Connect with us

ACTUALITATE

Unii cu munca, alţii cu vorbele goale! Replică acidă a primarului Târgoviştei la adresa PNL

Publicat

pe

Reprezentanţii PNL Târgovişte au stat trei săptămâni în izolare şi acum au chef de vorbă, în vreme ce noi, administraţia publică locală, dezinfectăm străzi, trotuare, parcuri şi scări de bloc pentru a combate coronavirusul. Indicat era să aibă decenţa să tacă, mai ales că au pus în pericol tot oraşul şi în special cartierul Matei Voievod, organizând o întâlnire pe teme agricole la care au adus contacţi direcţi ai senatorului PNL de Constanţa, Vergil Chiţac – depistat pozitiv!

Este replica acidă a primarului Daniel Cristian Stan, după conferinţa de presă online în care liderul liberalilor din Târgovişte, Aurelian Cotinescu, i-a acuzat pe edili că nu gestionează aşa cum trebuie criza provocată de COVID-19. A mai spus edilul că obligaţii şi competenţe ale prefectului sunt puse în sarcina administraţiilor locale. Pur şi simplu, în afară de primării, celelalte autorităţi publice se derobează de obligaţii!

„Această manieră iresponsabilă de a face politică, nu poate fi acceptată. Nu voi ezita niciodată să le spun târgoviştenilor adevărul. Mulţumim lui Dumnezeu că niciun târgoviştean nu a fost confirmat pozitiv şi ne rugăm să nu avem decese. Continuăm să facem tot ce depinde de noi pentru a limita efectele acestei pandemii. Este nevoie să se comunice mai mult. Am primit sute de mesaje. Oamenii trebuie să ştie câte teste s-au făcut, câţi oameni sunt pozitivi, din ce localităţi sunt…

Pe domnul Flutur de la Suceava l-a întrebat ce măsuri a luat? Noi, la Târgovişte, am finalizat pima etapă a acţiunii de dezinfecţie a scărilor de bloc, aproximativ 1.500. Vom executa acţiuni de dezinfecţie periodic. am început să montăm dispozitive pentru gel, precum şi alimentarea acestora. Am ajuns deja pe o treime din scările de bloc. De ce doar o treime? Pentru că întâmpinăm două mari dificultăţi: lipsa de pe piaţă şi preţul foarte piperat.

Această primă etapă a programului de dezinfecţie a costat Primăria Târgovişte aproximativ 850.000 de lei (8,5 miliarde de lei vechi) pentru că Guvernul nu a plafonat preţurile la dezinfectanţi, la fel cum nu au fost plafonate nici la alimentele de bază, nici la medicamente. Se putea face acest lucru de pe data de 16 martie. Acum, este târziu.

Reclama

O mască chirurgicală de protecţie a ajuns să coste între 5 şi 7 lei, iar 1 litru de dezinfectant ajunge la 180 de lei. Sunt creşteri de preţ de sute de ori în 30-45 de zile. Acestea sunt aspecte la care ar trebui să răspundă cei de la PNL.

De asemenea, ar trebui să spună de ce atacă la Curtea Constituţională legile privind amânarea plăţii ratelor şi a utilităţilor. Pur şi simplu, românii erau puţin protejaţi. Nu plăteau dobândă la dobândă. Tot spectrul politic, cu excepţia PNL, votează şi acum PNL atacă la Curtea Constituţională. Nu mi se pare normal”, a declarat Daniel Cristian Stan – primar municipiul Târgovişte.

VIDEO

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. tass

    7 aprilie 2020 at 7:55

    si ce masuri ai luat domnule primar contra celor care au adus cu ziceti d.voastra contacti directi?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

10 ani de existență și 1,6 milioane de clienți pe „Litoralul de acasă” Târgoviște. VIDEO

Publicat

pe

A fost super petrecere aniversară, astăzi – 9 august 2026, la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște, cunoscut drept „Litoralul de acasă”. S-au împlinit 10 ani de la deschidere, perioadă în care ștrandul public administrat de Primăria Târgoviște a devenit unul dintre cele mai apreciate din România, conform unui top realizat în baza datelor disponibile în Google Maps.

