ACTUALITATE
Unul dintre părinţi poate rămâne cu copilul acasă până la finalul anului şcolar

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri – 6 mai 2020, proiectul de lege potrivit căruia unul dintre părinţi îşi poate lua zile libere plătite pentru supravegherea copiilor cu vârsta sub 12 ani (26 ani – în cazul copiilor cu dizabilităţi) şi în perioada de după încetarea stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar, în data de 12 iunie 2020.
Atenţie! Prevederile acestei legi nu se aplică în cazul în care unul dintre părinţi are contractul de muncă suspendat sau dacă nu realizează venituri din salarii ori asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.
De asemenea, spune Oana Vlăducă – deputat PRO România de Dâmboviţa, în cadrul şedinţei de plen de ieri au mai fost votate încă două legi importante:
– Eliminarea taxelor pentru avize si reducerea la jumătate a timpului de eliberare a acestora pentru perioada de situație de urgență și încă 6 luni după terminarea acesteia.
– Plafonarea dobânzilor la creditele bancare.
„Concret, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate; dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR; dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”, explică deputata Oana Vlăducă.
ACTUALITATE
Târgoviște. Consilierul municipal Doru Andreica a trecut în veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească!

Am aflat cu tristețe că încă un om de valoare din urbea noastră a trecut în veșnicie. Dorin Vasile Andreica a pierdut lupta cu o boală necruțătoare.
Doru Andreica, consilier municipal în cadrul Consiliului Local Târgoviște, director o lungă perioadă al Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Țuicani-Moreni, a fost tipul omului sobru, distins, deschis, prietenos și meticulos.
Politician fin, cu discurs, cult, implicat, Doru Andreica a activat în ultimii ani în Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) pe poziția de coordonator politic. În momentul de față, era președintele organizației de seniori AUR Dâmbovița.
Transmitem condoleanțe familiri greu încercate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATE
Drum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște

Din păcate, doamna profesoară de limba engleză, Monica Beșleagă, a pierdut lupta cu cancerul și nu mai este printre noi.
Am vrea să putem exprima în cuvinte cât de recunoscători suntem pentru privilegiul de a fi cunoscut o asemenea persoană minunată. Regretăm profund faptul că a plecat atât de devreme și atât de brusc.
A fost o profesoară minunată, plină de viață și empatie, care știa întotdeauna cum să se comporte cu elevii și care ne oferea mereu sfaturi. Pentru noi toți, a fost ca o mamă.
Am vrea să putem spune mai multe și să găsim cuvintele potrivite pentru a ne exprima durerea, însă această veste neașteptată ne-a luat pe toți prin surprindere.
Drum lin către îngeri! Nu vă vom uita niciodată!
Prea repede, Monica, prea repede ai plecat…
Nu credeam vreodată să fiu nevoită să scriu despre tine astfel… la timpul trecut…
Te-ai grăbit să pleci spre alte tărâmuri, să le zâmbești și altora așa cum ne-ai zâmbit și nouă, până la sfârșit, aici…
Pe noi ne-ai lăsat îndurerați, reduși la tăcere, cu sufletul mai gol și inima frântă…
Pentru tot ce simțim dar nu există cuvinte potrivite, un ultim gând:
Rămas bun, draga noastră Monica…
Dumnezeu să te odihnească în pace, iar pe cei dragi ție să îi întărească, să trăiacă să te pomenească.
Rămas bun, Monica! Drum lin către îngeri…
Pentru o ultimă revedere, draga noastră Monica nu vă mai așteaptă la Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu” Târgoviște, ci capela Catedralei Eroilor (micro XI).
Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 12:00.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
Argeșacum 6 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ACTUALITATEacum 2 zileDrum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum 3 zileGala Topul Firmelor din Dâmbovița, ediția 33. Inovația, rezistența și perseverența, premiate de Camera de Comerț
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere
ACTUALITATEacum 6 zileCercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat
Dâmboviţaacum 3 zileAccident rutier în Racovița (Bucșani). O femeie a fost transportată la spital


























