Connect with us

ACTUALITATE

Termen nou pentru declaraţia unică ANAF şi bonificaţie la plată

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ (Sursa: https://vivafm.ro/)

Guvernul a aprobat propunerea Ministerului Finanțelor Publice de a acorda bonificații de până la 10% tuturor persoanelor care vor plăti până la 30 iunie impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente veniturilor / câștigurilor obținute în 2019 din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, transferul titlurilor de valoare, agricultură, silvicultură și piscicultură sau din alte categorii de venituri.

Bonificația va fi aplicată pentru impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorate pentru veniturile realizate în anul 2019, pentru care există obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

Persoanele fizice vor primi o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligații fiscale anuale pentru anul 2019, dacă toate aceste obligații fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral până la data de 30 iunie 2020 inclusiv.

De asemenea, va fi aplicată o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță, până la 30 iunie 2020 inclusiv. Aceasta se acordă numai dacă este îndeplinită condiția de acordare a bonificației pentru plata în termenul anunțat.

Bonificațiile se acordă numai prin completarea și depunerea, până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, noul termen stabilit de Guvern, a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate – formular actualizat în acord cu noile prevederi, inițială sau rectificativă, în format simplificat, după caz.

Termenul inițial de depunere era, ca în fiecare an, data de 25 mai. Anul trecut au depus declarații unice aproape un million de români.

Sursa: ANAF Dâmboviţa

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

Publicat

pe

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.

„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!

Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!

Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.

Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Publicat

pe

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.

Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!

Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite