ACTUALITATE
Guvernul trebuie să aloce bani pentru hrana persoanelor puse în izolare la domiciliu!

Se anunță vremuri grele pentru multe administrații publice locale. Deja mulți edili analizează dacă este nevoie de reduceri de salarii la personalul din subordine, ba chiar trimiterea unora pe perioade scurte în șomaj tehnic. Mai nou, au aflat primarii că vor mai intra în următoarele zile câteva valuri de românii. Evident, oamenii intenționează să vină acasă, în localitățile de baștină, la familiile lor.
Așa cum cer ordonanțele militare, toți cei care vin din zonele roșii ale Europei ar trebui să intre în carantină instituționalizată cel puțin două săptămâni. Dar, se aude că statul nu ar mai dispune de capacitățile de cazare pentru izolarea tuturor celor sosiți. Aşa că se vor lua alte măsuri. Se pare că primăriile din județul Dâmboviţa au primit deja circulare prin care edilii sunt înștiințați că vor trebui să se ocupe de cei care vin din țările vestice. Se va proceda la izolarea la domiciliu a acestora. Adică vor sta la un loc cu ceilalți membri ai familiei, punându-le și acestora viața în pericol!
Pentru multe autorități va fi o adevărată presiune. Acești oameni, în afară de faptul că vor trebui supravegheați în permanență pentru a nu încalca dispozițiile, trebuie și sprijiniți. Nu pot fi lăsați în casă să moară de foame, fără cele de trebuință traiului de zi cu zi.
Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, spune că va fi o problemă dificil de rezolvat. Edilul are și o propunere în acest sens. Guvernul României, prin reprezentanții în teritoriu, să asigure masa zilnică celor care vor trebui izolați la domiciliu. Asta dacă ținem cont de faptul că, dacă ar fi carantinați instituționalizat, tot statul ar trebui să le asigure necesarul existențial.
„Consider că aceste cazuri trebuie să fie centralizate la nivel județean, iar cetățenii care vor ajunge să fie izolați la domiciliu să primească un fel de meniul zilei pe baza unor comenzi ferme, în baza unor contracte ferme cu societățile specializate în alimentație publică. Fondurile pentru această acțiune să fie asigurate de Guvern, prin Prefecturi”, a propus Gabriel Dănuț Sandu.
ACTUALITATE
10 ani de existență și 1,6 milioane de clienți pe „Litoralul de acasă” Târgoviște. VIDEO

A fost super petrecere aniversară, astăzi – 9 august 2026, la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște, cunoscut drept „Litoralul de acasă”. S-au împlinit 10 ani de la deschidere, perioadă în care ștrandul public administrat de Primăria Târgoviște a devenit unul dintre cele mai apreciate din România, conform unui top realizat în baza datelor disponibile în Google Maps.

„În acești 10 ani, am avut la Complexul Turistic de Natație aproximativ 1,6 milioane de clienți. Este o cifră impresionantă. Adaug și faptul că, în perioada următoare, vom avea câteva investiții importante aici. Vom extinde zona Aqua Park, vom mai face un bazin mare, cu valuri, și, de asemenea, alte locuri de distracție. Totodată, va intra în modernizare și bazinul olimpic. Va fi independent energetic. Sperăm să vă placă tot ceea ce vom realiza aici”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.

Petrecerea aniversară de astăzi a inclus muzică, sesiuni de aquagym, concursuri cu premii, întâlniri cu mascotele copiilor, show de majorete, momente cu spumă și o spectaculoasă lansare de baloane cu heliu.
VIDEO
ACTUALITATE
Mii de oameni au petrecut până seara târziu la „Ziua Comunei Șotânga”. FOTO – VIDEO

Vara își joacă în aceste zile ultimul act din spectacolul pe care Măria Sa Timpul îl pregătește an de an. La orizont, răcoarea și adierile proaspete de toamnă bogată, cu arome de mere coapte și struguri, stau cocoțate pe treptele cerului, așteptând să se risipească vesele peste țară.
În această perioadă încep să se închege prin satele dâmbovițene, târgurile de toamnă, adevărate ritualuri tradiționale ale mulțumirii, prosperității și tihnei omului care, aidoma furnicii, își pune la adăpost strânsura de peste vară. Astfel de manifestări, care adună la un loc vechiul și noul, obiceiurile de ieri și cele de azi, generațiile care au zidit lumea și cele care urmează, nu pot fi organizate fără implicarea autorităților locale. Este drept, vremurile, convulsiile acestei planete care parcă nu își mai găsește azimutul în Univers, nu prea sunt favorabile unor sărbători. Dar noi, românii, avem modul nostru de a mulțumi cerului și pământului, Celui care ne veghează din Infinit, pentru grijă și pentru ceea ce ne oferă spre a trăi feriți de rele și oarecum îndestulați. „Zilele comunelor”, care se încropesc pe ici pe colea, unde se adună toată suflarea satului pentru a petrece, pentru a ieși din rutina existențială, au tocmai acest dar. Unesc. Încheagă. Întăresc.

Ieri – 8 august 2026, a fost Șotânga. Înainte de a porni petrecerea, în cadrul ședinței festive a Consiliului Local prilejuită de sărbătoarea comunei, primarul Constantin Stroe a premiat cuplurile care, în ciuda tuturor vicisitudinilor existențiale, au înfruntat viața, timpul, destinul și, legați prin încredere și iubire, au depășit bariera celor 50 de ani de statornicie întru familie.
Maratonul de sărbătoare s-a consumat în parcul de recreere din inima comunei, loc cu rădăcini adânci în tradiția muncitorească a localității. Tot în luna august, dar în 2013, administrația publică locală și primarul de atunci și de acum, Constantin Stroe, au inaugurat, pe amplasamentul unui teren degradat rămas moștenire de la fosta exploatare minieră, această zonă de odihnă și promenadă, amenajată cu alei, bănci, spații de joacă pentru copii, teren de sport și foișoare. Și, ca într-un târg unde diversitatea este regină, pentru a fi toată lumea mulțumită, și la Șotânga erau întinse, de-a lungul aleilor de la intrare în parc, tarabe cu tot soiul de produse tradiționale, dulciuri, jucării etc. Se vindeau bere și limonadă, iar micii erau la loc de cinste, nelipsiți la astfel de sărbători.

Și, ca o încununare a evenimentulului „Ziua Comunei Șotânga”, a fost spectacolul muzical artistic. Pe scena amplasată în parc, au evoluat pe parcursul întregii după amiezi și până târziu în noapte, copiii, artiști în devenire, și soliști celebri, invitați special pentru a încânta miiile de oameni veniți nu numai din Șotânga, ci din toate localitățile învecinate, pentru a se bucura de muzica populara interpretată de artiștii Ansamblului Folcloric „Chindia”, dirijat de Ionuț Dumitrescu. Apoi, rând pe rând, au fost aplaudați la scenă deschisă și au încins atmosfera Cristina Turcu Preda, Simona Dinescu, Raoul, Lino Golden și, înainte de superbul foc de artificii care a luminat feeric cerul, Jean de la Craiova.
VIDEO
Mai multe video pe pagina de Facebook Incomod Media
ACTUALITATEacum o săptămânăHai la „Ziua Comunei Șotânga”! Sâmbătă, 8 august 2026, de la ora 17:00
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăȘotânga, o comună care își construiește viitor solid pe postamentul trecutului minier. FOTO
ACTUALITATEacum 3 zileMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
Călăraşiacum o săptămână12 persoane implicate într-un accident pe Autostrada Soarelui, în Călărași
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăUn nou parc public la Târgoviște, din această toamnă. Lucrările sunt în execuție
Argeșacum o săptămânăUPDATE. Șoferul microbuzului implicat în accidentul mortal de la Câmpulung are 83 de ani
ACTUALITATEacum 4 zileProgramul evenimentelor prilejuite de „Zilele Comunei Potlogi”, 15-16 august 2026
ACTUALITATEacum o săptămână„Parcul Generațiilor” de la Săteni (Aninoasa), un concept diferit de amenajare a unui spațiu de joacă și recreere. FOTO




























