ACTUALITATE
32 de bolnavi COVID-19 la Arctic SA Găeşti. Două linii de producţie au fost închise!

Ca urmare a identificării de către DSP Dâmboviţa a două cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS Co-V-2 în data de 7 şi 9 mai 2020, la nivelul SC Arctic SA Găesti, unitatea a decis testarea profilactică a tuturor contacţilor de muncă din hala de producţie “asamblare uşi”.
Testările efectuate la primii 100 de salariaţi au evidenţiat pozitivarea a 32 de persoane, care nu prezentau simptomatologie specifică COVID 19 şi care nu au fost contacţi apropiaţi cu cele două cazuri de îmbolnăvire, conform definiţiei de caz.
DSP Dâmboviţa a dispus dirijarea celor 32 de persoane către Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Totodată, au fost identificaţi toţi contacţii intradomicilari şi s-a dispus măsura izolării acestora la domiciliu timp de 14 zile, cu monitorizare medicală, conform metodologiei în vigoare.
Pentru investigarea epidemiologică extinsă, având în vedere apariţia de noi cazuri pozitive asimptomatice, în cursul dimineţii, două echipe din cadrul DSP Dâmboviţa s-au deplasat la sediul societăţii comerciale.
Va continua testarea profilactică a întregului colectiv de salariaţi, care işi desfasoară activitatea în cadrul aceleiaşi hale de producţie. Se vor menţine măsurile dispuse anterior, încă de la apariţia primului caz de îmbolnăvire .
S-a impus închiderea liniilor de producţie 3 şi 4, schimbul 1, începând de astăzi 15 mai 2020, până luni 18 mai 2020, timp în care vor fi efectuate operaţiuni de dezinfecţie generală cu operator specializat. Ancheta epidemiologică este în derulare.
Sursa: Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa
ACTUALITATE
Conduceți prudent! Valoarea punctului de amendă crește de la 1 iulie 2026

Odată cu majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 iulie 2026, crește și valoarea punctului de amendă pentru încălcarea legislației rutiere. Noul cuantum va fi 216,25 lei – ne informează IPJ Teleorman.
În acest context, de mâine – 1 iulie 2026, se vor aplica următoarele amenzi de circulație:
– Clasa I (2-3 puncte-amendă): 432,50 – 648,75 lei
– Clasa a II-a (4-5 puncte-amendă): 865 – 1.081,25 lei
– Clasa a III-a (6-8 puncte-amendă): 1.297,50 – 1.730 lei
– Clasa a IV-a (9-20 puncte-amendă): 1.946,25 – 4.325 lei
– Clasa a V-a (21-100 puncte-amendă – persoane juridice): 4.541,25 – 21.625 lei
Respectarea regulilor de circulație este cea mai bună modalitate de a evita sancțiunile și, mai ales, de a contribui la siguranța tuturor participanților la trafic – reamintesc polițiștii din Teleorman. Așadar, conduceți responsabil și respectați legislația rutieră!
ACTUALITATE
România va avea la dispoziție peste 2,5 miliarde de lei pentru prevenirea inundațiilor

Parlamentul a adoptat, astăzi – 30 iunie 2026, proiectul inițiat de ministra Mediului, deputata USR Diana Buzoianu, privind finanțarea lucrărilor critice la baraje, diguri și poldere. Practic, în următorii 15 ani, România va putea să investească peste 2,5 miliarde de lei în infrastructura care va permite prevenirea inundațiilor. Adoptarea legii privind mecanismul economic al apei reprezintă și adoptarea unui jalon important din PNRR, a cărui ratare ar fi costat România 1 miliard de euro – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
„Proiectul are la bază studiul realizat de Banca Mondială care a scos la iveală faptul că lucrări critice la baraje, diguri și poldere nu au fost realizate în ultimii ani pentru că, pur și simplu, nu au avut buget alocat. Același studiu a arătat că, dacă am menține ritmul de alocare bugetară, nu vom putea realiza în următorii 15 ani nici măcar lucrările critice la infrastructura deja existentă, darmite să derulăm lucrări noi de infrastructură.
După negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene am propus un plan care să nu impacteze prețul energiei și să nu afecteze populația, dar care să asigure finanțarea care să ne permită să accelerăm investițiile necesare pentru apărarea împotriva inundațiilor. Pe scurt: am creat un mecanism care să protejeze o parte importantă de comunități în fața inundațiilor”, a declarat ministra Diana Buzoianu.
Concret, proiectul adoptat astăzi prevede:
– actualizarea cu inflația, în 2026, a contribuției la MWh pentru operatorii economici producători de energie electrică prin hidrocentrale;
– majorarea cu 2%, în 2027, a contribuțiilor și tarifelor pentru fiecare categorie de utilizatori de apă, cu excepția contribuției pentru irigații – apa brută de suprafață și subteran.
– majorarea cu circa 4%, în 2028 și 2029, a contribuțiilor și tarifelor pentru fiecare categorie de utilizatori de apă, cu excepția contribuției pentru irigații.
ACTUALITATEacum 6 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița, anunț important pentru asociațiile de proprietari
ACTUALITATEacum o ziFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier mortal în comuna Moțăieni
ACTUALITATEacum 5 zileNu rata! Parada ambarcațiunilor, un spectacol unic pe Dunăre, între Giurgiu și Ruse!
ACTUALITATEacum 7 zileCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița
Dâmboviţaacum 2 zileTânăr din Mogoșani, arestat preventiv pentru viol
ACTUALITATEacum 5 zileNemulțumire la Lungulețu. Două treceri de pietoni pentru 5 km de drum la patru benzi, cu parapeți despărțitori!
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Răzvad a inaugurat un centru de recuperare pentru persoanele vârstnice, primul în mediul rural din județul Dâmbovița. VIDEO























