ADMINISTRAŢIE
A fost semnat contractul pentru tronsonul de autostradă Piteşti-Curtea de Argeş

Astăzi – 11 mai 2020, la sediul Prefecturii Argeş, a fost semnat contractul de execuţie pentru secţiunea 5, Pitești-Curtea de Argeș, din autostrada Sibiu-Piteşti. La eveniment, au fost prezenţi premierul Ludovic Orban, ministrul Transporturilor – Lucian Bode și directorul CNAIR – Mariana Ioniță.
„Este un obiectiv strategic, vital pentru legătura est-vest. Nu am aplaudat semnarea contractului, o să aplaud dacă acest contract va fi finalizat în cele mai bune condiţii şi de preferat înaintea termenelor stabilite acolo: 12 luni proiectarea şi patru ani execuţia mie mi se pare o perioadă de timp prea lungă. Cunosc compania și am convingerea că poate finaliza acest proiect mult mai repede. Spor la treabă!”, a declarat primul ministru Ludovic Orban.

Proiectul tronsonului de autostradă Sibiu-Piteşti, parte a autostrăzii A1 care va lega Bucureştiul de Nădlac, are o lungime totală de 122,11 kilometri, acesta fiind divizat în cinci secţiuni care traversează trei judeţe: Sibiu, Vâlcea şi Argeş. Secţiunea 5, Curtea de Argeş – Piteşti, cuprinsă între kilometrii 91+761 şi 122+110, va avea o lungime de 30,35 kilometri.
Conform datelor CNAIR, valoarea estimată a secţiunii dintre Piteşti şi Curtea de Argeş este de 1,8 miliarde de lei, fără TVA, cu o durată a contractului de 120 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare, 48 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie.

ADMINISTRAŢIE
Primăria Titu schimbă aspectul orașului, stradă cu stradă, cartier după cartier. VIDEO

Lucrările de curățenie și întreținere pe care Primăria Titu le derulează în oraș, abordând stradă cu stradă, cartier după cartier, continuă săptămâna aceasta în zona Plopu.
Se întregesc și sunt vopsite bordurile, se repară trotuarele, se astupă gropile din asfalt, se tunde iarba, se toaletează arbuștii ornamentali, se mătură, se curăță șanțurile. Rezultatul? Un aspect nou, îngrijit, civilizat.
„În paralel, intervenim pe DN7 și în Titu Târg, după care vom continua până la Hagioaica, apoi ne mutăm în Sălcuța, unde avem cel mai mult de muncă. Am lăsat această zonă la final tocmai pentru că aici este nevoie de o intervenție mult mai amplă, după foarte mulți ani în care s-au făcut prea puține lucruri. Luăm fiecare cartier la rând și nu ne oprim până când întregul oraș nu va fi pus la punct.
Avem un proiect pe care l-am actualizat în acest an, în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, care cuprinde întregul tronson al DJ 701A, de la intrarea în Hagioaica și până la ieșirea din Plopu. Prin acest proiect sunt prevăzute construirea de trotuare și amenajarea sistemului de colectare și evacuare a apelor pluviale prin rigole carosabile. Așteptăm deschiderea unei noi linii de finanțare eligibile pentru acest tip de investiție”, ne-a precizat primarul Laurențiu Costache.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Spitalul Moreni va fi extins cu o clădire P+1 pentru pacienții politraumă

Primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, a semnat, ieri – 17 august 2026, contractul de execuție pentru proiectul care vizează creșterea eficacității serviciilor medicale acordate pacienților critici (politraumă) în cadrul spitalului din localitate.
Vorbim despre o investiție care se ridică la 10.198.160,45 lei. Lucrările urmează să fie finalizate în 24 de luni. Fondurile au fost obținute prin Programul Sănătate 2021 – 2027.
Prin acest proiect, se va realiza o extindere a clădirii principale a spitalului, cu o construcție nouă cu regim de înălțime P+1, care va fi dotată cu echipamentele necesare pentru îngrijirea pacienților critici.
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ACTUALITATEacum 24 de oreTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum 2 zileTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum 7 zileNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămână3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia
ACTUALITATEacum 2 zileDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPucioasa își pune în valoare istoria. Înființează Muzeul Băilor Pucioasa. VIDEO



























