ADMINISTRAŢIE
Primăriile din Dâmboviţa care au primit bani de la CJ pentru combaterea COVID-19

Până în momentul de faţă, CJ Dâmboviţa a alocat 1.160.000 lei către Spitalul din Târgovişte, ISU Dâmboviţa şi opt primării din judeţ, pentru a combate răspândirea epidemiei de coronavirus.
„În plus, s-a identificat și aprobat ca suma de 750.000 lei, din fondul de rezervă bugetară, să fie repartizată, prin dispoziția președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, tuturor UAT-urilor care vor face solicitări, pentru a depăși dificultățile întâmpinate pe fondul pandemiei de COVID-19, în vederea protejării sănătății locuitorilor”, se arată într-un comunicat remis de CJ Dâmboviţa
Sume alocate:
– Spitalul Județean de Urgență Târgoviște – 500.000 lei;
– Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița – 250.000 lei;
– UAT Corbii Mari – 40.000 lei;
– UAT Pucioasa (Spitalul Orășenesc Pucioasa) – 200.000 lei;
– UAT Moreni (Spitalul Municipal Moreni) – 50.000 lei;
– UAT Moreni (Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Țuicani) – 25.0000 lei;
– UAT Răcari (Centrul Medico-social) – 45.000 lei;
– UAT Bucșani (Centrul Medico-social) – 15.000 lei;
– UAT Niculești (Centrul Medico-social) – 15.000 lei;
– UAT Uliești (Centrul Medico-social) – 10.000 lei;
– UAT Crângurile (Centrul Medico-social) – 10.000 lei.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgoviște reabilitează cu fonduri europene și Școala „Prof. Paul Bănică”. VIDEO

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că Școala Gimnazială „Profesor Paul Bănică” (Nr. 11) din Micro VI va intra, posibil chiar din această toamnă, într-un amplu proces de reabilitare. Investiția, în valoare de 32 de milioane de lei, va fi implementată cu fonduri europene nerambursabile accesate de administrația publică locală.
„Lucrările vor acoperi trei direcții esențiale: reabilitarea clădirii, modernizarea spațiilor de învățământ și, foarte important, consolidarea antiseismică a structurii, pentru siguranța tuturor celor care trec pragul școlii în fiecare zi.
Proiectul include și măsuri importante pentru creșterea eficienței energetice: înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie modernă, cu geam termoizolant, izolarea termică a fațadei, a pereților exteriori și a planșeului peste ultimul nivel, refacerea sistemului de încălzire și a rețelelor electrice, precum și montarea de panouri fotovoltaice”, a precizat edilul Daniel Cristian Stan.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Gura Șuții. Au început lucrările de modernizare a străzii Nucetului

Primarul de la Gura Șuții, Marian Dinu, a dat în aceste zile o veste bună concetățenilor săi, în plan socio-edilitar. Au fost demarate lucrările de reabilitare și modernizare pe strada Nucetului, respectiv tronsonul de drum cuprins între sediul Primăriei și ieșirea din comună spre localitatea vecină.
Investiția prevede amenajarea de șanțuri betonate, trotuare moderne și podețe de acces în gospodării. În cadrul aceluiași proiect,vor fi modernizate și elementele de iluminat public stradal. De asemenea, ca și pe strada Principală, vor fi montate bănci pentru odihnă, iar pe întreaga zonă dedicată spațiilor verzi vor fi plantați trandafiri.
„Începerea lucrărilor este dovada că ne ținem de promisiuni. Este un proiect esențial pentru comunitate, care va îmbunătăți atât siguranța pietonilor, cât și confortul locuitorilor. Continuăm să construim o comună modernă, curată și bine organizată”, a precizat primarul Marian Dinu.

Edilul a ținut să mulțumească și președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a fost în permanență alături de comunitatea de la Gura Șuții și a susținut implementarea tuturor proiectelor de interes local, un rol important în dezvoltarea infrastructurii avându-l investițiile derulate în asociere între CJD, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală.
Dâmboviţaacum o săptămânăA murit un mare DASCĂL al școlilor din nordul județului Dâmbovița
Dâmboviţaacum 16 oreConductă de gaze fisurată de un autoturism la intrare în Târgoviște. Circulația blocată pentru zeci de minute
ACTUALITATEacum o săptămânăHotel Peștera Wellness & Spa, în topurile naționale ale calității și profesionalismului
Dâmboviţaacum 3 zileDoi răniți grav într-un accident pe DN 72A, în Dragomirești
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăGata cu semaforul! S-a redeschis circulația pe podul de la Pucioasa, de pe DN71, Târgoviște – Sinaia
ACTUALITATEacum 3 zileNuclearelectrica și Universitatea Valahia înființează programul de masterat „Tehnologii avansate pentru industria nucleară”
ACTUALITATEacum o săptămânăSacrificiul din spatele performanței: Drumul spre podiumul național la Geografie
ACTUALITATEacum 3 zileNucetul a fost în dublă sărbătoare: Izvorului Tămăduirii și Ziua Comunei























