Connect with us

Dâmboviţa

Lider PNL Târgovişte: Cum ar fi arătat România dacă ar fi fost condusă acum de Viorica Dăncilă?

Publicat

pe

După o lungă perioadă de stat în umbră, cum nu îi stă bine unui partid aflat la putere, liberalii dâmboviţenii au ieşit din nou la lumină. Gestul i-a aparţinut liderului PNL Târgovişte, Aurelian Cotinescu, care şi-a asumat purtarea unei poveri grele, deşi era convins că va cădea în tirul declanşat de întrebările jurnaliştilor care voiau să afle cât mai multe despre ce mai fac liberalii de frunte ai judeţului pe vremurile astea de coronavirus.

Ce-i drept, preşedintele Cotinescu, pe care îl consider a fi o revelaţie în materie de discurs, de acţiune şi de abilitate politică, ceva ce nu a mai avut de mult timp PNL Dâmboviţa, a ştiut să scape de gloanţele jurnalistice, orientându-şi expozeul pe problematica locală, mergând în paralel cu criza socio-economică generată de coronavirus.

I-a înfierat cu mânie, nu neapărat liberală, pe social-democraţi la general şi executivul Primăriei Târgovişte, în particular, fără să folosească nume proprii. De criticat faptul că şi-a pierdut consecvenţa discursului pe drum. A vorbit despre câte face Guvernul Orban, ce sacrificii, ce situaţie trebuie să gestioneze în această perioadă de coronavirus, cum nu a mai existat niciodată în România. A spus câte lucruri bune face Europa pentru noi, bani alocaţi, cum ne ajută NATO să aducem cu avioanele, din Orientul Îndepărtat, materiale medicale şi a ajuns, încet-încet, la PSD.

Cotinescu consideră că PSD-iştilor li s-a dat ordin pe unitate să se scoată capital electoral şi din această criză. A pus şi o întrebare retorică.

„Vă daţi seama cum ar fi arătat România dacă ar fi fost condusă acum de Viorica Dăncilă, de Ciordache, de Nicolicea, de Orlando? E doar un exerciţiu de imaginaţie, dar, credeţi-mă, era un vis urât. Cred că ar fi fost momentul decăderii sociale şi economice a acestei ţări. Au avut grijă să cheltuie şi banii aceia din fondul de rezervă al Guvernului, înainte să se schimbe guvernarea. Au ras tot ce se mai găsea prin conturile ţării. Şi, în momentul de faţă, vin să spună cum trebuie condusă România”?

Ludovic Orban ar trebui să se simtă tare flatat. Şi acuzele la adresa PSD au curs pe bandă rulantă. Revenind la consecvenţă, Aurelian Cotinescu, întrebat fiind cum comentează faptul că legile iniţiate de PSD şi susţinute de tot spectrul politic, cu excepţia PNL, au fost contestate de Guvernul Orban la Curtea Constituţională, nu a mai răspuns. Docil. Replica preşedintelui liberal târgoviştean a fost că nu comentează ce face Guvernul şi că asemenea întrebări să le punem şi să aştetăm răspuns de la liderul organizaţiei, Virgil Guran. Pe viitor, sperăm să-şi asume şi asemenea răspunsuri. Nu de alta dar îl considerăm capabil şi bine intenţionat. Nu trebuie să se ocupe doar de lucruri mărunte.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Cornel Coman, primar Pietrari: Vom continua investițiile în infrastructură, educație și utilități

Publicat

pe

Pentru comunitățile mici, asigurarea finanțării proiectelor de dezvoltare constituie întotdeauna o problemă, chiar și când vorbim de accesarea fondurilor nerambursabile – europene, guvernamentale sau județene, întrucât au nevoie de resurse bănești proprii pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile. Asta dacă nu cumva programul respectiv impune și o cotă obligatorie de cofinanțare! Chiar și doar 1% din valoarea unui proiect mare înseamnă extrem de mult atunci când nu ai bani, motiv pentru care investițiile se concretizează într-un ritm ce nemulțumește pe toată lumea, de la primar la cetățeni.

Este și cazul comunei Pietrari, din județul Dâmbovița. Edilul Cornel Coman este primul care își reproșează că nu reușește să miște lucrurile mai repede. Da, poate să spună, la jumătatea mandatului câștigat la alegerile din 2024, că a modernizat drumuri, că a achiziționat un tractor, un miniexcavator și utilaje pentru lucrări de gospodărire locală în regie proprie, dar și un microbuz școlar nou, că a dotat comuna cu mobilier smart, stații de reîncărcare pentru vehicule electrice și sisteme de supraveghere video, că a dezvoltat servicii sociale în sprijinul persoanelor vulnerabile, că a asigurat funcționarea a două pompe de apă pentru agricultori, să-și poată întreține plantațiile pomicole, că a reanimat activitatea culturală și sportivă și a pus la punct unitățile de învățământ.

Din păcate, din cauza unui constructor neserios, nu a fost încă finalizat sistemul de alimentare cu apă potabilă și aceasta este investiția care contează cel mai mult. Cât privește construirea unui pod nou la intrare în satul Valea, lucrările sunt blocate întrucât Guvernul a schimbat regulile în timpul jocului, în sensul că s-a introdus cotă de cofinanțare din partea primăriilor. Asta după ce, o perioadă de timp, proiectele implementate prin Programul „Anghel Saligny” au fost blocate! Ne-a spus edilul Cornel Coman că, pentru a reduce cheltuielile de funcționare, administrația publică locală de la Pietrari lucrează la un proiect care vizează producerea de energie electrică prin panouri fotovoltaice. Se vor achiziționa și capacități de stocare a curentului electric, pentru ca energia produsă să poată fi folosită pentru asigurarea consumului în instituțiile subordonate Primăriei și pentru iluminatul public.

„Le mulțumesc cetățenilor pentru încrederea acordată și pentru răbdare. Vom continua să investim în infrastructură, educație și utilități, în toate domeniile care contribuie la dezvoltarea comunității noastre. Realizăm fiecare proiect cu gândul la creșterea calității vieții locuitorilor comunei. Sunt convins că, prin muncă, seriozitate și colaborare, putem transforma proiectele pe care ni le-am propus în realitate. Îmi doresc să construim împreună o comună modernă, curată și primitoare. Rămân un primar deschis dialogului, preocupat de problemele oamenilor și implicat în găsirea celor mai bune soluții pentru comuna Pietrari”, ne-a declarat edilul Cornel Coman.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Consiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb

Publicat

pe

Consiliului Județean Dâmbovița a venit în sprijinul administrației comunei Râul Alb, pentru continuarea unei investiții indispensabile acestei mici comunități din partea de nord-vest a județului. Vorbim de extinderea sistemului de alimentare cu apă care, din lipsă de fonduri, a fost blocată o perioadă destul de lungă.

Acum, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, unitatea administrativ teritorială Râul Alb se asociază cu CJD în vederea realizării unei rețele de aducțiune a apei care să treacă pe teritoriul comunei Bărbulețu. De precizat că Râul Alb, una dintre cele mai mici comune din județul Dâmbovița, ca număr de locuitori, își formează greu bugetul local, ținând cont că în această localitate nu prea există investitori, agenți economici, resurse care să contribuie la sporirea fondurilor destinate funcționării și dezvoltării. În acest UAT, cam toate proiectele s-au materializat cu dificultate și, neapărat cu sprijin financiar județean, guvernamental sau prin fonduri europene nerambursabile.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite