Connect with us

ACTUALITATE

OMV Petrom a donat 1 milion de euro pentru teste de diagnosticare rapidă COVID-19

Publicat

pe

OMV Petrom susţine intervenţia Crucii Roşii Române în pandemia COVID-19 cu o donaţie de 1 milion de euro. Fondurile vor fi folosite pentru achiziţia de echipamente de testare pentru diagnosticare rapidă COVID-19.

„În perioade dificile, cum este cea prin care trecem acum, solidaritatea şi responsabilitatea sunt cruciale. Când distanţa socială devine o măsură preventivă, trebuie să rămânem împreună prin alte mijloace, iar solidaritatea este unul dintre ele”, a spus Christina Verchere – director general executiv şi presedinte al Directoratului OMV Petrom.

Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, organizaţia umanitară cu expertiză în prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor şi intervenţia în situaţie de dezastre, este în colaborare permanentă cu autorităţile centrale şi locale şi oferă sprijin logistic, uman şi material pentru a consolida răspunsul ţării noastre la ameninţarea cu noul coronavirus.

“Donaţia OMV Petrom reprezintă o contribuţie substanţială pentru sistemul naţional de sănătate ceea ce va face posibilă creşterea accesului persoanelor posibil infectate cu coronavirus la o testare rapidă. Mulţumim conducerii OMV Petrom pentru implicare şi pentru dovada de responsabilitate socială în aceste vremuri dificile pentru ţara noastră”, a declarat Ioan Silviu Lefter – director general al Crucii Roşii Române.

Mandatul Crucii Roşii Române, în pandemia CODIV-19, este de a asista persoanele fără aparţinători, aflate în autoizolare sau izolare, cu produse alimentare de bază şi pachete igienice, conform normelor şi standardelor organizaţiei în situaţii de urgenţă. Un pachet cu alimente de bază cântăreşte 12 kg, are valoarea de 90 de lei şi asigură necesarul de hrană pentru o familie formată din 3 persoane, pe o perioadă de 2 săptămâni. Pachetul cu produse de igienă are valoarea de 60 de lei şi conţine atât produse de igienă personală cât şi produse pentru igienizarea locuinţelor.

Reclama

Pentru persoanele aflate în spaţii de carantină, Crucea Roşie Română pune la dispoziţia personalului calificat al autorităţilor locale, în limita stocurilor disponibile, materiale de primă necesitate dislocate din depozitele pentru situaţii de urgenţă ale organizaţiei: apă, lenjerii, produse de igienă, produse de curăţenie, materiale de informare etc.

Crucea Roşie Româna îndeamna populaţia să respecte sfaturile medicale ale autorităţilor competente şi face apel la calm şi raţiune. Panica generează daune mai grave decât posibilitatea reală de contaminare a virusului, declanşând comportamente care se pot dovedi contraproductive celor din jurul nostru. Recomandăm populaţiei să evite mijloacele de transport în comun aglomerate şi, dacă e posibil, să lucreze de acasă.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Primar Târgoviște: Ne dorim cele mai bune condiții pentru copiii orașului!

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, i-a îndemnat pe copii, astăzi – 7 septembrie 2026, în prima zi a noului an școlar, să pună emoțiile la temelia viitoarelor provocări și să profite la maximum de această perioadă a vieții lor. Le-a mai transmis edilul să aibă curaj să pună întrebări, curiozitate și pasiunea de a afla azi ceea ce nu au știut ieri.

„Învățarea nu trebuie să fie o povară, iar dacă ați descoperit acest „secret”, veți fi câștigători. Părinților și profesorilor le doresc răbdare, încredere și dăruire în „misiunea” pe care o au, vitală pentru parcursul generațiilor.

Cât despre noi, administrația publică locală, am pus mereu infrastructura educațională pe primul loc al eforturilor și investițiilor și asta se vede.

Avem o rețea de unități școlare reabilitate, modernizate și dotate cu care ne mândrim, precum și alte proiecte în plin proces.

Prioritățile noastre sunt corect așezate și ne dorim cele mai bune condiții pentru copiii orașului”, a mai spus primarul municipiului Târgoviște – Daniel Cristian Stan.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Senator Ciprian Iacob: Vă urez un an școlar cu sens și cu încredere în fiecare copil!

Publicat

pe

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob a transmis astăzi, 7 septembrie 2026, cu prilejul începerii unui nou an școlar, un mesaj de încurajare pentru elevi și de recunoștință pentru părinți, bunici și cadre didactice.

„Dragi copii, păstrați-vă curiozitatea, încrederea și bucuria de a descoperi. Ele vă vor însoți mult dincolo de sala de clasă.

Părinților și bunicilor le mulțumesc pentru partea din educație pe care niciun catalog nu o consemnează: diminețile începute devreme, drumurile, lecțiile reluate seara, răbdarea și încurajarea oferită exact când un copil se îndoiește de el.

Educatorilor, învățătorilor și profesorilor le mulțumesc pentru rigoare, tact și pentru atenția acordată fiecărui copil. Munca lor depășește cu mult materia predată, poate așeza în mintea unui copil încredere, discernământ și caracter.

Un an școlar cu sens și cu încredere în fiecare copil”!

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite