Connect with us

Dâmboviţa

PSD corectează măsurile greşite luate de Guvern în ultima perioadă

Publicat

pe

Astăzi – 3 aprilie 2020, în cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor, a fost promovat un pachet de legi care vine în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă cei mai mulţi români în aceste momente dificile prin care trece ţara. Reprezentanţii PSD au fost principalii susţinători ai acestor acte normative privind suspendarea rambursării creditelor fără costuri suplimentare, proiectul privind acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice şi proiectul de lege privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială.

„În Romania, răspândirea virusului Covid-19 a evoluat rapid din cauza nivelului ridicat de contagiozitate. Pentru stoparea răspândirii virusului, s-au luat o serie de măsuri excepționale, care deja creează dificultăți evidente persoanelor fizice și juridice.

În acest context, în Camera Deputaților, alături de colegii din țară, am promovat mai multe legi care urmăresc susținerea mediului de afaceri și a populației, măsuri care corecteză deciziile greșite luate de Guvern în ultima perioadă.

Astfel, am votat pentru: suspendarea, până la 31 decembrie, a obligației de restituire a împrumuturilor și dobânzilor aferente pentru creditele contractate de către persoanele fizice și companii; amânarea contribuțiilor de asigurări sociale aferente salariilor și veniturilor asimilate salariilor pentru o perioadă de 3 luni, începând cu ultima zi a lunii martie. Aceeași lege mai prevede și faptul că, la cerere, plata contribuției se poate face eșalonat în următoatele 12 luni, în proporție de 50% din totalul datoriilor către stat.

O altă măsură inițiată, susținută și votată de PSD este aceea care prevede că plata șomajului tehnic, în cuantum de 75% din valoarea salariului, se va face de către stat din bugetul asigurărilor sociale pe toată durata menținerii stării de urgență. Fac precizarea că PSD pregătește în continuare proiecte de legi pentru sprijinirea agriculturii naționale, pentru a asigura hrana cetățenilor români.

Reclama

În aceste momente critice, PSD face opoziție constructivă și vine cu propuneri de legi în sprijinul oamenilor și al economiei naționale. Considerăm că, prin contestarea unor legi la Curtea Constituțională a României, PNL nu face decât să încetinească aplicarea unor măsuri benefice întregii țări”, a declarat deputatul Corneliu Ştefan – preşedintele PSD Dâmboviţa.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Inspectoratul Școlar Dâmboviţa, informare privind rezultatele obținute la Titularizare

Publicat

pe

Rezultatele obținute de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2026 (după soluționarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, 04 august 2026, pe pagina web titularizare.edu.ro.

La nivelul județului Dâmbovița au fost înregistrate 138 de contestații (agricultură, horticultură (maiștri instructori) – 1, arte vizuale (educație plastică / educație vizuală / educație artistică) – 1, biologie – 2, chimie- 1, consiliere psihopedagogică – 9, economie, educație antreprenorială, economie aplicată si educație socială – educație economico – financiară – 2, educație fizică și sport – profesori – 11, educație muzicală – 5, educație muzicală specializată – 4, educație socială (gândire critică și drepturile copilului, educație interculturală, educație pentru cetățenie democratică – 4, educație tehnologică si aplicații practice – 1, electrotehnică, electromecanică, energetică (maiștri instructori) – 1, fizică – 2, geografie – 1, informatică si tehnologia informației – 6, istorie – 4, limba si literatura engleză – 6, limba si literatura română – 6, limba si literatura română si matematică, elemente de pedagogie școlară, metodica predării limbii si literaturii române / comunicării în limba română și metodica predării matematicii / matematicii și explorării mediului în invațământul primar – 19, limba si literatura română, introducere în pedagogie – educație timpurie și curriculumul pentru educația timpurie a copiilor sub 3 ani, metodica desfășurării activităților instructiv – educative în creșă – 13, limba si literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii – 23, matematică – 6, protecția mediului – 2, psihopedagogie specială – 7, religie ortodoxă – 1)

După contestații, rata notelor peste 7.00 (șapte) obținute de candidații din județul Dâmbovița (promoția curentă și promoțiile anterioare), care au susținut proba scrisă, este de 55,9% (343 de candidați), în creștere cu 3,1%, comparativ cu rezultatele inițiale (52,8%). Pentru promoția curentă, rata de promovare, după contestații, este de 59%, în creștere cu 2,9% față de rezultatele inițiale (56,1%).

În urma contestațiilor, niciun candidat nu a obținut nota 10. Din totalul de 614 candidați care au susținut proba scrisă, 343 de candidați (55,9%) au obținute note între 7.00 și 9.99, 196 de candidați (31,9%), între 5.00 – 6.99 și 75 de candidați (12,2%), între 1.01 și 4.99. Niciun candidat nu a obținut nota 1.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza în ședințe publice organizate de IȘJ Dâmbovița în zilele de 5 și 6 august 2026.

Reclama

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică / inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică / inspecţia specială în profilul postului.

Comunicare instituțională – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ANUNŢURI

Primăria Pietrari, informare privind achiziția de lemne pentru încălzirea locuințelor

Publicat

pe

Primăria Pietrari îi informează pe locuitorii comunei care sunt interesați să achiziționeze lemne pentru încălzirea locuințelor că Direcția Silvică Dâmbovița a pus în vânzare următoarele cantități:

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite