ACTUALITATE
Jurnal de coronavirus. Spitalele, sub asediu!

1 aprilie. Ne-ar fi plăcut ca virusul ăsta nemilos pe care l-am importat gratis, în conformitate cu programul intens de globalizare, să fie o minciună. Dar nu e! O simţim pe pielea noastră, o simţim în minte, în suflet. Ne macină răbdarea, încrederea în bine. Anostă primăvară trăim! În loc de zâmbete, purtăm măşti de protecţie. În loc de mâini strânse, primim coate. Unii zic că depărtarea cu scop medical ne apropie în plan spiritual. Nu am observat! Cred că am văzut pe străzi mai mult ca niciodată oameni nervoşi, irascibili, încercaţi de gânduri, cărăuşi ai supravieţuirii, resemnaţi…
Ciudat! Numele lui Dumnezeu l-am auzit parcă destul de rar. Să fi dispărut încrederea în Divinitate, în sprijinul absolut pe care ni-l oferă EL? Chiar să nu avem timp să medităm mai mult la suflet, la credinţă? Dimpotrivă, e timp berechet. Mai mult ca niciodată, dar ne este consumat de stres, de panică, de răscolirile inimii. Ne uităm a dojană la Dumnezeu… Să treci pe lângă o biserică şi să vezi că este închisă, că nu pot intra într-un lăcaş sfânt mai mult de câteva persoane… Şi vine Paştele. Ce facem? Ieşim în balcoane cu lumânări aprinse? Ne gătim cu o mască de faţă nouă?

Pe stradă. Din nou. Cu cât situaţia se înrăutăţeşte, cu atât vezi oamenii mai crispaţi, mai singuri, mai strânşi în gândurile lor. Un vănzător de magazin. „Se vând mai bine ca niciodată ţigările. Sunt oamenii plictisiţi”.
Aflăm că în România cad spitalele unul după altul. Cetăţi ale speranţei asediate de virusul ucigaş! Ultimele baricade în această luptă pe viaţă şi pe moarte. Zici că ştie, mânca-l-ar paracetamolul, unde să atace. E deştept. Loveşte în punctele sensiblie, acolo unde ne-am concentrat dramul de încredere. După aceea, ne mai rămâne doar Dumnezeu. Ei, filozofez prea mult. A fost mereu lângă noi şi intervine după cum îşi are planurile. Sunt rosturi pe care nu le cunoaştem. Ar fi culmea să încercăm să aflăm ce face Dumnezeu în ecuaţia asta nefastă când noi, oamenii, cu atâta tehnologie în jurul nostru, nu suntem în stare să descoperim leacul pentru această nefiinţă nevăzută…
La farmacie încă nu a fost adus spirt. Nici la market. Paracetamol mai este. Puţin mai scump. Mâine nu se ştie… Politicienii, din ce în ce mai tăcuţi. Simt că şi-au pierdut rostul. Bine, unii nici nu-l aveau. Făina pe sponci. Aud că anul acesta nu vom avea o producţie bună de grâu. Semn rău. Fabricile de pâine lucrează. Virusul nu le-a închis. Încă! Bate în spitale, ticălosul!

Simt lipsa copiilor pe stradă. Parcă nu are rost lumea fără ei. Peisajul e gri. Lipsesc energia, dorinţa lor de viaţă, zâmbetele şi gălăgia. Educatoarele stau acasă, dau telefoane la părinţi, le spun, printre lacrimi, că le este dor de micuţi. Locurile de joacă, pustii. Parcă nici păsările cerului nu înţeleg ce se petrece.
Câinii, câţi au mai rămas pe străzi, aleagă şi ei debusolaţi, văd că nimeni în jur nu îi mai bagă în seamă, cum se întâmpla altădată. Hingherii, acum, pompează pe străzi dezinfectanţi. Adică, nu mai este pe nicăieri un rost al normalităţii?
ACTUALITATE
Primar Răcari: Siguranța copiilor și educația lor trebuie să ne preocupe pe toți

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a participat la ședința Consiliului Profesoral, desfășurată la Liceul Ion Ghica, unde au fost puse în discuție teme privind siguranța elevilor, supravegherea acestora în timpul programului școlar, controlul accesului în unitățile de învățământ și importanța colaborării dintre școală, Poliție, Jandarmerie și administrația publică locală.
La această întâlnire au mai participat viceprimarul Tănase Mugurel, secretarul general al orașului – Ene Octaviana, contabilul șef – Ionescu Nicoleta, inspector școlar general adjunct – Alexandru Mitru și comandantul Poliției Răcari – Adrian Grigorescu.
„Un alt subiect important pe care l-am tratat în cadrul acestei întâlniri s-a referit la dezvoltarea infrastructurii educaționale. Am vorbit despre Școala Colacu, care și-a deschis deja porțile, și despre stadiul lucrărilor la Școala Gimnazială Răcari, cu perspectiva deschiderii acesteia în mai 2027.
Dotările școlilor, plata navetei cadrelor didactice și alte probleme ale comunității școlare s-au aflat, de asemenea, pe agenda discuțiilor.
Cred că siguranța copiilor și educația lor trebuie să ne preocupe pe toți. Prin dialog, implicare și colaborare putem găsi soluții pentru școli mai sigure și condiții mai bune de învățare”, a transmis primarul Marius Caravețeanu.
ACTUALITATE
Săptămână de Halloween la Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi

În perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2026, la Hotelul Peștera Wellness & Spa din Stațiunea turistică Peștera-Padina, din Munții Bucegi, se va organiza, cu toată recuzita necesară, sărbătoarea de Halloween. Au fost pregătite activități distractive pentru cei mici și momente speciale pentru întreaga familie.
Cei care au decis să meargă în inima munților, la Hotelul Peștera Wellness & Spa, vor avea privilegiul de a se bucura de seri de cinema, ateliere de pictură, foc de tabără cu bezele rumenite și un weekend de Halloween plin de surprize.
În timp ce copiii se vor distra în spațiile special amenajate, părinții se pot relaxa la Oxygen Spa sau pot descoperi frumusețea Munților Bucegi. Rezervările se fac pe site-ul hotelpestera.ro.

ADMINISTRAŢIEacum 7 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum 19 oreCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 2 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ANUNŢURIacum o săptămânăCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ACTUALITATEacum o săptămânăDirty Nano, în premieră în Dâmbovița! O petrecere outdoor explozivă se pregătește la A Frame Ținutul Mărului, pe 24 octombrie 2026
SOCIALacum 2 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 2 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
Dâmboviţaacum o săptămânăDâmbovițeni răniți grav într-un accident rutier în Germania




























