POLITIC
Titus Corlățean l-a pus la punct pe ministrul Vela. Vom discuta despre epurări, tunuri, angajări de coafeze!

Vicepreşedintele Senatului României, Titus Corlăţean, președinte executiv al PSD Dâmbovița, a avut o intervenție dură și pertinentă la adresa ministrului de Interne, Marcel Vela, care, ca și șeful său pe linie de partid și de Guvern, Ludovic Orban, a sfidat Senatul în timpul dezbaterii moțiunii simple.
„Aşteptăm să tansmiteţi şi să dezbatem în Parlament măsurile luate şi justificarea stării de urgenţă. Aveţi 30 de zile la dispoziţie, să înţelegem exagerările, încălcările unor drepturi fundamentale. Vom discuta despre epurări, tunuri, angajări de coafeze. Am ascultat cu dezamăgire ce aţi spus. Dumneavoastră sunteţi ministru datorită votului dat de noi, de PSD. Aşa că trebuie să vă adresaţi cu respect”, a fost replica lui Titus Corlățean.
Evident, moțiunea împotriva ministrului Vela a trecut, cu 65 de voturi pentru, dar nu are decât efectul unui exercițiu politic. Nu o să vedem că va demisiona cu onoare vreun ministru care a primit o bilă neagră din partea Parlamentului.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Mergem și în Opoziție, dar nu renunțăm la ideea unei guvernări reformiste

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu, într-un text postat pe rețelele de socializare, îl critică dur pe liderul PSD Sorin Grindeanu, despre care spune că, acum când vrea să dărâme Guvernul Bolojan, seamănă cu Liviu Dragnea, fostul președinte al Partidului Social Democrat. În 2017, spune parlamentarul Cotinescu, Dragnea a făcut orice pentru a-l înlătura de la putere pe primul ministru de atunci, Sorin Grindeanu.
„Domnule Grindeanu, ați uitat ce spuneați în 2017? Guvernul este al României, nu al CEX-ului PSD! În 2017, Sorin Grindeanu era premier, iar Liviu Dragnea încerca să-l dea jos folosindu-se de partid. Astăzi, același Sorin Grindeanu face exact același lucru, se folosește de partid împotriva lui Ilie Bolojan. De ce această mișcare? Pentru că Ilie Bolojan este un om onest, sparge găștile de partid, vrea reformă reală în stat, încearcă să elimine „băieții deștepți” mufați la banii publici. Cu alte cuvinte, închide pușculițele de partid”, a transmis deputatul Aurelian Cotinescu.
A mai precizat parlamentarul liberal că PNL, indiferent de ceea ce se va întâmpla, rămâne alături de Ilie Bolojan.
„Dacă este nevoie, mergem și în Opoziție, dar nu renunțăm la ideea unei guvernări reformiste”, a adăugat deputatul liberal Aurelian Cotinescu.
POLITIC
Alt necaz pe capul românilor. Se pregătește creșterea prețului la apa brută!

Deputatul AUR Dâmbovița Valeriu Munteanu ne avertizează că pe capul românilor va veni o altă belea care va duce la scumpirea vieții de zi cu zi mai abitir ca la vecinii noștri bulgari, care au trecut pe creștere economică accelerată! Guvernul Bolojan pregătește creșterea tarifelor la apă. Necazul pleacă de la obligațiile asumate prin PNRR.
„Jalonul 4 din PNRR prevede adoptarea unei legi prin care România introduce un nou mecanism economic pentru resursele de apă. Mai concret, statul este obligat să aplice principiul „recuperării costurilor”, adică să acopere investițiile în infrastructura de apă – estimate la peste 23 de miliarde de lei – prin tarife, contribuții și penalități aplicate utilizatorilor. Problema nu este reforma în sine, ci modul brutal în care Guvernul vrea să o aplice: direct pe spinarea românilor și a economiei”, a precizat deputatul AUR.
Mai spune parlamentarul că responsabilitatea politică pentru punerea în aplicare a acestor legi împovărătoare pentru români revine miniștrilor implicați în acest proces, respectiv Dragoș Pîslaru și Diana Buzoianu, care coordonează implementarea jaloanelor din PNRR și reforma sistemului de gospodărire a apelor.
„USR încearcă să prezinte această măsură ca pe o obligație externă, inevitabilă. Adevărul este că Jalonul 4 nu obligă România să aplice șocuri tarifare. Acesta prevede o reformă echilibrată, etapizată și adaptată realităților sociale. Alegerea de a împovăra cetățenii aparține integral Guvernului și miniștrilor care gestionează acest proces”, a mai spus Valeriu Munteanu.
Creșterea prețului la apa brută va lovi direct în producătorii de energie, respectiv Hidroelectrica și Nuclearelectrica. De aici, mai precizează deputatul AUR, apar exploziile la prețuri, crește costul energiei, cresc facturile pentru populație și, evident, scade competitivitatea economiei românești Ne ducem pe copcă!
„Nu poți vorbi despre reformă când ignori impactul social. Nu poți cere sacrificii românilor fără să tai risipa din sistem. Iar astăzi, în loc de responsabilitate, vedem doar o fugă de răspundere și o transferare a costurilor către cetățeni”, a adăugat Valeriu Munteanu.
Pentru evitarea unei situații de criză greu de suportat de către populație și economie, AUR propune aplicarea etapizată a Jalonului 4, pe o perioadă extinsă, astfel încât impactul să fie redus și controlabil. Se cere protejarea sectoarelor strategice, prin tarife diferențiate și plafonate pentru producătorii de energie și agricultură, pentru a fi evitate scumpirile în lanț. Este necesară finanțarea investițiilor în apă, prin fonduri europene, de la bugetul de stat și prin parteneriate. A se evita creșterile de tarife pe care să le suporte cetățenii.
„Nu putem transforma PNRR într-un instrument de taxare masivă a românilor. Reforma apei trebuie făcută inteligent, nu prin șocuri economice. Apa este o resursă vitală, nu o sursă de profit bugetar”, a subliniat Valeriu Munteanu.
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu la ISU Dâmboviţa. S-a stins din viață Lt. col. Ionuț Mihai Muscăloiu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 7 zileA murit un mare DASCĂL al școlilor din nordul județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgovișteanul Dan Neculăescu, propus ambasador al României în Statele Unite ale Americii!
ACTUALITATEacum 6 zileHotel Peștera Wellness & Spa, în topurile naționale ale calității și profesionalismului
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileGata cu semaforul! S-a redeschis circulația pe podul de la Pucioasa, de pe DN71, Târgoviște – Sinaia
ACTUALITATEacum 7 zileSacrificiul din spatele performanței: Drumul spre podiumul național la Geografie
ACTUALITATEacum o săptămânăPolițist din Titu, eroul zilei de 9 aprilie 2026. A salvat o bătrână din locuința cuprinsă de foc
Dâmboviţaacum 7 zileAntrenorul Ilie Poenaru și-a încheiat contractul cu Chindia după înfrângerea din meciul cu FC Bihor























