Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primar Târgovişte: Guvernul joacă alba-neagra cu banii oraşului! VIDEO

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, a arătat, astăzi, cu documente, cum joacă Guvernul Ludovic Orban alba-neagra cu banii oraşului, în plină pandemie de coronavirus. Săptămâna trecută, administraţiei locale i se repartizau fonduri la rectificarea bugetară, pentru ca astăzi nu doar că s-a revenit asupra deciziei, dar i s-au şi luat fonduri.

„Avem o situaţie pe care nu credeam să o întâlnesc. În plină pandemie, Guvernul Orban joacă alba-neagra cu banii târgoviştenilor. De ce spun acest lucru? În data de 23 aprilie, primim o adresă din partea Ministerului Finanţelor Publice, potrivit căreia municipiul Târgovişte primeşte o alocare bugetară de peste 1 milion de lei, rectificare bugetară. În momentul în care am primit adresa, am spus, Doamne ajută, le-a venit mintea la cap.

Astăzi – 27 aprilie, primim o adresă din partea aceluiaşi Minister al Finanţelor, prin care, în plină pandemie, din banii târgoviştenilor se iau 227 de mii de lei. Deci, nu numai că nu se rectifică pozitiv bugetul şi se revine la adresa anterioară, dar se şi i-au 227 de mii de lei din banii acestui oraş, în contextul în care administraţia locală a igienizat străzi, a igienizat scări de bloc, a pus recipiente cu dezinfectant, a împărţit măşti, a împărţit mănuşi, a făcut tot ce se putea pentru a face faţă acestei pandemii. Guvernul de face? În loc să fie alături de noi, ne ia 227 de mii de lei”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

VIDEO

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești modernizează integral Strada Independenței: carosabil, trotuare, acces pietonal

Publicat

pe

Primăria Găești execută, în această perioadă, lucrări de reabilitare a Străzii Independenței. Ne-a precizat edilul Alexandru Iorga că investiția include și trotuarele și accesul pietonal, astfel încât această arteră rutieră să fie modernizată integral și la standardele actuale de calitate și durabilitate

„Ne dorim o lucrare făcută complet și corect, nu doar o intervenție de suprafață. Din păcate, proiectul promovat în mandatul fostului primar nu prevedea reabilitarea trotuarelor și a accesului pietonal, deși acestea sunt parte esențială a unei modernizări reale.

În plus, în urma verificărilor, am constatat că lățimile prevăzute în proiect nu corespundeau cu lățimile existente în teren, iar soluția tehnică se limita la aplicarea unui strat subțire de asfalt, fără o intervenție completă asupra infrastructurii.

Din cauza acestor neconcordanțe, a fost necesară modificarea proiectului și realizarea unor lucrări suplimentare suportate din resursele orașului”, ne-a declarat primarul Alexandru Iorga.

Investiția care se realizează pe Strada Independenței este susținută din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul local.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Târgoviște. Încep lucrările de modernizare a Secției Boli Infecțioase de la Dealu Mare

Publicat

pe

Programul investițional ce vizează dezvoltarea infrastructurii medicale inițiat și promovat de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, continuă. În această perioadă, ne informează șeful administrației publice județene, vor demara lucrările de modernizare a Secției Boli Infecțioase de la Dealu Mare, subunitate din componența Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște.

„Vorbim de o investiție esențială pentru îmbunătățirea condițiilor de tratament ale pacienților și pentru asigurarea unui mediu de lucru modern și sigur pentru cadrele medicale”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD.

Valoarea acestei investiții depășește 32 de milioane de lei. Proiectul prevede reabilitatarea și modernizarea corpurilor de clădire C1 și C3. Se are în vedere creșterea eficienței energetice și asigurarea unui confort termic sporit în saloane și spațiile medicale, modernizarea sistemelor de ventilație și climatizare, înlocuirea instalațiilor electrice, termice și sanitare, reducerea consumului de energie și a costurilor de funcționare și întreținere.

Pe durata execuției lucrărilor, activitatea Secției Boli Infecțioase Adulți este relocată la sediul central al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. În același interval de timp, Compartimentul de Boli Infecțioase Copii își suspendă activitatea.

„Le mulțumim pacienților și personalului medical pentru înțelegere și sprijin. Ne respectăm fiecare promisiune, iar modernizarea sistemului medical din Dâmbovița rămâne o prioritate”, a mai transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite