SOCIAL
Noapte de panică la Alexandria! 80 de persoane evacuate din case

Panică și groază, noaptea trecută, în municipiul Alexandra, județul Teleorman. Mai mulți cetățeni au reclamat faptul că pe mai multe străzi din oraș și in zona unor blocuri se simte un miros puternic de gaze naturale.
„Pentru verificarea situației și luarea măsurilor care se impun, în zonele semnalate au fost trimise 6 echipaje de pompieri, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, autospeciala de cercetare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN), trei autospeciale de primă intervenție și comandă și 16 salvatori”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman – Gelu Adrian Dragomir.

80 de persoane, locatari ai unei întregi scări de bloc, au fost evacuați preventiv din cauza mirosului puternic de gaze naturale. După efectuarea măsurătorilor realizate de specialiști, s-a ajuns la concluzia că nu există în aer o concentrație de gaze peste valorile normale oamenii putând să se întoarcă în apartamente.
„Autoritățile responsabile de gestionarea acestei situații de urgență sunt în continuare pe teren pentru verificarea tutoror locațiilor semnalate de cetățeni pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Precizăm că la Dispeceratul integrat ISU- Ambulanță au fost primite aproximativ 25 de sesizări ale alexădrinenilor pentru a semnala mirosul de gaze”, se mai menționează în informarea ISU.
Dâmboviţa
24 de șoferi de autocisterne petroliere, reținuți de polițiștii dâmbovițeni

După cele 60 de percheziții efectuate ieri de polițiștii și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște la domiciliile unor șoferi de autocisterne și aducerea la audieri a 64 de persoane implicate, astăzi – 15 iunie 2026, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, față de 24 de bănuiți, cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani.
Cercetările au scos în evidență faptul că, în perioada martie 2025 – iunie 2026, persoanele în cauză, în calitate de șoferi ai unor autocisterne, au sustras produs petrolier finit, în repetate rânduri, prin folosirea unor instalații artizanale. În urma descinderilor de ieri, au fost descoperite și indisponibilizate 30 de telefoane mobile, 30 de instalații artizanale pentru sustragerea carburantului, 12 magneți, 6 telecomenzi și 7 dispozitive folosite pentru bruierea aparatului de măsurat cantitatea de combustibil. Oamenii legii au confiscat și cantitatea de 3.000 de litri de produs petrolier finit,aproximativ 157.000 de lei și 17.700 de euro, și 22 de autocisterne.
Astăzi – 15 iunie, persoanele cercetate vor fi prezentate în fața magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive. Menționăm că acțiunea procurorilor și polițiștilor dâmbovițeni este parte a operațiunii „Jupiter”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.

Dâmboviţa
62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere

Operațiunea „Jupiter” pusă la cale de laParchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române continuă. În această dimineață de 14 iunie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – Serviciul de Ordine Publică, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au executat 62 de de percheziții la domiciliile unor persoane din județele Dâmbovița, Prahova, Argeș, Ilfov, Ialomița, Tulcea, Vâlcea și în municipiul București.
Ulterior, oamenii legii au pus în aplicare 64 de mandate de aducere a persoanelor depistate în vederea audierii. Cercetările sunt efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat de produse petroliere, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 150.000 de lei. În Dâmboviţa, mascații au descins în comuna Voinești, în satul Gemenea-Brătulești, la un șofer de autocisternă transport produse petroliere.
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
ACTUALITATEacum 6 zileAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
Dâmboviţaacum 3 zileBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
ACTUALITATEacum o săptămânăA început BABEL. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște a ajuns la cea de-a 14-ediție
Dâmboviţaacum 2 zile62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileApa potabilă, prima prioritate a administrației publice locale de la Pietrari. Muncitorii au revenit pe șantier
ACTUALITATEacum 6 zileJudecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele județului Dâmbovița 2026. Retroparadă, mult sport și muzică de calitate























