SOCIAL
Atenţie! Accesul în cimitire este interzis în perioada stării de urgenţă!

Epidemia de coronavirus ne obligă, în acest an, să renunţăm la tradiţiile creştineşti de Florii şi de Paşte. Va trebui să ne mulţumim cu slujbele religioase transmise online şi la televizor, fiindcă este interzis să mergem la biserică.
De asemenea, nu vom putea aprinde o lumânare în cimitir, întrucât nici aici nu avem voie să mergem. Potrivit dispoziţiilor din ordonanţele militare emise, accesul în cimitire este permis doar pentru oficierea slujbelor de înmormântare și atunci cu respectarea numărului de 8 persoane.
Atenţie! Sancțiunile pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor militare sunt cuprinse între 2.000 şi 10.000 de lei. Asta înseamnă o amendă minimă de 1.000 de lei (10 milioane de lei vechi), dacă plătiţi în 15 zile!
Argeș
Accident rutier urmat de incendiu. În mașină se aflau două persoane. VIDEO

Accident rutier, în această după-amiază, pe drumul expres DEx12, Craiova – Pitești, la km 114, pe sensul spre Capitală. Un autoturism a intrat într-un parapet de protecție, după care a luat foc. Cele două persoane care se aflau în mașină, un bărbat și o femeie, au reușit să se autoevacueze la timp. Vehiculul a ars în integralitate – ne informează ISU Argeș.
La fața locului au intervenit pompierii de la Secția Costești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Ocupanții mașinii au refuzat transportul la spital. Echipajele de intervenție au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.
VIDEO
Argeș
Bărbat de 42 de ani, găsit decedat în piscina din curtea casei fratelui său

Un bărbat de 42 de ani, din Buzoiești, județul Argeș, a fost găsit, ieri – 29 august 2026, inconștient în piscină din curtea locuinței fratelui său, situată în aceeași comună. Din păcate, ulterior a fost declarat decesul.
Cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeș, în vederea efectuării autopsiei medico-legale și a stabilirii cauzelor exacte ale decesului.
Prahovaacum o săptămânăCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
Argeșacum o ziBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
Dâmboviţaacum 2 zileMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
Dâmboviţaacum 5 zileBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr de 25 de ani din Târgoviște, arestat preventiv pentru violarea unei fete de 15 ani
Dâmboviţaacum 6 zileVicepreședinte PSD Dâmbovița: Nu prin tăieri rezolvi deficitul. Doar PSD poate găsi soluții de ieșire din această criză!


























