul ANAF. Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0245.679.324
Acest formular se depune, până la data de 25 mai 2020, de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România, din: activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, cu excepţia contribuabililor pentru care impozitul se reţine la sursă, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, piscicultură şi/sau silvicultură, transferul titlurilor de valoare, precum și venituri din alte surse (de exemplu: câștiguri din transferul de monedă virtuală sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanţă).
Declarația unică se depune și de către persoanele fizice rezidente care realizează venituri din străinătate, supuse impozitării în România (de exemplu: venituri din activităţi independente, venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, piscicultură, silvicultură, venituri sub formă de dividende, venituri sub formă de dobânzi, venituri din premii, venituri din jocuri de noroc, câştiguri din transferul titlurilor de valoare etc.).
ADMINISTRAŢIE
Corbii Mari, model de transformare din temelii a unei comunități când ambiția merge mână în mână cu profesionalismul și dăruirea

Corbii Mari, o localitate aflată la margine de județ, dar nu departe de civilizație. Dimpotrivă! Am putea spune, după ce am străbătut, cu mare atenție la detalii, toate așezările care intră în componența acestei comune, că oameni de aici dispun de aproape toate elementele de infrastructură necesare pentru asigurarea unui confort urban. Și procesul de implementare a unor proiecte de interes comunitar nu s-a încheiat. La pupitrul de comandă se află tânărul primar Ionuț Bănică. Este deja la al treilea mandat de edil și lucrează neobosit pentru dezvoltarea socio-edilitară a localității.
Dacă a rămas ceva neschimbat în comună, ei bine, acesta este sediul administrației publice locale. Biroul primarului, micuț, undeva în stânga, cum intri în clădire. Un loc unde, ne-a mărturisit Ionuț Bănică, intră să își tragă sufletul când se adună de pe drumuri, unde își primește oaspeții și colaboratorii, unde pune la cale proiectele pentru prezent și viitor și, atunci când situația o impune, discută cu concetățenii săi. În rest, se întâlnesc prin sate. Se va gândi să construiască un sediu nou de Primărie, spune tânărul edil, abia atunci când va fi total mulțumit de ceea ce a realizat pentru comunitate, când cele mai importante investiții vor fi finalizate. Nu este o idee abandonată, dar nu-i momentul acum. Poate să mai aștepte.
Ionuț Bănică vrea mai întâi să construiască două școli în satele Grozăvești și Petrești, pentru cei aproximativ 400 de copii care trăiesc în cele două așezări. Va demola clădirile vechi și ridică altele noi. Bănică este un adept al noului, al modernului, al introducerii civilizației și confortului în toate componentele instituționale locale. De reținut! Pe teritoriul comunei Corbii Mari după reabilitarea și modernizarea Școlii din satul Vadu Stanchii, cu finanțare obținută prin Ministerul Dezvoltării – Programul „Școli Sigure”, și construirea unei creșe în satul Corbii Mari și a unei grădinițe cu program prelungit în Ungureni, vor funcționa 14 unități de învățământ preșcolar și școlar. Toate moderne! Pentru aceste două proiecte din urmă, ne-a spus primarul, a fost depusă documentația tehnică în vederea obținerii finanțării la ADR Sud Muntenia. Proiectele se află în procedura de evaluare. La Corbii Mari, pentru cine nu știe, funcționează și o școală profesională tehnică.
„Avem un parteneriat cu Arctic pentru pregătire operatori mase plastice și electricieni. Vin la școala noastră elevi din toată zona de sud a județului. Sunt active trei clase, una de a X-a și două de a IX-a. Absolvenților le vor fi asigurate locuri de muncă. Se încheie contracte cu elevii. Cine nu vrea să meargă la Arctic, se poate angaja oriunde în altă parte”, ne-a precizat primarul Ionuț Bănică.
De menționat că, în județul Dâmbovița, nu mai există o școală profesională care să funcționeze în mediul rural. La Corbii Mari este singura.

