Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Colaborarea dintre Primăria Gura Ocniţei şi Rumänien Sunshine Germania, exemplu de bună practică!

Publicat

pe

Administraţia publică de la Gura Ocniţei se poate lăuda cu una dintre cele mai bune colaborări pe care o unitate administrativ-teritorială din judeţul Dâmboviţa a putut să o aibă pe linie de parteneriat în varii domenii de activitate şi până la sprijinul material primit de la Asociaţia Umanitară Rumänien Sunshine din Germania.

Relaţia a fost una deosebit de rodnică, îndeosebi pentru partea română care, în afară de faptul că a primit diferite donaţii, a putut experimenta, a putut vedea pe viu cum funcţionează mecanismele socio-administrative într-o comunitate germană şi a putut să pună în practică, la nivel mai mic evident, ceea ce a învăţat de la nemţi.

Primarul Sorin Vasile Ioniţă, în perioada celor două mandate ca edil al comunei Gura Ocniţei, a întărit această colaborare, a multiplicat-o pe mai multe planuri. De la schimburi culturale şi administrative, la colaborare în domeniul protecţiei civile, al gestionării situaţiilor de urgenţă.

Urmare a parteneriatului cu partea germană şi a implicării active a edilului Sorin Vasile Ioniţă, comuna Gura Ocniţei deţine acum unul dintre cele mai pregătite, dotate şi performante corpuri de pompieri voluntari din judeţul Dâmboviţa şi, cu siguranţă, printre puţinele din ţară.

Meritul aparţine şi reprezentanţilor Asociaţiei Umanitare Rumänien Sunshine, condusă de Winfried Dederichs, care, în afară de consultaţii de specialitate, a sprijinit dotarea pompierilor voluntari de la Gura Ocniţei cu maşini de intervenţie, utilaje, echipamente şi tehnică performantă.

Zilele trecute, prietenii de suflet ai comunei Gura Ocniţei au venit din nou în localitate. Ca de fiecare dată, încărcaţi cu donaţii şi cu multă sinceritate şi afecţiune. Vizita a avut şi o semnificaţie aparte, vibrantă, încărcată de emoţii pentru autorităţile de la Gura Ocniţei, pentru toţi colaboratorii binefăcătorilor germani. Rumänien Sunshine îşi va înceta activitatea. Membrii acestei structuri cu caracter umanitar au decis să pună punct, vârsta nemaipermiţându-le să stea pe drumurile Europei. Aşa că, deplasarea delegaţiei din Nettersheim a fost un soi de remember al întregii activităţi pe frontul umanitarisului şi al amiciţiei între două popoare, între două localităţi, între două regiuni ale Europei, deosebite prin cultură, tradiţii şi obiceiuri, dar unite prin suflet şi dăruire dezinteresată faţă de semeni.

Această ultimă acţiune de solidaritate şi prietenie a asociaţiei germane în judeţul Dâmboviţa a fost, ca de obicei, una dătătoare de speranţe şi încredere. Donaţiile aduse cu acest prilej au întregit zestrea unor unităţi medicale, a unor instituţii cu caracter social şi educaţional. Ultimul transport a cuprins mobilier pentru şcoala din Gura Ocniţei, membrii fundaţiei participând chiar şi la montarea acestuia în sălile de clasă.

Despre ceea ce au adus de-a lungul timpului în Dâmboviţa pentru şcoli, spitale şi diferite unităţi cu caracter umanitar, pentru Serviciul de pompieri voluntari de la Gura Ocniţei, este mult de vorbit, lista fiind lungă. Tot ceea ce a oferit Asociaţia Rumänien Sunshine şi-a găsit pe deplin utilitatea şi funcţionalitatea, contribuind la confort, civilizaţie şi la siguranţa cetăţenilor.

Oaspeţii germani de la Nettersheim au fost invitaţi şi la şedinţa Consiliului Local Gura Ocniţei, în cadrul căreia primarul Sorin Vasile Ioniţă le-a mulţumit, în numele cetăţenilor, în numele tuturor dâmboviţenilor, pentru implicare, dăruire şi consecvenţă.

Winfried Dederichs, împreună cu ceilalţi membri sosiţi în România, au mers în vizită şi la Căminul Cultural din comună, la Serviciul Voluntar pentu Situaţii de Urgenţă, dar şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, la cele din Găeşti şi Moreni, precum şi la Centrul de Recupereare pentru Copii de la Adânca. Au vrut să treacă şi să-i salute pe toţi aceia cu care au colaborat din 2007 încoace în judeţul Dâmboviţa.

„Vizita prietenilor germani, membri ai Asociaţiei Umanitare Rumänien Sunshine, ne-a şi bucurat, dar ne-a şi întristat în aceeaşi măsură. Ne-a bucurat pentru că sunt prietenii noştri de suflet, pentru că ne-au fost atâţia ani sprijin, ba chiar mentori în unele activităţi pe care le-am descifrat şi elaborat cu ajutorul lor, pentru că ne-au arătat în toţi aceşti ani încredere şi sinceritate. Ne-am întristat pentru că ei, sufletul acestei fundaţii, se retrag din acest maraton al binefacerii, al umanitarismului înfăptuit dezinteresat şi, pot spune, ţinând cont de toate împrejurările prin care am trecut, cu patimă.

Îi mulţumesc lui Winfried Dederichs, preşedintele acestei fundaţii, şi tuturor celor care au ţinut viu acest organism. Îi îi asigur de toată consideraţia mea şi a tuturor locuitorilor comunei Gura Ocniţei, nu doar a celor care au beneficiat de pe urma acestei colaborării. Le doresc multă sănătate, linişte şi bucurii depline. Îi asigur că întotdeauna se vor bucura de prietenia şi întreaga noastră preţuire”, ne-a spus Sorin Vasile Ioniţă – primarul comunei Gura Ocniţei.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Publicat

pe

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.

Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.

„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.

Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!

Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite