Connect with us

ACTUALITATE

41 de persoane infectate cu COVID-19 la Centrul de Asistenţă Ghergani. Urmează alte 30 de teste

Publicat

pe

Azi-noapte, a fost o agitație cumplită la Gherghani, în județul Dâmbovița. Ambulanțele echipate special au transportat, până spre dimineață, persoanele găsite pozitiv în urma testelor efectuate.

Este vorba despre 32 de bătrâni şi 9 angajaţi de la Centrul de Asistenţă Medico-Socială, faţă de 26, respectiv 5 câţi erau ieri. Astăzi, vor fi testate încă 30 de persoane aflate în izolare la domiciliu, ne-a spus primarul Marius Caraveţeanu.

În jurul orei 04:00, a plecat spre Târgoviște ultima ambulanță. Pacienții infectați cu coronavirus au fost internați la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean. Se pare că o parte dintre aceştia vor fi transferaţi la Pucioasa, după ce vor fi consultaţi şi se va stabili tratamentul care le va fi administrat.

Dintr-odată, numărul bolnavilor de COVID 19 s-a dublat în județul Dâmbovița. Tocmai de aceea este important să respectăm indicaţiile medicilor și reglementările legale impuse pentru o astfel de situație.

ACTUALITATE

Dacă ești nevaccinat, respect alegerea ta! Sunt vaccinat, respectați-mi alegerea!

Publicat

pe

Avocatul Gabriel Cioacă, probabil mișcat puternic de moartea colegului și prietenului său Iustin Iosifescu, care a pierit încolțit și ucis de coronavirus, de tragediile care se înmulțesc în jurul nostru, a postat pe pagina sa de Facebook un text interesant ca mesaj și compoziție. Din el răzbate clar îndemnul la vaccinare, la respectul față de cel de lângă tine, față de alegerea făcută. Până la urmă, trebuie să dăm o șansă vieții, chiar riscând. Uneori, frumusețea se naște din neprevăzut!

„Pentru că, în ultima perioadă, nu e zi să nu aud că un prieten, un amic sau un coleg nevaccinat împotriva Covid a plecat în lumea celor drepți, de parcă am fi pe front, las și eu asta aici.

Sunt VACCINAT și nu… nu știu ce conține – nici vaccinul ăsta, nici cele pe care le-am făcut când eram copil, nici alte medicamente, pentru a trata cancerul, SIDA, poliartrita, sau vaccinuri pentru sugari sau copii. Am încredere în doctorul meu când spune că e necesar.

De asemenea, nu știu ce este în ibuprofen, paracetamol sau alte medicamente, știu că îmi vindecă doar durerile, atunci când le am.

Nu știu care sunt ingredientele individuale din săpunul meu sau șamponul sau chiar deodorantele. Nu știu efectul pe termen lung al folosirii telefonului mobil sau dacă restaurantul în care tocmai am mâncat a folosit alimente curate și dacă se spălau pe mâini în bucătărie.

Nici nu știu calitatea aerului pe care îl respir și ce boli mi-ar putea aduce.

Pe scurt… sunt multe lucruri pe care nu le știu (sau poate nici nu vreau să le știu) și nu le voi ști niciodată…

Știu doar un singur lucru: viața este scurtă, foarte scurtă și totuși vreau să fac ceva diferit decât să merg la muncă în fiecare zi sau să rămân blocat! Încă vreau să călătoresc și să îmbrățișez oameni fără teamă și să regăsesc un sentiment din viața de “înainte”.

În copilărie, am fost vaccinat împotriva parotitei, rujeolei, poliomielitei, vărsatului de vânt și multe altele. Eu și părinții mei am avut încredere în știință și nu a trebuit să suferim sau să transmitem mai departe vreuna din boli.

Dacă nu ești vaccinat, respect alegerea ta!
Sunt vaccinat, respectați-mi alegerea!
Sunt vaccinat nu pentru a mulțumi Guvernul, ci:
* Pentru a evita o formă gravă Covid-19.
* Să nu ocup un pat de spital la ATI dacă mă îmbolnăvesc vreodată.
* Să-i îmbrățișez pe cei dragi.
* Ca să nu fie nevoie să fac teste PCR sau antigen ca să ies la dans, să merg la restaurant, să merg în vacanță și multe altele…
* Să-mi trăiesc viața fara restricții.
* Să-mi aduc copilul la școală și să pot participa la petrecerile lui.
* Pentru ca nenorocul ăsta de virus să devină o amintire veche”, a publicat, pe pagina sa de Facebook, avocatul Gabi Cioacă, din Târgoviște.

Citește în continuare

ACTUALITATE

Centru de vaccinare la Colegiul Constantin Cantacuzino Târgoviște pentru elevi și profesori

Publicat

pe

Începând de astăzi – 21 octombrie 2021, la Colegiul Național Pedagogic Constantin Cantacuzino din municipiul Târgoviște funcționează un centru de vaccinare, unde s-au imunizat deja 42 de cadre didactice și elevi ai colegiului.

„Suntem pregătiți să îi ajutăm pe toți cei care doresc să se vaccineze. Soluția revenirii la o viață normală, la o educație de calitate în toate școlile din România, este vaccinarea”, este mesajul directorului Silvia Mareș, care încurajează vaccinarea prin exemplul propriu. Astăzi, și-a făcut cea de-a treia doză.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT