ACTUALITATE
Scrisoare deschisă din timpul pandemiei de coronavirus. Armata, în cazărmi şi ridicarea restricţiilor

Publicistul Radu Petrescu Muscel, coordonatorul Centrului de Cercetari Istorice “Preotul Gheorghe I. Cotenescu”, a transmis, săptămâna aceasta, o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban şi preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului – Robert Cazanciuc şi Marcel Ciolacu, prin care solicită anularea progresivă, în trei etape – 1, 10 şi 20 mai, a restricţiilor impuse prin ordonanţele militare.
„La 01.05.2020 prima masura va fi retragerea armatei in cazarmi, urmand sa actioneze in continuare, alaturi de medicii civili, medicii militari. Armata nu a intervenit in Romania decat ca sa reprime manifestantii de la sfarsitul lunii Decembrie 1989. Nu dorim repetarea unor situatii de natura sa se soldeze cu impuscarea populatiei civile, cu sau fara somatie, de armata”, se precizează în document.
De asemenea, Radu Petrescu Muscel solicită organizarea unei conferinţe de presă la vârf, în cadrul căreia să fie puse la dispoziţie informaţii cu privire la numărul persoanelor decedate în România în 2019, pe două mari categorii – accidente rutiere şi diverse afecţiuni (boli cardiovasculare, pulmonare, cancer, diabet, hepatită, TBC etc) şi cifrele aferente primelor trei luni ale anului 2020 – cu o coloană suplimentară pentru decesele COVID-19.
„Consideram justificata prezenta solicitare si prin prisma trecerii pe planul secund, in spitale, dar si la nivelul mass-media, a TUTUROR CELORLALTI BOLNAVI, situatie absolut nefireasca pentru ca este evident pentru toata lumea ca cei circa 500 de morti la nivelul zilei de azi sunt foarte putini prin comparatie cu decesele datorate accidentelor si celorlalte boli.
Aducem la cunostinta opiniei publice anularea AUDIENTELOR oficiale, drept constitutional prin care cetatenii acestei tari, dar si strainii, puteau prezenta autoritatilor, indiferent de nivel, inclusiv solicitarile in acest sens adresate direct Presedintiei, o anulare pe o perioada nedeterminata (cat va tine starea de necesitate).
Sunt elocvente raspunsurile pe care l-am primit recent din partea Ministerului Afacerilor Interne privind aprobarea unei audiente la varf:
Adresa nr. … din … 2020:
“[…] In ceea ce priveste petitia Dvs. inregistrata la Directia Secretariat General cu nr. … din … 2020, prin care solicitati sa fiti primit in audienta de catre personalul cu functii de comanda din M.A.I., va comunicam urmatoarele:
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost aprobat un set de masuri care presupun schimbarea modului de lucru cu publicul, in contextul aparitiei virusului COVID-19,
Astfel, incepand cu data de 11.03.2020, activitatea de relatii cu publicul la nivelul Aparatului Central al Ministerului Afacerilor interne se desfasoara FARA INTERACTIUNEA DIRECTA A ANGAJATILOR M.A.I. CU PERSOANELE DIN AFARA INSTITUTIE.
Din considerente expuse, IN ACEST MOMENT, nu este posibila primirea in audienta.[…].
Acest lucru este valabil si pentru PETITII, a caror solutionare a fost amanata tot la calendele grecesti (cat va tine starea de necesitate).
Consideram o situatie cu totul anormala ca in situatia in care starea de necesitate se va prelungi la infinit CETATENII SA PIARDA DREPTUL CONSTITUTIONALA DE A FI PRIMITI IN AUDIENTA, indiferent de nivel, pana la Presedintie, si de a li se SOLUTIONA PETITIILE.
De asemenea, solicitam D-lui Ministru al Sanatatii ca in cadrul unei conferinte de presa la varf (sa vorbeasca dansul, nu secretarii de stat, cum se obisnuieste in ultima vreme, sub pretextul deplasarii zilnice a D-lui Ministru prin spitalele din tara) sa raspunda PERSONAL la intrebarile pe care le-am pus intr-un interviu acordat in data de 03.04.2020 redactiei de stiri a postului de televiziune Muscel TV din Campulung Muscel:
„În contextul pandemiei de coronavirus, TOŢI CEILALTŢI BOLNAVI DIN SPITALE AU FOST TRECUŢI PE PLANUL AL DOILEA, unii dintre aceştia, printre care şi cei bolnavi de CANCER, fiind pur şi simplu DAŢI AFARĂ din spitale, iar cei care au mai rămas sunt NEGLIJAŢI SUB TOATE ASPECTELE: TRATAMENT, MEDICAMENTAŢIE, ALIMENTAŢIE, LEGĂTURA FIREASCĂ CU APARŢINĂTORII. […] “.
https://www.youtube.com/watch?v=AKrq7q-3Eow – Muscel TV, Campulung Muscel, 03.04.2020
Ulterior, aceasta parte din interviul meu a fost preluata si de alte publicatii online. De ce credeti ca s-a intamplat acest lucru? Pentru ca e vorba de o situatie GENERALIZATA PE INTREG TERITORIUL TARII. Intr-o singura zi, la 4 spitale din Bucuresti am vazut cozi interminabile la portile spitalelor in care stateau apartinatori legali ai unor bolnavi suferind de orice alta afectiune decat coronavirusul, cu pungi in care erau alimente, haine si telefoane mobile.
https://argesul.ro/crochiu-de-echinoctiu-cu-suflete-frumoase-si-speranta/ –
Pitesti, 05.07.2020
https://incomod-media.ro/2020/04/07/primavara-de-maine-nu-va-mai-exista-pentru-printesa-mea/
– Targoviste, 07.04.2020.
Asteptam putin curaj din partea Dumneavoastra, Domnule Ministru Nelu Tataru, sa ne spuneti si ce masuri luati pentru incetarea acestei stari de lucruri ingrozitoare, in care de fapt apartinatorii legali au pierdut dreptul legal de a isi vizita rudele din TOATE SPITALELE DIN ROMANIA (programul zilnic de vizite, cateva ore in cursul saptamanii, mai multe ore sambata si duminica A FOST ANULAT PUR SI SIMPLU). Sa stiti ca nu toti pacientii internati au propriile telefoane mobile ca sa poata vorbi si sa fie sunati din exterior.
V-ati gandit vreodata sa montati si CAMERE DE LUAT VEDERI IN SALOANE, sa aveti un dispecerat in receptie, iar apartinatorii legali sa fie ajutati sa VORBEASCA SI SA ISI VADA – IN TIMP REAL – rudele din spitale? Sa stiti ca vorbim de o modalitate, de o tehnologie perfect accesibila, suntem in secolul XXI. Daca nu aveti posibilitatile tehnice necesare, luati-le din SCOLI, din UNIVERSITATI, din BIBLIOTECI, adica de acolo unde zac pentru ca ATI INCHIS SCOLILELE, UNIVERSITATILE, BIBLIOTECILE.
Si, e posibil, vreti sa ne inchideti pe toti in case. Adica DICTATURA MILITARA, pentru ca ARMATA PATRULEAZA PE STRAZI.
Domnule Presedinte,
Domnule Prim-Ministru,
Domnul Presedinte al Senatului,
Domnule Presedinte al Camerei Deputatilor,
In concluzie, solicitarile noastre sunt urmatoarele:
– Anularea starii de necesitate si revenirea la normalitate pentru ca in Romania s-a atins platoul, criteriul general valabil la nivel global, situatie care permite si in care devine natural, firesc si obligatoriu sa fie anulata starea de necesitate si sa fie reluata activitatea in toate domeniile. Si asa rezultatele in economie sunt vizibile, toti indicatorii prabusindu-se.
– Retragerea imediata a armatei in cazarmi.
– AUDIENTELE sa fie din nou accesibile cetatenilor (drept constitutional).
– PETITIILE sa fie din nou solutionate in termenele legale (drept constitutional)”.
ACTUALITATE
Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.
„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.
Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?
Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.
Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























