Connect with us

ADMINISTRAŢIE

PNL nu vine cu proiecte, dar votează împotriva dezvoltării comunei Corbii Mari! VIDEO

Publicat

pe

Comuna Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, are buget aprobat, ca şi ca în ultimii trei ani, tot fără votul consilierilor locali PNL. Chiar dacă este vorba de un buget axat pe dezvoltarea localităţii, având în vedere că 63% din resursele financiare au fost alocate investiţiilor!

„Deşi am avut discuţii în două şedinţe consecutive, votul a fost împotrivă. Consilierii PNL nu au votat bugetul local, fără a face menţiuni, fără a veni cu amendamente sau propuneri. Indiferent ce am face, indiferent de câte obiective am avea, indiferent de dezvoltarea comunei, dumnealor votează împotrivă”, a declarat primarul Ionuţ Bănică.

VIDEO

Listă investiţii Corbii Mari 2020:
– Extindere sistem de supraveghere video;
– Construire şcoală cu clasele 0-VIII în satul Corbii Mari;
– Construire şcoală cu clasele 0-VIII şi sală de sport în satul Ungureni;
– Grădiniță cu 3 grupe în Corbii Mari, este aproape finalizată;
– Construire grădiniță în Grozăvești;
– Construire grădiniță în Ungureni;
– Achiziționare microbuz școlar cu 31 de locuri;
– Construire dispensar în satul Corbii Mari;
– construire Sală de sport și cămin cultural;
– Alimentare cu apă în comună;
– Alimentare cu gaze;
– Centrală fotovoltaică;
– Reţea de canalizare;
– Modernizare drumuri;
– Realizare rigole betonate și podețe.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Găești. Investiții importante la Liceul „Dr. C. Angelescu”. Primarul vrea să lege școala de locurile de muncă din oraș

Publicat

pe

Primarul de la Găești, Alexandru Iorga, își dorește ca Liceul „Dr. C. Angelescu” din localitate să pregătească tinerii în meserii de care au nevoie firmele din oraș. În acest sens, administrația publică a demarat un program de investiții la nivel de infrastructură școlară, iar edilul urmărește personal execuția acestora. În prezent, spune Alexandru Iorga, se derulează lucrări de modernizare a căminului pentru elevi. 15 camere sunt deja gata, cu mobilier și grupuri sanitare, iar proiectul continuă conform graficului stabilit.

„Avem firme în oraș care au nevoie de oameni calificați și avem tineri care trebuie să aibă posibilitatea să învețe o meserie și să se angajeze aici. Asta îmi doresc să legăm mai bine: școala de locurile de muncă din Găești. Începem cu condițiile pe care le oferim elevilor și continuăm cu pregătirea lor pentru meseriile cerute de angajatorii locali”, spune Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Dragomirești. Trotuare și sanțuri dalate pe DJ 702D, până la intersecția cu DN 72A

Publicat

pe

Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, putem spune că este unul dintre gospodării de elită din județul Dâmbovița. Un edil care are pe lista de realizări o mulțime de obiective de interes comunitar și alte proiecte aflate în diferite faze de implementare care urmează a fi bifate.

Acum, Dragoș Vlădulescu urmărește cu atenție desfășurarea lucrărilor la proiectul privind realizarea și dalarea șanțurilor și trotuarelor, pe DJ 702, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Grădiniței și intersecția cu DN 72A.

„Zi de zi, proiectul prinde contur, iar rezultatele sunt deja vizibile în teren. Este o lucrare amplă, mult așteptată, prin care ne dorim nu doar să schimbăm aspectul acestei zone, ci mai ales să asigurăm condiții mai bune și mai sigure pentru pietoni, respectiv accesul corespunzător la proprietăți”, a precizat primarul Dragoș Vlădulescu.

Valoarea acestei investiții, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, este de 6.077.859 lei.

„Îi mulțumesc domnului Corneliu Stefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru sprijinul constant acordat comunei Dragomirești și pentru buna colaborare în realizarea investițiilor de care comunitatea noastră are nevoie.

Le mulțumesc, totodată, și locuitorilor din zonă pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada desfășurării lucrărilor. Știu că orice șantier presupune un anumit disconfort, însă la final vom avea o zonă mai sigură, modernă, mai bine pusă la punct”, spune primarul comunei Dragomirești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite