Dâmboviţa
Jocuri politice mizerabile în vremuri de pandemie!

Gestul reprezentanţilor Partidului Naţional Liberal de a se juca de-a guvernare, de a sfida încrederea şi nevoia de linişte a românilor, a bulversat întreaga clasă politică românească. O atitudine fără de precedent în ultimii 30 de ani a unui premier desemnat care, în loc să-şi asume rolul de garant al echilibrului ţării într-o situaţie critică, a dat bir cu fugiţii, refuzând mandatul de prim-ministru cu câteva minute înainte de votul de învestitură.
Deputatul Corneliu Ştefan, preşedinte al PSD Dâmboviţa, consideră că, prin această mişcare, liberalii şi preşedintele ţării, Klaus Iohannis, afundă România în criză într-un moment nu tocmai plăcut pentru naţie. Liderul PSD le cere şefilor PNL Dâmboviţa să iasă în faţă şi să le spună dâmboviţenilor de la care vor cere voturi care este logica acestor mişcări mizerabile.
„De ce PNL și Klaus Iohannis au renunțat la români în mijlocul unei crize care a cuprins toată lumea? De ce, în timp ce ţara întreagă aștepta cu sufletul la gură un guvern care să conducă în această perioadă grea, liberalii i-au întors spatele?
Unde sunt liberalii dâmbovițeni acum? Să iasă în fața oamenilor din județul Dâmbovița și să le explice de ce au pus interesele politice mai sus de sănătatea cetățenilor. Au preferat să se ocupe de jocurilor lor politice, în timp ce dâmbovițenii așteptau răspunsuri la cum vom lupta cu virusul care s-a răspândit în toată lumea și care amenință viața părinților și bunicilor noștri!”, a precizat Corneliu Ştefan.
ADMINISTRAŢIE
Ordinea de zi a ședinței CLM Târgoviște din 31 august 2026

Consiliul Local Municipal Târgovişte se va întruni, luni – 31 august 2026, de la ora 14:00, în ședință ordinară de lucru, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:

ACTUALITATE
CJ Dâmbovița. Încep înscrierile în programul de internship 2026

Încă o ediție a programului dedicat tinerilor licențiați care vor să cunoască ABC-ul administrației publice sub egida „Internship 2026”, derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, va debuta la începutul acestei toamne.
După cum precizează președintele Corneliu Ștefan, tinerii au posibilitatea să învețe direct de la profesioniștii în domeniu și să își transforme în experiență cunoștințele acumulate în facultate.
„Dacă ai terminat facultatea și vrei să vezi ce înseamnă să lucrezi într-o instituție publică, te așteptăm în echipa noastră”, a transmis Corneliu Ștefan.
În perioada următoare, Consiliul Județean Dâmbovița va da publicității posturile disponibile, condițiile de înscriere și toate detaliile programului.
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Prahovaacum 6 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAdmitere septembrie 2026 Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu schimbă aspectul orașului, stradă cu stradă, cartier după cartier. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăMihai Istrate, consultant accesare fonduri nerambursabile: Fermierii români ar trebui sprijiniți, tratați și apreciați ca cei din Vest!
Dâmboviţaacum 3 zileBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu



























