Conectați-vă cu noi

ACTUALITATE

Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa a amânat o serie de activităţi, din cauza coronavirusului

Publicat

pe

Inspectoratul şcolar Judeţean Dâmboviţa a decis, astăzi – 9 martie 2020, să amâne o serie de activităţi, ca măsură de prevenire a epidemiei de coronavirus.

Astfel, până în data de 20 martie, nu se vor mai desfăşura competiţiile sportive, olimpiadele şi concursurile şcolare şi nici activităţile metodice.

De asemenea, nu se va mai organiza nici acţiunile din cadrul campaniei de promovare a învăţământului profesional „Meseria face diferenţa1”, programate pentru miercuri – 11 martie 2020.

Reamintim faptul că liderul PSD Dâmboviţa, deputatul Corneliu Ştefan, a avansat public propunerea de a fi suspendate cursurile, atât în grădiniţele, cât şi în şcolile din judeţ.

Totodată, partidul lui Victor Ponta, PRO România, a solicitat adoptarea unui set de 10 măsuri, cu aplicabilitate imediată. Între acestea, suspendarea cursurilor până la finalul lunii martie, coroborat cu stabilirea regimului legal prin care unul dintre părinţi să poată sta acasă.

ACTUALITATE

Fundația „Renașterea Pietroșiței-Ruralia” este în doliu. In memoriam Radu Negoescu

Publicat

pe

de

Sâmbătă, 24 octombrie 2020, o veste tristă a căzut ca un trăznet peste locuitorii Pietroșiței: a murit „domnu’ Radu”. Nu mai era nevoie de nume propriu, toată suflarea comunei știa că sub acest prenume se ascunde Radu Negoescu, membru fondator (1999) și Președinte al Fundației „Renașterea Pietroșiței-Ruralia”.

Născut la 3 noiembrie 1946, Radu Petre Mihail Negoescu este unul din nepoții preotului Gheorghe Simionescu (Popa Gică), al șaptelea preot ortodox din tată-n fiu, slujitori la Biserica din Joseni. În anul 1999, cu ocazia momentului comemorativ dedicat trecerii a 7 ani de la moartea bunicului său, Radu Negoescu organizează, la Muzeul Etnografic, o întâlnire specială cu titlul „Zilele Pietroșiței Preot Gh. Simionescu”, iar simpozionul central a fost denumit „Renașterea Pietroșiței pe urmele activității dintre războaie a Pr. Gheorghe Simionescu. Aspectul istoric, economic, cultural, sportiv, sanitar”. În urma discuțiilor derulate, s-a luat decizia înființării unei fundații care să sprijine renașterea Pietroșiței și readucerea ei la nivelul statutului din perioada interbelică.

Încă de la început, Radu Negoescu a fost ales unul dintre cei 3 co-președinți, iar ulterior (2004), pentru simplificarea procedurilor administrative și financiar contabile, a rămas singurul Președinte. De atunci, Fundația „Renașterea Pietroșiței-Ruralia” a organizat aproape în fiecare an (fie singură, fie în parteneriat cu Primăria și Consiliul local), în week-end-urile apropiate Sfântului Ilie, „Zilele Pietroșiței”, prilej de întâlnire a fiilor comunei cu oaspeți dragi, specialiști în domeniul medical, artiști, scriitori, meșteșugari, oameni care reînviau atmosfera de epocă din perioada de glorie a comunei. La inițiativa unor poeți dâmbovițeni (Mihail I. Vlad și Nicu Iancu Vale, fiu al comunei), în anul 2004, fundația organizează „Toamna literară pietroșițeană”, eveniment cultural de promovare a unor talente locale sau chiar județene/naționale. Practic, timp de 20 de ani, Radu Negoescu a fost motorul tuturor acestor activități, omul care venea tot timpul cu idei de relansare a comunei strămoșilor săi.

Una din activitățile promovate de el a fost și Crosul copiilor, o inițiativă plecată din spiritul său sportiv. Puțină lume știe că Radu Negoescu a fost un rugbist de clasă la Grivița Roșie București și la Sportul Studențesc. În comună era cunoscut ca „domnul doctor”, dar acest renume era dat de titlul academic de doctor inginer câștigat de un erudit al vremurilor noastre. A fost cadru didactic universitar, ajungând la gradul de profesor universitar. A lucrat și încă mai colabora cu Institutul Național de Sănătate Publică fiind Membru de Onoare al Academiei de Științe Medicale. A fost membru fondator (2001) și Director al Federației Române de Inginerie Biomedicală (FRIB). Un om cu o cultură vastă, un om de dialog, dar și de acțiune, un om plin de proiecte.

O pierdere mare pentru familie, pentru prieteni, pentru comunitate. Corpul neînsuflețit se află depus la casa bunicilor săi, iar înmormântarea va fi în curtea bisericii din Joseni, biserică la care și-a adus aportul în anii 2000, inițiind proiectul (finanțat din fonduri Phare) de refacere a picturii originale de la 1767. Astfel, simbolic, Radu Negoescu va reveni la izvoare, iar spiritul său ne va coordona din Ceruri. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Nicolae Posta,
Membru fondator Fundația Renașterea Pietroșiței Ruralia

Citește în continuare

ACTUALITATE

Pietroșița a pierdut un simbol: prof. dr. Radu Negoescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Publicat

pe

O veste tristă, pe care am primit-o astăzi, m-a străfulgerat. Mi-a amintit încă o dată că pe aici doar simplitatea, fericirea pură, sufletească și faptele bune contează, restul e amăgire.Totul se consumă adevărat dincolo, în Veșnicie, unde mergem cu un singur bagaj, sufletul nostru. Așa a plecat, subit, lasându-ne muți de durere, prof. dr. Radu Negoescu – fondatorul Fundației Renașterea Pietroșiței Ruralia, un organism viu creat întru propășirea valorile și tradițiilor locale. A fost printre primele astfel de asociații constituite în România. Atunci, am avut onoarea să-l cunoaștem pe doctorul Radu Negoescu. A fost acum 21 ani…

Radu Negoescu a strâns lângă domnia sa o echipă de oameni de suflet, de spirit, șlefuitori ai cuvântului și imaginii, ai lucrurilor bine făcute. Acum, când Radu Negoescu, cel care ne sfătuia pe toți, prietenește, să trăim curat, sănătos, departe de ură, de conflicte, să iubim mișcarea și natura, a trecut la cele veșnice, ne dăm seama și mai mult cât de plăpânzi suntem. A fost răpus de un infarct, ieri, în jurul orei 14:00. Corpul neînsuflețit a fost adus la Pietroșița. Mâine – 26 octombrie, la biserica din Joseni, comuna Pietroșița, se va desfășura slujba de înmormântare.

Să vorbesc despre doctorul Radu Negoescu, acum, în împrejurările date, parcă nu îmi vine. Este un nod al durerii care nu îmi dă voie să spun prea multe. Dar totuși… Optimismul său, exuberanța sa, sfaturile sale, stilul unic, curat, deschis de a comunica, de a ne împărtăși din experiența sa de viață și profesională o să ne lipsească. Odată cu Radu Negoescu a urcat la ceruri un crez, un simbol. Radu Negoescu a scris istorie la Pietroșița. S-a dus lângă prieteni săi dragi, scriitorii Mircea Horia Simionescu și Ion Enescu Pietroșița. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!