ADMINISTRAŢIE
Reguli valabile în mijloacele de transport public de persoane din Târgovişte

Primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, s-a asigurat că firma de transport public de persoane a administraţiei publice locale a implementat toate regulile impuse prin Ordin comun al miniştrilor Transporturilor şi Sănătăţii pentru prevenirea contaminării cu noul virus SARS-CoV-2, măsuri valabile pe perioada stării de alertă, după cum urmează:
– La urcarea în vehicule au fost montate dozatoare cu soluții dezinfectante;
– Se efectuează curățenia și dezinfecția mijlocului de transport înainte de plecarea în cursă;
– Conducătorul auto este dotat cu mască de protecție;
– Primul rând de scaune din spatele soferului este păstrat liber, pentru a evita interacțiunea socială;
– Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se realizezaa doar pe ușa din față, iar coborârea pe cealaltă/celelalte ușă/uși.
Atenţie! Purtarea măștii de protecţie este obligatorie pentru accesul la bordul vehiculelor de transport pasageri, precum și pe toată durata călătoriei!

Sursa foto: Facebook
ADMINISTRAŢIE
Târgoviște. Liceul „Voievodul Mircea” va avea o cantină școlară ca la carte. VIDEO

Primăria Târgoviște reabilitează și modernizează nu doar Liceul „Voievodul Mircea”, ci și fosta cantină școlară din cadrul acestei unități de învățământ.
În scurt timp, vor sosi echipamentele specifice – a anunțat edilul Daniel Cristian Stan, care a efectuat o nouă vizită pe șantier pentru a verifica stadiului lucrărilor. A spus primarul că, în luna septembrie, la începutul noului an școlar, totul va fi funcțional.
„Avem cinci corpuri de clădiri în lucru la Liceul Voievodul Mircea, un proiect major care depășește 10 milioane de euro prin care această unitate de învățământ este schimbată radical și este următoarea școală care va fi finalizată în aproximativ două luni”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Președinte CJ Dâmbovița: Ne dorim ca Stațiunea Peștera-Padina să devină o destinație turistică modernă și atractivă

Dezvoltarea zonei turistice Peștera – Padina rămâne o prioritate pentru autoritățile dâmbovițene, pentru președintele Consiliului Județean – Corneliu Ștefan, care dorește ca Stațiunea turistică de interes național Peștera – Padina să devină una dintre cele mai apreciate destinații montane din România. Tocmai de aceea, Corneliu Ștefan a participat astăzi, 15 iulie 2026, la sesiunea extraordinară de lucru a Consiliului Consultativ de Administrare al Parcului Natural Bucegi și al Sitului Natura 2000 ROSCI0013, unde au fost analizate propunerile privind Planul de Management Integrat al Parcului Natural Bucegi.
„În cadrul dezbaterilor, am susținut necesitatea finalizării acestui document strategic, astfel încât județele Dâmbovița, Prahova și Brașov să beneficieze de un cadru clar, care să permită implementarea investițiilor, cu respectarea legislației și a principiilor de protecție a patrimoniului natural.
Pentru Consiliul Județean Dâmbovița, dezvoltarea zonei montane reprezintă o prioritate. Ne dorim ca Stațiunea Peștera-Padina să devină o destinație turistică modernă și atractivă, o alternativă competitivă la celelalte stațiuni montane din România.
În același timp, obiectivul nostru este ca frumusețile naturale și simbolurile acestei zone – Babele, Sfinxul, Peștera Ialomiței, dar și celelalte atracții din județ, să fie descoperite de cât mai mulți turiști, prin investiții în infrastructură, servicii și promovare, fără a afecta echilibrul natural al parcului.
Sunt convins că, prin dialog și colaborare între toate instituțiile implicate, vom reuși să asigurăm un echilibru între protejarea patrimoniului natural și dezvoltarea întregii zone a Bucegilor”, a precizat Corneliu Ștefan.
De menționat că la întâlnirea desfășurată la sediul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva au mai fost prezenți omul de afaceri Valentin Calcan – președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița și patron al Complexului Hotelier Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi și Laurențiu Moraru – primarul comunei Moroeni.
ACTUALITATEacum 5 zilePatru alpiniști s-au prăbușit în Bucegi, după ce coarda de asigurare s-a rupt. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămână18-19 iulie 2026. Zilele orașului Găești. Programul aici
ACTUALITATEacum o săptămânăPrimăria Titu: Anunț important pentru proprietarii de autovehicule
ACTUALITATEacum 5 zileUnul dintre alpiniștii prăbușiți în Bucegi a decedat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăNu rata! De Sfântul Ilie, petrecem la „Ziua comunei Pietrari”
ACTUALITATEacum o săptămânăAJOFM Dâmbovița, informare importantă pentru absolvenții din promoția 2026
ACTUALITATEacum 6 zilePrimăria Dragodana a premiat-o pe absolventa care a obținut media 10 la Bacalaureat
Argeșacum o săptămânăMotociclist decedat într-un accident rutier în Oarja, județul Argeș


