Actualul dispensar din Corbii Mari
În domeniul sănătății, în comuna Corbii Mari a fost construit, în centrul localității, nu un dispensar, ci un adevărat centru medical. Aici, funcționează două cabinete ale medicilor de familie, un cabinet stomatologic, s-a licitat un centru de prelevare probe de sânge și intenția primarului Ionuț Bănică este de a aduce și un medic cardiolog care să aibă contract cu Casa Națională de Sănătate. Se mai vrea crearea la Corbii Mari a unui centru de permanență. Documentația pentru realizarea acestui obiectiv a fost depusă încă din anul 2021. De asemenea, șeful administrației publice locale de la Corbii Mari intenționează să reabiliteze și să modernizeze și dispensarele medicale din satele Ungureni și Petrești.
Domeniul cultural face parte din acest „trio esențial” pentru o comunitate respectabilă, alături de educație și sănătate, iar Ionuț Bănică știe foarte bine acest lucru. Tocmai de aceea, în satul Ungureni, prin Compania Națională de Investiții, va fi construit un cămin cultural modern. Contractul de execuție a fost semnat, urmează să fie emis ordinul de începere a lucrărilor.
Pentru o bună comunicare cu cetățeanul, pentru a răspunde nevoilor oamenilor la capitolul eliberări documente, transmitere petiții și sesizări, la Corbii Mari va fi implementat un proiect de digitalizare a administrației publice locale. Prin acest proiect aflat acum în faza de licitație, se va realiza o platformă prin intermediul căreia cetățeanul va putea solicita și primi rapid, prin semnătură electronică, documentele de care are nevoie în vederea rezolvării anumitor probleme personale. De precizat că sesizările pe diferite teme locale se primesc fără să fie nevoie de semnătura electronică.
Proiectele de infrastructură mare, vorbim aici despre rețelele de apă, canalizare și gaze naturale, reprezintă elementele de bază ale confortului și civilizației, componente fără de care viața nu se poate derula la parametrii normalității, ai firescului european. Când a venit Ionuț Bănică la Primărie, a găsit totul vraiștea la acest capitol. Ionuț Bănică a fost calm, calculat, a abordat cu atenție întreaga problematică și, până la urmă, cu perseverență, cu mult tact, a scos-o la capăt. A găsit drumul corect.
Pentru satele Petrești, Bărăceni, Moara din Groapă și Vadu Stanchii, a inițiat un proiect care a fost depus pentru obținerea finanțării prin Programul Național „Anghel Saligny”. Investiția este una mare, cu o valoare de 3,2 milioane de lei. Urmează să fie eliberată autorizația de construire, după care va fi scoasă la licitație execuția lucrărilor. Lungimea acestui sistem de canalizare este de 37 km.
În satele Ungureni și Satu Nou, rețeaua de canalizare este edificată printr-un proiect cu finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), derulat de Campania de Apă Târgoviște-Dâmbovița. Valoarea investiției este de 7,6 milioane de euro. Pentru satele Grozăvești și Podu Corbencii, a fost depus un proiect pentru obținerea finanțării prin Administrația Fondului de Mediu.
Problema apei potabile a fost rezolvată în comuna Corbii Mari, ne-a informat primarul Ionuț Bănică. Întrega rețea de alimentare cu apă potabilă a fost finalizată și urmează să fie predată Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița în vederea exploatării.
Comuna Corbii Mari, în viitorul foarte apropiat, va dispune și de sistem de distribuție gaze naturale. Un obiectiv pentru care primarul Ionuț Bănică a luptat cu toate forțele. Printr-un parteneriat cu localitatea Odobești, s-a reușit obținerea finanțării prin Programul Național „Anghel Saligny”.
„Avem studiul de fezabilitate realizat. Se lucrează acum la obținerea avizelor și la licitația de concesionare pentru operator și autorizația de construire. Am format Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „CMO Gaze Naturale”. Era necesar pentru a obține finanțare și pentru a derula lucrarea. Este un proiect comun. Inițial, am încercat separat, aveam chiar și avizele obținute. Nu am putut obține finanțare în acest mod. Acum, realizăm un obiectiv comun. Cele două primării trebuie să vină cu cofinanțare la acest proiect”, ne-a spus primarul Ionuț Bănică.
Valoarea totală a investiției este de 64 de milioane de lei. Există suficiente speranțe ca în 2026 să fie demarate lucrările de construcție a rețelei de gaze naturale în Corbii Mari și Odobești.
Pentru a menține întreg teritoriul comunei care este destul de vast curat, în ton cu normele de protecție a mediului, la Corbii Mari, primarul Ionuț Bănică va realiza un centru de aport voluntar. Se lucrează intens pentru materializarea acestui proiect.

Proiect centru aport voluntar deșeuri
Centrul de aport voluntar va fi construit în apropierea satului Petrești. Finanțarea pentru acest obiectiv care va deservi numai locuitorii comunei Corbii Mari este asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Termenul de execuție este de 5 luni. Cetățenii nu vor plăti nicio taxă pentru a aduce deșeurile, altele decât cele preluate săptămânal, în acest centru.
„În localitatea noastră mai sunt zone sensibile, oameni care nu respectă normele, încă se mai depozitează gunoaie aiurea, în ciuda sistemului de colectare care este pus la punct. Sperăm, odată cu realizarea acestui centru, să îi determinăm să nu mai ducă deșeurile pe câmp, să nu mai altereze mediul natural. Oricum, pentru îndreptarea acestor obiceiuri urâte, am organizat acțiuni de control împreună cu Garda de Mediu și Poliția. De asemenea, am avut și campanii de curățenie. Sunt convins că, până la urmă, o vom scoate la capăt. Îi vom determina pe toți cetățenii să respecte legea, să respecte natura. Acest centru de aport voluntar este deosebit de important în tot acest proces de eradicare a fenomenului de aruncare aiurea a deșeurilor din gospodărie”, a adăugat primarul Ionuț Bănică.
La Corbii Mari vor fi reabilitate parcurile din satele Corbii Mari și Ungureni. Va fi schimbat mobilierul, sistemul de irigat și de iluminat al aleilor. Finanțarea acestui proiect este asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Execuția se află în procedura de licitație.
Edilul de la Corbii Mari a inițiat și un proiect pentru construirea unui parc în satul Petrești. Finanțarea acestui loc de odihnă și recreere, care se va desfășura pe o suprafață de 2 hectare, va fi asigurată prin ADR Sud Muntenia.
Ne-a mai spus Ionuț Bănică că, tot prin ADR Sud Muntenia, se va derula și un proiect de restaurare a Bisericii „Sfânta Treime” din satul Corbii Mari, monument istoric de clasa A, aflat în imediata apropiere a Primărie. Proiectul se află în faza de evaluare.
ADMINISTRAŢIE
71,46% din bugetul CJ Dâmbovița pentru 2025 merge la secțiunea dezvoltare

Proiecte importante pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Dâmboviţa de astăzi, 21 martie. 41 la număr. Aleșii, prezență majoritară. Vot, la fel. Nu abțineri, nu împotrivă. Nu comentarii, interpelări, luări de poziție. A existat o singură bulă de tensiune, ce ține de măruntaiele politicii. Propunerea venită din partea consilierilor AUR, prin vocea alesului Sorin Sandu, de a fi nominalizat ca membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică a colegului Florin Petcu, fost ofițer superior de poliție, a căzut la vot, nu a fost îmbrățișată de majoritate. Ei, așa este în politică! Astfel de procedee se întâmplă la toate casele mari. În rest, armonie, așa cum este bine să se întâmple atunci când se dezbat problemele de importanță majoră pentru comunitate.
S-a votat la unison pentru achiziția de dotări necesare Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor. Maestrul Florin Georgescu, managerul Centrului Județean de Cultură, a prezentat Programul minimal de acțiuni culturale ce urmează să fie organizate în anul în curs, solicitând aprobarea sumelor necesare desfășurării acestora. Vorbim de o multitudine de evenimente cultural-artistice cum puține se întâmplă în țară, care alcătuiesc o cunună în jurul celei mai mari manifestări desfășurate în Dâmbovița – „Zilele Județului”, în perioada mai – iunie 2025.
Nu au lipsit nici proiectele de hotărâre privind asocierea Consiliul Județean Dâmbovița cu mai multe unități administrativ-teritoriale, în vederea implementării unor proiecte prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. Aici, președintele Corneliu Ștefan a vrut să atragă atenția primarilor care vor sprijin pentru realizarea unor investiții de interes local, dar uită apoi să se achite de partea lor de responsabilitate financiară. A dat de înțeles șeful administrației județene că edilii care nu sunt serioși nu vor mai beneficia de sprijin din partea CJ Dâmbovița.
Și, evident, unul dintre cele mai importante capitole ale ședinței ordinare a Consiliului Județean Dâmbovița de astăzi l-a reprezentat aprobarea bugetului. După cum a precizat Corneliu Ștefan, 2025 este un an dedicat investițiilor și dezvoltării. Un procent de 71,46% din bugetul CJD merge pentru dezvoltare, cu 31,42% mai mult decât în 2024. Doar 28,54% este destinat funcționării instituționale.
Sunt continuate investițiile de modernizare a infrastructurii din sănătate, educație, căi rutiere, turism și sport. Merge înainte proiectul privind construirea unui spital de Pediatrie la Târgoviște, un deziderat important al președintelui Corneliu Ștefan, extinderea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență, reabilitarea clădirii Secției de Tratamente Recuperatorii și cea a Pavilionului Administrativ al aceleiași unități spitalicești. Totodată, președintele Consiliului Județean Dâmbovița dorește edificarea parcării supraetajată din curtea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Vor fi alocate fonduri pentru reabilitarea și modernizarea imobilului Serviciului Public de Ambulanță Dâmbovița și cel al Ambulanței din Moreni. Activitatea internă a spitalului târgoviștean va fi digitalizată. Clădirea care adăpostește Secția Boli Infecțioase va intra într-un program de creștere a eficienței energetice.
La capitolul infrastructură rutieră, merg înainte cu pași repezi proiectele privind centura ocolitoare a orașului Găești, centura ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni, inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște, centura ocolitoare a municipiului Moreni și centura ocolitoare a orașului Titu, precum și dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 712 Pucioasa – Brănești – Vulcana-Pandele – Șotânga – Târgoviște, DJ 720C , Gura Ocniței – Ocnița și DJ 720A, Gura Ocniței – Adânca – Bucșani – Mărcești – Finta – Postârnacu – DN 1A. Reabilitarea și modernizarea DJ 724 Malu cu Flori – Pucheni.
La capitolul educație, CJ Dâmbovița intenționează să achiziționeze microbuze electrice sau hibride pentru elevii din localitățile județului. Totodată, continuă dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Dâmbovița. Bibliotecile vor deveni adevărate Hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale.
Consiliul Județean Dâmbovița merge înainte cu dezvoltarea domeniului schiabil „Cocora” din Stațiunea Peștera – Padina din Munții Bucegi. De asemenea, se lucrează intens la complexul sportiv „Dâmbovița Arena”.
Clădirea Palatului Administrativ din centrul municipiului care adăpostește Consiliul Județean, Instituția Prefectului și alte servicii deconcentrate, va intra, după zeci de ani, într-un amplu program de consolidare, reabilitarea și modernizare.
„Vom continua Programul Județean de Dezvoltare Locală, prin care vom sprijini proiectele importante ale administrațiilor locale din județ. Nu împărțim județul pe culori politice, nu am făcut-o niciodată! Pentru ca Dâmbovița să se dezvolte este nevoie să facem echipă bună cu fiecare primărie din județ, să lucrăm împreună, iar rezultatele muncii noastre să se vadă în fiecare comunitate dâmbovițeană”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
-
Dâmboviţaacum 7 zile
Un mort și trei răniți într-un accident rutier pe DJ 701, în comuna Corbii Mari
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Elev din Târgoviște, performanță remarcabilă la informatică
-
Giurgiuacum o săptămână
Un tânăr de 19 ani a decedat și alți doi au fost răniți într-un accident rutier pe DN5D
-
ACTUALITATEacum 5 zile
Atenție! Se trece la radierea din oficiu a mașinilor cu ITP expirat. Detalii aici!
-
Dâmboviţaacum 5 zile
Târgoviște. Nu a fost jaf la firma de creditare. Un bărbat a vrut să se răzbune pe iubită, fiindcă l-a părăsit
-
ACTUALITATEacum 6 zile
Clarvăzătoarea Georgeta Florea spune că trebuie să ne pregătim pentru 3 zile de întuneric! VIDEO
-
Giurgiuacum 6 zile
Copil de 3 ani a murit zdrobit de caldarâm. Micuțul a căzut în gol de la etajul 7!
-
ACTUALITATEacum 2 zile
Forajul problemă de la Doicești, județul Dâmbovița, după 4 luni. S-a reluat circulația trenurilor de marfă