Conectați-vă cu noi

ACTUALITATE

FNPA: Există dreptul legal să ne deplasăm pentru a asigura hrană și apă animalelor, nu fără declaraţie!

Publicat

pe

În această perioadă de restricții, să ne îndreptăm cu mai multă grijă spre animalele fără stăpân, animalele din adăposturile publice, animalele care au stăpâni cu posibilități limitate. Nevoile animalelor nu se schimbă în funcție de perioadele prin care trece omenirea.

Animalele au nevoie de oameni, mai mult ca oricând!

Majoritatea oamenilor au înțeles că, odată asumate, animalele de companie devin membre ale familiei și nu le părăsesc la greu. Oricare ar fi condițiile, trec împreună prin situații precum cea prezentă și au grijă să le asigure nevoile zilnice: hrană, apă, adăpost, atenție, iubire.

Există însă cazuri în care animalele sunt abandonate, acțiune ilegală dar și extrem de traumatică pentru animal și dramatică pentru comunitate. În cazul în care din anumite motive trebuie să va despărțiți de animalul dvs. întrebați dacă puteți fi sprijinit. Poate problema dvs. este una ce poate fi rezolvată de o organizație de protecție a animalelor sau chiar de alte persoane din jurul dvs.

Animalele fără adăpost, animalele cu stăpâni fără posibilități materiale sau de deplasare, animalele din adăposturile publice au cea mai mare nevoie de noi în această perioadă.

În multe orașe porumbeii erau hrăniți în special de copii în drumul lor spre școală, de tineri sau pensionari care ieșeau la plimbare. Animalele, precum pisici, câini, ocrotite de către oameni în diverse locuri rămân fără sprijinul nostru dacă noi încetăm să îl oferim în această perioada.

Partenerul organizației Eduxanima, PETA Germania – cea mai mare organizație pentru drepturile animalelor din lume – prin reprezentantul său, Sylvie BUNZ, Special Project Manager Senior- PETA Germania și Manager Proiect al campaniei PETA în România, ne transmite:

„Este important acum să ne unim cu toţii și să nu uităm pe nimeni în această perioadă de criză: prietenii, familia și animalele. Este un semn de umanitate față de toate ființele, de a avea grijă de ele. Știm că această perioadă este foarte dificilă pentru oameni și animale, pentru noi toți. Dar coeziunea ne face puternici. Iubesc România și mulțumesc tuturor celor care continuă să sprijine, să hrănească, să aibă grijă și să se arate responsabili pentru bunăstarea animalelor – oriunde ar fi acestea”.

Este permisă hrănirea animalelor fără adăpost

În mod similar și autoritățile statale au considerat animalele, atunci când le-au inclus pe toate în necesitățile privind deplasările permise pentru asigurarea nevoilor noastre și ale “animalelor de companie sau domestice”.

Am fost întrebați referitor la legalitatea deplasărilor pentru hrănirea animalelor fără stăpân. Câinii și pisicile cu și fără stăpân sunt „animale de companie”, așa cum sunt definite în Legea 60/2004 pentru ratificarea Convenției europene pentru protecția animalelor de companie, art. 1 alin.(1). Deci în contextul actual, există dreptul legal să ne deplasăm pentru a asigura hrană și apă animalelor fără stăpân. Desigur, deplasarea se face în baza declarației, cu bifarea punctului 2 și/sau punctului 5. Orice eventuală îngrădire a unei autorități locale ar constitui un abuz.

Este permis accesul reprezentanților ONG în adăposturile publice

În conformitate cu art. 11 din legea 258/2013 privind gestionarea câinilor fără stăpân, Art. 29 alin. (1) din HG 1059/2013 și Legea 205/2004 privind protecția animalelor, reprezentanții ONGurilor de protecție a animalelor au dreptul de a monitoriza modul de respectare a normelor de protecție a animalelor și de a participa la acțiunile desfășurate de către serviciile publice de gestionare a câinilor fără stăpân, împiedicarea participării fiind sancționată cu până la 20.000 lei. ONG-urile nu au statut de „vizitator”, deci operatorii adăposturilor publice nu pot îngrădi accesul acestora. Deplasarea reprezentanților ONG în adăposturile publice este permisă în continuare, desigur cu respectarea măsurilor impuse pentru protecție conform ordonanțelor militare emise.

Să nu uităm păsările

Am învățat porumbeii să vină în stoluri în anumite locuri, unde i-am ademenit cu hrană, pentru a ne bucura de prezența lor. Ei vin în continuare și așteaptă pâinea, grâul, pe care le ofeream zilnic sau semințele căzute de la covrigii pe care îi mâncăm pe o bancă. În drumurile noastre scurte să ne amintim și de ei. Au rămas acolo și așteaptă hrană. Dacă noi nu putem ajunge la ei, atunci să-i invităm în curțile noastre sau lângă geamurilor noastre, unde îi putem hrăni.

„În perioadele de criză, în mod special, simțim cât de importante sunt familia și prietenii în viața noastră. Suntem responsabili, protejăm și avem grijă de toate ființele, care sunt aproape de noi. Pe lângă familiile noastre, sunt incluse, în mod firesc, și toate animalele de care trebuie să avem grijă în aceste momente dificile, deoarece fac parte din viața noastră. De aceea rog pe toţi oamenii să ofere în continuare multă atenţie animalelor lor.

Să ne ajutam apropiatii când aceştia sunt bolnavi și nu mai pot avea grijă de animalele lor! Să hrănim păsările pentru că altfel nu pot supraviețui! Mulțumesc tuturor celor care, în această perioadă critică, au grijă atât de oameni, cât și de animale. Inima mea este cu toți românii”, transmite Prințesa Maja de Hohenzollern, membru de onoare Eduxanima.

Carmen ARSENE
Preşedinte
Organizaţia EDUXANIMA
Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA)

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Trei școli din Titu și Moreni au intrat în scenariul roșu de funcționare

Publicat

pe

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a adoptat astăzi Hotărârea nr. 70, potrivit căreia mai multe clase de la Colegiul IL Caragiale din Moreni și de la Școala Pictor Nicolae Grigorescu Titu și Școala Titu Târg trec la scenariul roșu (online) de funcționare, după cum urmează:

Art. 1. Până la data de 04.11.2020, inclusiv, clasele a VI-a grupa 2, a VII-a grupa 2, a IX-a B grupa 2, a IX-a E grupa 2, a XI-a A grupa 2 din cadrul Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” Moreni vor funcţiona în scenariul 3.

Art. 2. Până la data de 04.11.2020, inclusiv, clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a din cadrul Școlii Gimaziale nr. 2 Titu Târg vor funcţiona în scenariul 3.

Art. 3. Până la data de 10.11.2020, inclusiv, clasa a VIII-a B din cadrul Școlii Gimnaziale „Pictor Nicolae Grigorescu”, Titu va funcționa în scenariul 3.

Art. 4. În situaţia în care până la datele menţionate la art. 1-3, D.S.P. Dâmboviţa nu semnalează niciun impediment, efectele prezentei hotărâri încetează şi activitatea claselor menţionate mai sus va fi reluată potrivit scenariului anterior.

Art. 5. Hotărârea C.J.S.U. nr. 65/26.10.2020 se modifică în mod corespunzător potrivit dispoziţiilor prezentei hotărâri.

Citește în continuare

ACTUALITATE

Mărturie zguduitoare despre lupta cu COVID. Pacienta din salonul 13

Publicat

pe

Jurnalista buzoiană Cristina Sterian, ca mulți mulți români, a fost lovită de virusul nemernic care, de 8 luni, ne macină existența și care s-a împrietenit de minune cu disperarea. Mesajul ei, de pe patul de spital, este un îndemn la protecție, la mai multă atenție pentru viața noastră și a celor din jur. Nu știm când coronavirusul, care poate pândi instalat în organismul unui prieten drag, al unei rude, ne lovește cu sete. Textul pe care l-a publicat pe pagina sa de Facebook este dramatic, o experiență tristă, un episod important din lupta unei tinere pentru viață. Ar trebui citit cu atenție, cu compasiune și mai ales cu luare aminte. Coronavirusul, acest ucigaș nevăzut, călit poate în natură, poate itn laboratoare subtile, nu iartă și, ca o mașinărie programată impecabil, caută în organismul pe care îl ia cu asalt breșe, puncte slabe și acolo țintește.

„M-a lovit! M-a lovit cum nu credeam că o s-o facă! Viața mi-a dat o palmă aspră, mi-a spus că e momentul să mă trezesc, să-mi dau un restart, să încetez cu fuga, să mai las naibii stresul și dorința permanentă de a face totul cat pot de bine și de mult și de a-i mulțumi pe toți. A fost o palmă pe care, din păcate, au simțit-o dur și copiii și familia mea, o palmă ale cărei urmări le voi simți, probabil, toată viața, pentru că această palmă a venit la pachet cu urme adânci lăsate pe plămânii mei și Dumnezeu știe câte și mai câte.

Cum a început totul!

Nebunia a început, sâmbătă pe 3 octombrie. Sara împlinise 7 ani cu o zi în urmă, i-am organizat atunci o mică petrecere cu copiii pe care îi întâlnea zilnic. Poate am greșit, însă ce părinte nu-și dorește să-și bucure copilul de ziua lui? Bănuiesc că nu atunci a fost însă problema, ci a doua zi, atunci când oameni dragi sufletului nostru ne-au vizitat, spunând, la un moment dat, printre altele, că la început de săptămână, unul dintre ei a avut o jenă în gât, probabil „de la apa rece”, dar și că o rudă apropiată nu s-ar simți bine. Nu m-am alertat atunci, sub nici o formă. La câteva zile distanță de acest moment, eram deja toți 4, ai mei, contacți direcți ai unui caz confirmat. Am avut inspirația de a nu mai merge la serviciu, m-am izolat și a început așteptarea.

La mine totul a început cu o durere cicălitoare de frunte, care nu ceda cu nimic, apoi cu tendința de a-mi drege vocea. Eu, vorbitor de radio de vreo 20 de ani, am această problemă, însă în contextul dat mi-am dat seama că e mai mult decât banala mea răgușeală. Am stat închisă în dormitor, în timp ce soțul meu a dus singur grija copiilor dar și pe a mea, de a avea tot ce-mi trebuie în camera unde eram izolată. A urmat testul și, fără prea mari surprize, rezultatul. Știam, simțeam cum virusul îmi inundase deja organismul. Mă ustura nasul când respiram, durerea de gât era nemaitraită. Vestea bună era că Sara, testată odată cu mine, era negativa. Încă!

Pasul doi: spitalul

Pozitivă, dar pozitivă! Așa am plecat la spital. Cu simțurile ușor amorțite, dar cu machiaje in bagaje și haine drăguțe de spital, m-am înființat la poarta secției de Boli Infecțioase. Nici prin gând nu-mi trecea că aici o să mor „un pic” și o să mă nasc pentru a doua oară. Eram pe picioarele mele, saturație bună, o ușoară stare febrilă, nimic mai mult. Totul părea ok iar optimismul domnului doctor Micu, cel care urma să-mi fie înger, mi-a dat încredere că voi trece eu și prin asta. Nu-s vreo fandosită, sunt un om trecut prin viață și nu aveam de gând să cedez acum. Însă s-a întâmplat! După câteva zile în care totul a mers bine, cu afectare pulmonară sub 5 la suta și analize „un pic ciupite” s-a produs dezastrul. A început ceea ce se cheamă furtuna de citokine, o reacție a sistemului imunitar care provoacă dezastru și lasă urme adânci.

A început lupta! Lupta mea pentru viață! Între timp mi s-a alăturat în aceeași rezervă, în patul vecin, Rareș. Rareș, pozitiv si el, a împlinit 12 ani în spital, nu alături de prietenii lui, însă primind cadou bomboane de la asistentele care ne-au îngrijit cu atâta dăruire. I-au cântat la mulți ani, l-au îmbărbătat, în timp ce eu încercam să par bine, în patul de lângă, iar telefoanele de la cei care aflau despre mine nu mai conteneau și mă oboseau atât de tare.

Cumva nu am simțit de la început că situația e atât de gravă, însă saturația scădea iar eu făceam deja temperatură mare. Nu-s vreo ignorantă, iar faptul că am scris sute de știri despre Covid de la începutul acestei pandemii, m-a făcut încet, încet, să înțeleg proporțiile dezastrului.

Între timp, în rezerva alăturată mi s-a alăturat restul „clanului Sterian”. Eram pozitivi cu toții. Din fericire, ei bine.

Lupta „îngerilor albi” dusă pentru mine

Odată declanșată furtuna de citokine, a început dezastrul și lupta lor, a medicului Micu Bogdan, a dr. Răduță si a asistentelor de a mă salva. Crp-ul, analiza care arată inflamația din corp sărise peste 74, afectarea pulmonară depășise 20 – 30 la sută. Cu o tenacitate incredibilă, fără a mă panica mai mult decât e cazul, dr. Bogdan Micu a început să pompeze în organismul meu tot ce credea și spera că mă va ajuta. Antibiotice, antivirale, apoi plasma hiperimună pentru care îi mulțumesc Dr. Craciun Adriana și celor care și-au făcut timp să doneze după ce au trecut prin boală. Au fost zile bune în care am respirat prin masca de oxigen, cu butelia lângă pat. A fost o bătălie incredibilă, despre care abia acum încet, încet, încep sa-mi vorbească salvatorii mei în alb.

Cum stăm acum?

Îmi place să cred că greul cel mai greu a trecut. Toți 4 suntem negativi, ai mei acasă, așteptându-mă, eu încă pe un pat de spital, dar cu speranța că azi mă voi externa. Am mâinile și burta pline de vânătăi și înțepături, dar sufletul plin de recunoștință pentru cei care m-au salvat. Sunt sigură că pentru mine greul nu a trecut. Plămânii sunt afectați. Și inima mi-o ia la trap deseori. Plus insulina la pachet. Sunt răgușită, tușesc, obosesc. Nici vorbă de muncă prea curând. Urmează o perioadă de recuperare, investigații peste investigații și credința că Dumnezeu mă va ajuta, în continuare. Va fi o luptă pentru mine și familia mea, dar am speranța că vom fi bine!

Covidul scoate la iveală caractere

După palma pe care viața mi-a dat-o atunci când mă așteptam mai puțin, pentru mine totul e altfel. Mi-am dat seama ca viața nu înseamnă doar muncă și voi încerca să prioritizez altfel lucrurile. Mi-am dat seama că am o soră pe care nimeni nu o poate înlocui și indiferent câte păruieli au fost între noi, eu sunt ea iar ea e eu. Mi-am dat seama că am prieteni mulți, dar mi-am dat seama și că unii nu au ce căuta în viața mea. Și i-am exclus și sunt eliberată. Îmi pare rău pentru grijile pe care le-au trăit părinții mei, însă atât am putut duce eu. Dacă i-aș fi putut feri aș fi făcut-o.

Despre ei, salvatorii mei

Cine nu crede în Covid să vină în secția de Boli Infecțioase Buzău, dar fără echipamente, fără mască, și să respire alături de noi, cei pe care nemernicul ne-a lovit pentru că, la un moment dat, am lăsat garda jos. Să vină aici să vadă cum lucrează omuleții albi, salvatorii, cum le curge transpirația prin costume și prin cele 2 – 3 perechi de mănuși, cum se chinuie să-ți găsească venele și cu toate acestea cum găsesc puterea să zâmbească, să-ți spună o vorbă bună, să te facă să nu te simți un ciumat. Multumesc Mihaila Amalia si tuturor colegilor dvs.

Sunt oameni adevărați care nu doar că merg la muncă, la job, ci care au harul de a-ți vindeca trupul și de a-ți alina sufletul. Prețuiți-i și rugați-vă să rămână întregi. De la asistente și până la cei 2 doctori, o mână de oameni cu O mare, pentru mine, ei au fost salvatorii. Cu voia și grija lui Dumnezeu și a Maicii Domnului.

Mulțumesc Dr. Bogdan Micu, sunteți mare. Veți rămâne mereu în inima mea care o ia încă ltrap, dar sper să se mai potolească odată ce ajung acasă, la ai mei. Mulțumesc Dr. Răduță, sunteți minunată. Mulțumesc asistenților care m-au îngrijit, mi-au zâmbit și m-au alinat pe mine și pe copiii mei, în cea mai cruntă parte a existenței mele.

COVID există și pândește

Feriți-vă, fraților! Nu e o glumă, nu bagatelizați situația în care ne aflăm. Dați-vă un restart. Avem timp de petreceri, ieșiri, revelioane. Important e ca acum să ieșim cu toții la numărătoare. Purtati mască! Protejați-vă! Stați cu familia! E cel mai prețios lucru. Lăsați medicii să-și facă treaba și rugați-vă pentru ei! Lăsați conspirațiile. O mască nu vă îngrădește nici un drept, nici o libertate. Vă spune pacienta din salonul 13, care era să pice în război. La 40 de ani, fără prea mari probleme de sănătate. Poate doar prea pornită, prea în vrie, prea să le facă pe toate”.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!