Dâmboviţa
Pieton, accidentat mortal pe DN71, în satul Cuza Vodă

Un accident de circulaţie mortal s-a petecut aseară, pe DN 71, Târgovişte-Bucureşti, în zona Cuza Vodă. Se pare că victima, un bărbat, se deplasa, în întuneric, pe marginea părţii carosabile, fără să poarte asupra sa elemente reflectorizante, fapt ce a condus la neobservarea sa de şoferul unui autoturism care l-a lovit mortal. Din câte am aflat, până la această oră, certăţeanul care a decedat în urma acestui evemiment nu a fost încă identificat.
ADMINISTRAŢIE
Voinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure

Gabriel Dănuț Sandu, prin activitatea sa în administrație, ca ales al voineștenilor, dovedește că este primarul tuturor locuitorilor și că nici un cetățean nu trebuie să fie prejudiciat în drepturile sale de a beneficia de confort, civilizație, de atenția autorităților. Consideră edilul că, atunci când îți asumi responsabilitatea de a conduce destinele unei comunități, nu există „nu se poate” când este vorba de oameni, de existența lor de zi cu zi. Trebuie să cauți soluții, sprijin, surse de finanțare, să ții în echilibru întreaga comunitate, să realizezi, în primul rând, infrastructura de interes esențial: drumuri, apă, iluminat public, canalizare și gaze naturale. O unitate administrativ teritorială este un organism viu, iar funcționarea acestuia depinde de cum este îngrijit.

Dăm și un exemplu din Voinești. Pare minor, dar explică, într-un mod simplu, conceptul de a coordona o localitate. Este vorba de un grup de gospodării, un cătun de la marginea satului Gemenea Oncești, sus pe deal, aproape de pădure. Case frumoase, cu acareturi, bine închegate. Ani de zile, oamenii care locuiesc în această zonă s-au confruntat cu drumuri desfundate, cu lipsa de apă. Nu puteau ajunge până acasă cu autovehiculele personale. Parcă trăiau într-o altă lume! Gambă s-a pus pe treabă și a reabilitat și modernizat tronsonul de drum care urcă spre cătun. A turnat covor asfaltic, a amenajat șanțuri dalate. A rezolvat și problema apei potabile, care nu ajungea până la cele 10 gospodării din vârful dealului. A instalat un hidrofor de mare putere, care urcă apa fără probleme.

„Aceasta este treaba noastră, a aleșilor locali, să avem grijă de toți cetățenii. Să le arătăm că, tunci când ajungi pe o funcție, prin votul lor, nu te lipești de scaunul din biroul pe ușa căruia scrie primar și uiți de problemele lor, te faci că nu îi mai cunoști sau le promiți la nesfârșit că vei rezolva situația. Nu. Responsabilitatea este esențială, atunci când vrei că lucrurile să meargă bine și să capacitezi încrederea cetățenilor. Nu aș fi avut liniște dacă nu conectam la comunitate, la confort, la civilizație și acel colț de sat”, ne-a mărturisit Gabriel Dănuț Sandu – primarul comunei Voinești.
Dâmboviţa
Vicepreședinte PSD Dâmbovița: Nu prin tăieri rezolvi deficitul. Doar PSD poate găsi soluții de ieșire din această criză!

Vicepreședintele PSD Dâmbovița Mihai Istrate, consideră că țara merge într-o direcție greșită și că trebuie pus capăt acestui provizorat guvernamental. România nu mai poate fi condusă de un cabinet nelegitim, demis printr-o moțiune de cenzură aprobată cu un vot istoric.
Spune liderul social democrat că este inadmisibil ca România să fie guvernată de cei care, în urma alegerilor parlamentare, s-au clasat pe locurile trei și patru și care au pus în aplicare politici economice care au pus la pământ țara. Mihai Istrate este de părere că vina pentru această situației o poartă, în mare parte, președintele Nicușor Dan, care nu dorește ca în noul guvern să intre reprezentanții AUR și nu se știe dacă îi mai acceptă nici pe social democrați. Șeful statului ține cu orice preț ca USR să rămână la putere, indiferent de consecințele nefaste asupra țării.
„Cei de la PNL și USR vor să conducă ei țara, eventual cu UDMR și minorități, iar noi, social democrații, să îi susținem, să le aprobăm tot. Să votăm în Parlament tot ceea ce propun. Nicușor Dan nu a vrut un guvern PSD și iată unde am ajuns”, a precizat consilierul județean Mihai Istrate.
Politicianul social democrat consideră simplă demagogie, manipulare, faptul că reprezentanții PNL și USR fac atâta gălăgie pe seama Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), că pierdem fondurile europene dacă nu îl încheiem în următoarele zile.
„Păi, PNRR-ul ăsta este făcut prin anii pandemiei. Nu conducea PSD țara și pe noi nu ne-a întrebat nimeni cum a fost conceput. Ce au făcut până acum, de ce nu l-au pus în practică? Au fost la putere! Se dau acum de ceasul morții că pierdem banii? Au găsit încă o modalitate jenantă de a pasa responsabilitatea asupra altora? Este urât. Nu așa se face politică! Acum spun că îi faultează PSD-ul și alte instituții ale statului”, a mai spus vicepreședintele PSD Dâmbovița.
Mihai Istrate este totuși optimist. Crede că după 1 septembrie vom avea un guvern legitim, stabil, care va avea misiunea de a scoate țara din fundătura în care a băgat-o premierul Ilie Bolojan. Din noul cabinet va face parte PSD, PNL și UDMR, va fi cooptat probabil și grupul creat de Victor Ponta. USR -ul va fi exclus. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile. Nicușor Dan, președintele României, este imprevizibil și nu pare dispus să scoată din jocul puterii USR-ul.
Social democratul Mihai Istrate consideră că este nevoie de reformă în administrație, este nevoie ca în funcțiile de conducere, de responsabilitate, să fie numiți oameni dedicați, specialiști adevărați. A dat un singur exemplu. La Ministerul Energiei, unul dintre secretarii de stat care răspunde de acest domeniu sensibil este Cristian Bușoi care, culmea, este medic de profesie.
„Cum vrem noi să meargă lucrurile bine, să existe o strategie în domeniul energetic când de sector, în minister, se ocupă un medic? Ce treabă are medicina cu energia? Nici una. Aici avem nevoie de specialiști, de oameni care se pricep. Ce să facă Bușoi? Doar ne îmbrobodește, atât”, a concluzionat Mihai Istrate.
Vicepreședintele PSD Dâmbovița este convins că, dacă PSD preia puterea, se va încheia cu austeritatea care a decimat societatea, economia. Nu este normal, a mai spus social democratul, să faci așa-zise reforme, luând de la săraci și dând la bogați. Așa cum se făcea în trecut. Este o anomalie. Nu prin tăieri rezolvi deficitul. Trebuie găsite soluții, proiecte.
„Nu mă interesează decât ca lucrurile să meargă bine în țară, în județul Dâmbovița. Aici suntem o organizație puternică, am obținut rezultate în plan investițional. Avem proiecte în derulare, suntem lângă oameni. Este de dorit ca PSD să ajungă la guvernare. Doar noi putem găsi soluții de ieșire din această criză”, a mai adăugat Mihai Istrate.
Liderul social democrat coordonează activitatea politică a PSD pe întreaga vale a Dâmboviţei. Organizațiile din această zonă sunt puternice, primarii social democrați sunt determinați, dedicați comunităților pe care le coordonează, profesioniști, cu vizibilitate, și rezultate .
„Eu vă spun că, la următoarele alegeri, Partidului Social Democrat, pe Valea Dâmboviței, va câștiga 12 localități din 13. Construim o organizație puternică la Bărbulețu, avem un președinte nou la Cândești. Avem filială și la Râul Alb. Oamenii au încredere în noi. Vorbesc rezultatele noastre, proiectele, investițiile, empatia pe care o arătăm față de cetățeni”, ne-a spus vicepreședinte PSD Dâmbovița Mihai Istrate.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum 6 zileTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum 6 zileDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
ACTUALITATEacum o săptămânăCălătorii reclamă din nou Grup Atyc. Microbuze supraaglomerate, șoferi recalcitranți, toalete insalubre în autogară
Prahovaacum 2 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ACTUALITATEacum 5 zileAdmitere septembrie 2026 Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Titu schimbă aspectul orașului, stradă cu stradă, cartier după cartier. VIDEO



























