Frig. Parcă nu ar fi primăvară… Tristețe. Străzi pustii. Oameni reci. Zgribuliţi de panică. Doldora de gânduri negre. Temători. Când te intersectezi pe stradă cu un seamăn, din reflex, te depărtezi, zâmbești șovăielnic a politețe și îți vezi de drum. Fiecare cu ale lui. Să vorbeşti în zilele acestea despre destin? Nu îți vine să comentezi prea mult… Parcă avem cu toţii unul comun.

Profi din micro 9, municipiul Târgovişte. De azi, se deschide la ora 08:00 şi se închide la ora 20:00. La prima oră, gol. Lucrătoarele comerciale, ascunse după un paravan de sticlă, te scanează mai abitir decât aparatul pe care îl manevrează. Doar ochii li se văd de sub masca pe care o poartă cu un sens protector. Mâinile, îmbrăcate în mănuși de cauciuc subțire. Imagini de film. Oamenii intră grăbiți. Se îndreaptă spre un raft anume. Ştiu precis ce le trebuie. Mai nou, orientarea și necesitățile sunt stabilite în funcție de ceea ce se spune la televizor cu o oră, două, trei înainte. Nu se mai fac cumpărături la grămadă. Sunt căutate alimentele cu perioadă mare de garanție și dezinfectantele.

A zis un specialist că trebuie să îți pui la uşă preş îmbibat în clor, cetățenii s-au conformat. Au spus că trebuie să îți arunci cât colo hainele cu care ai umblat pe stradă… Asta e mai greu! Unii nu au îmbrăcăminte suficientă sau nu dispun întocmai de spații unde să le depoziteze, izolat, pentru cel puţin 48 de ore. Teama a devenit și mai acerbă când s-a aflat că poți aduce virusul în casă și pe talpa pantofului. Adică, pe românește, nu prea mai ai cum să-l eviți.

Din nou, în stradă. Un pic mai liniște. Doar un pic. Lucrătorii de la salubritate sunt la datorie. Nu mai stau în grup. Sunt risipiți. Îmbrăcati gros, cu măști la gură, mănuși în mâini şi un sâmbure de încredere în suflet, că nu li se poate întâmpla ceva… Mai trece din când în când câte o mașină de poliție. Locală, națională, nu le mai deosebeşti și nici nu mai contează. De la un megafon, se recomandă cetățenilor să stea în casă. O bătrână cu un fular tras pe față se oprește și se uită lung. După ce trece mașina, dă din mână a lehamite.

Automatul de cafea a devenit acum, de când cu COVID-19, locul unde se mai întâlnesc oamenii și tăifăsesc despre situație. Ceva nou. Nu sunt obișnuiți cu așa ceva și nici nu vor să înțeleagă mecanismul. Reacţie învechită. „Ce-o vrea Dumnezeu”. Altul, după ce soarbe două guri din expresul lung comandat la tonomat, „O să vedeți, în curând nu o să mai putem ieşi din casă nici ziua. Acum experimentează noaptea, să vadă cum le merge”. Un trecător, cu o sacoșă cu pâine în mână, prinde din zbor replica și reacționează. „Nici noi nu suntem conștienți. Uite, e drumul plin de lume. De ce nu stau în casă așa cum li s-a spus?”. Câteva ore mai târziu, preşedintele Iohannis a anunţat că, de mâine – 25 martie, se interzic deplasările pe timpul zilei…

În piaţă, nu mai sunt flori. Tarabele sunt închise. Trandafirii şi crizantemele nu sunt alimente pentru ghiozdan, doar de suflet şi acum contează mai puțin. Acest capitol a amuțit, așa cum a înghețat și primăvara în aceste zile. „E ziua soției și nu am de unde să îi iau o floare. Ce vremuri a prins…”, se vaită un tânăr.

Farmaciștii, și ei temători. Se vând medicamentele în draci. Paracetamolul, din ce în ce mai rar. Marfă scumpă! Se vorbește că, la următoarea aprovizionare, va fi aproape dublu la preț. La fel şi aspirina şi vitaminele.

DN 71, Târgovişte-Bucureşti, răpus de singurătate. Ai zice că nu ar mai fi nevoie de patru benzi, după câte mașini circulă în aceste vremuri de ciumă chinezească. O poveste frumoasă pe care acum joacă tontoroiul coronavirusul.

Statistici oficiale. 8 decedați, peste 700 de bolnavi, alte zeci de mii în carantină. În Dâmbovița, primul caz de infecţie cu coronavirus confirmat. Ar fi fost prea simplu să scăpăm neatinşi!

La graniță, mulțime de români care vin acasă. Mulți, cu siguranță, au virusul cu ei. Dar, parcă nu mai contează. Ușor-usor, ne conformăm situației. Viața e una, regulile sunt alta… Orban a ieșit cu bine din testul pentru coronavirus. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă era pozitiv? Devenea erou naţional? Nu cred. Nu are față de așa ceva. Nici măcar de om care să te ducă la vreo izbândă…