„În acești 10 ani, am avut la Complexul Turistic de Natație aproximativ 1,6 milioane de clienți. Este o cifră impresionantă. Adaug și faptul că, în perioada următoare, vom avea câteva investiții importante aici. Vom extinde zona Aqua Park, vom mai face un bazin mare, cu valuri, și, de asemenea, alte locuri de distracție. Totodată, va intra în modernizare și bazinul olimpic. Va fi independent energetic. Sperăm să vă placă tot ceea ce vom realiza aici”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.

Petrecerea aniversară de astăzi a inclus muzică, sesiuni de aquagym, concursuri cu premii, întâlniri cu mascotele copiilor, show de majorete, momente cu spumă și o spectaculoasă lansare de baloane cu heliu.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Mii de oameni au petrecut până seara târziu la „Ziua Comunei Șotânga”. FOTO – VIDEO

Publicat

pe

Vara își joacă în aceste zile ultimul act din spectacolul pe care Măria Sa Timpul îl pregătește an de an. La orizont, răcoarea și adierile proaspete de toamnă bogată, cu arome de mere coapte și struguri, stau cocoțate pe treptele cerului, așteptând să se risipească vesele peste țară.

În această perioadă încep să se închege prin satele dâmbovițene, târgurile de toamnă, adevărate ritualuri tradiționale ale mulțumirii, prosperității și tihnei omului care, aidoma furnicii, își pune la adăpost strânsura de peste vară. Astfel de manifestări, care adună la un loc vechiul și noul, obiceiurile de ieri și cele de azi, generațiile care au zidit lumea și cele care urmează, nu pot fi organizate fără implicarea autorităților locale. Este drept, vremurile, convulsiile acestei planete care parcă nu își mai găsește azimutul în Univers, nu prea sunt favorabile unor sărbători. Dar noi, românii, avem modul nostru de a mulțumi cerului și pământului, Celui care ne veghează din Infinit, pentru grijă și pentru ceea ce ne oferă spre a trăi feriți de rele și oarecum îndestulați. „Zilele comunelor”, care se încropesc pe ici pe colea, unde se adună toată suflarea satului pentru a petrece, pentru a ieși din rutina existențială, au tocmai acest dar. Unesc. Încheagă. Întăresc.

Ieri – 8 august 2026, a fost Șotânga. Înainte de a porni petrecerea, în cadrul ședinței festive a Consiliului Local prilejuită de sărbătoarea comunei, primarul Constantin Stroe a premiat cuplurile care, în ciuda tuturor vicisitudinilor existențiale, au înfruntat viața, timpul, destinul și, legați prin încredere și iubire, au depășit bariera celor 50 de ani de statornicie întru familie.

Maratonul de sărbătoare s-a consumat în parcul de recreere din inima comunei, loc cu rădăcini adânci în tradiția muncitorească a localității. Tot în luna august, dar în 2013, administrația publică locală și primarul de atunci și de acum, Constantin Stroe, au inaugurat, pe amplasamentul unui teren degradat rămas moștenire de la fosta exploatare minieră, această zonă de odihnă și promenadă, amenajată cu alei, bănci, spații de joacă pentru copii, teren de sport și foișoare. Și, ca într-un târg unde diversitatea este regină, pentru a fi toată lumea mulțumită, și la Șotânga erau întinse, de-a lungul aleilor de la intrare în parc, tarabe cu tot soiul de produse tradiționale, dulciuri, jucării etc. Se vindeau bere și limonadă, iar micii erau la loc de cinste, nelipsiți la astfel de sărbători.

Și, ca o încununare a evenimentulului „Ziua Comunei Șotânga”, a fost spectacolul muzical artistic. Pe scena amplasată în parc, au evoluat pe parcursul întregii după amiezi și până târziu în noapte, copiii, artiști în devenire, și soliști celebri, invitați special pentru a încânta miiile de oameni veniți nu numai din Șotânga, ci din toate localitățile învecinate, pentru a se bucura de muzica populara interpretată de artiștii Ansamblului Folcloric „Chindia”, dirijat de Ionuț Dumitrescu. Apoi, rând pe rând, au fost aplaudați la scenă deschisă și au încins atmosfera Cristina Turcu Preda, Simona Dinescu, Raoul, Lino Golden și, înainte de superbul foc de artificii care a luminat feeric cerul, Jean de la Craiova.

Reclama

VIDEO

Mai multe video pe pagina de Facebook Incomod Media

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite