ADMINISTRAŢIE
Conducerea CJ Dâmboviţa, vizită de verificare pe şantierele din zona Moreni-Pucioasa

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Opea, a efectuat astăzi, 23 aprilie 2020, împreună cu vicepreşedintele Alin Manole şi directorul Direcţiei Generale Infrastructură Locală – Vasile Dinu, o vizită de verificare pe şantierele de investiţii din judeţ. Prima oprite – în parcul Industrial Moreni, unde se construiesc două hale pe structură metalică, având fiecare o suprafaţă de 500 mp şi toate utilităţile necesare.
Obiective similare vor fi ridicate şi în Parcul Industrial Priboiu, care va primi în administrare, la finalizarea lucrărilor de defrişare, o suprafaţă de 52.055 mp, preluată de la fosta unitate militară din zonă.
Vizita conducerii CJ Dâmboviţa a continuat la Iedera, Valea Lungă, Glodeni şi Aninoasa, unde se execută lucrări de apărare maluri şi refacere drumuri. De asemenea, nu a fost omisă nici instalaţia de alimentare cu apă potabilizabilă a staţiei de tratare Pucioasa, investiţie în valoare de 1,2 milioane de lei demarată în luna noiembrie 2019 şi care se preconizează a fi finalizată în scurt timp.

Iedera
– Apărare mal în zona aval pod peste Valea Rudei. Investiția se află în perioada de garanție, fiind deja finalizată.
Valea Lungă
– Refacere DJ 710A și parapet de protecție pe raza comunei Valea Lungă, afectat de eroziunea malului și alunecările de teren spre pârâul Strâmbu, în punctul Școala Haralambie”. Investiția, în valoare totală de 525.000 lei, este, de asemenea, finalizată, fiind tot în perioada de garanție, și a presupus atât lucrări de apărare și refacere de mal, cât și lucrări pentru refacerea drumului județean pe un sector de aproximativ 30 – 40 m.
– „Refacere DJ 710A, la limita satelor Diaconești și Ulmetu”. Investiția, în valoare de 895.349,63 lei, este finalizată în procent de peste 90% și va fi pusă în funcțiune până la sfârșitul acestei luni, obiectivul fiind necesar pentru a repara efectul calamităților din categoria alunecărilor de teren.
Glodeni
– „Refacere DJ 716, punct Saramură, prin lucrări de punere în siguranță, asigurarea scurgerii apelor și amenajarea părții carosabile”. În valoare de 1.166.575,49 lei, investiția este finalizată în procent de 95% și urmează a fi inaugurată în cel mult două săptămâni.
Aninoasa
– Drum de acces către depozitul de deșeuri. Investiția, în valoare totală de 474.572 lei, este realizată din bugetul propriu al Consiliului Județean Dâmbovița și presupune lucrări de proiectare și execuție pe o lungime de aproximativ 400 m, astfel asigurându-se legătura cu DN 71.


ADMINISTRAŢIE
Primăria Găești va monta panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei pentru toate instituțiile publice din subordine

Primarul de la Găești, Alexandru Iorga, își dorește ca administrația publică locală pe care o conduce de doar nouă luni să achite facturi cât mai mici pentru utilități, astfel încât să poată finanța mai multe investiții pentru dezvoltarea orașului. Prin urmare, în acest moment, a anunțat edilul, se lucrează pentru accesarea de fonduri europene și montarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei la instituțiile publice din subordinea Primăriei Găești.
„Școli, grădinițe, spital și celelalte clădiri publice consumă anual cantități importante de energie, iar facturile sunt plătite din bugetul local, adică din banii găeștenilor. Vrem să schimbăm acest lucru.
Prin producerea și stocarea propriei energii, putem reduce semnificativ facturile, iar banii economisiți să rămână în bugetul local și să fie folosiți acolo unde avem nevoie de ei: străzi, școli, sănătate, curățenie și dezvoltarea orașului. Este simplu: mai puțini bani pe facturi, mai mulți bani investiți în Găești!”, a transmis Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.
ADMINISTRAŢIE
Ritm bun de lucru pe șantierul de reabilitare și modernizare a Palatului Administrativ din Târgoviște

Lucrările de consolidare reabilitare și modernizare a Palatului Administrativ din inima Târgoviștei avansează într-un ritm alert. Este pentru prima dată, după mai bine 50 de ani de la darea în folosință a acestei clădiri, când sunt angajate asemenea lucrări. Valoarea acestui proiect, prin care se va schimba total structura interioară a Palatului Administrativ, se ridică la 97.000.000 de lei.
Practic, se intervine la fundații, la instalații, la eficiența energetică și la toate celelalte elemente care țin de siguranța și funcționarea impozantului imobil de utilitate publică.
„La final, vom avea un sediu modern, sigur și eficient pentru Consiliul Județean Dâmbovița și Instituția Prefectului. Este o investiție necesară, care va oferi condiții mai bune atât pentru cei care lucrează aici, cât și pentru dâmbovițenii care ajung cu diferite probleme de rezolvat în aceste instituții”, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, după vizita de lucru pe care a efectuat-o astăzi, 23 septembrie 2026, pe șantierul de la Palatul Administrativ.
ACTUALITATEacum 4 zileAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum o săptămânăDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ACTUALITATEacum 3 zileDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimar Titu: Îmi doresc ca orașul să fie remarcat atât prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală
ACTUALITATEacum o săptămânăSemnal. IMM-urile riscă blocarea activității din cauza neactualizării codurilor CAEN. Se cere prelungirea termenului limită



























