Giurgiu
Și-a omorât concubina, cu mai multe lovituri de cuțit, din cauza geloziei

Un bărbat de 34 de ani, din comuna Valea Dragului, județul Giurgiu, și-a ucis, ieri – 2 iunie, concubina, pe drumul DJ 401, în apropierea localității Herăști. Pe fondul geloziei, acesta i-a aplicat tinerei de 28 de ani mai multe lovituri de cuțit.
„La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Tribunalului Giurgiu cu propunere de arestare preventivă”, se precizează într-un comunicat remis de IPJ Giurgiu.
Giurgiu
Incendiu violent într-o gospodărie din Daia. Pompierii au reușit să salveze casa vecinilor

Un incendiu puternic a izbucnit azi-noapte într-o gospodărie din localitatea Daia, județul Giurgiu. Focul a cuprins casa, anexele și s-a extins și la locuința vecinilor.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Giurgiu, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Flăcările cuprinsese o suprafață de aproximativ 150 mp din prima gospodărie și o bucată din saceagul celei de-a doua casă.
Au ars patru camere și bunurile din interior, fiind salvată locuința vecinilor. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Giurgiu
Șofer scos la timp dintr-un autoturism în flăcări

Un tânăr de 26 de ani a fost rănit în urma unui accident petrecut noaptea trecută, pe DJ 601A, pe teritoriul localității Bolintin Deal, județul Giurgiu. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul din Bolintin Deal, cu o autospecială și un echipaj SMURD.
Se pare că tânărul ar fi pierdut controlul volanului, iar autoturismul a intrat într-un copac de pe marginea drumului, după care a luat foc. Până la sosirea echipajelor medicale, șoferul a fost ajutat de ceilalți participanți la trafic să iasă la timp din mașină. Bărbatul a fost preluat de paramedici, conștient și cooperant, și transportat la un spital din Capitală.
Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, în urma căruia au ars compartimentul motor și habitaclul autoturismului.
-
ACTUALITATEacum 5 zile
CAS Dâmbovița a rămas fără patru profesioniști, după o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție
-
ACTUALITATEacum 4 zile
Anunț important pentru furnizorii de servicii medicale în contract cu Casa de Sănătate
-
Dâmboviţaacum 6 zile
Haideți să ajutăm, oameni buni! Două familii au rămas pe drumuri de la un scurtcircuit!
-
Prahovaacum 5 zile
Femeie lovită de tren în Gara Ploiești Sud. A fost găsită cu amputație la picioare
-
Prahovaacum 3 zile
Ard două locuințe în municipiul Ploiești. Un pompier a fost grav rănit ca urmare a exploziei unui butelii
-
ADMINISTRAŢIEacum 7 zile
Primăria Titu acordă 2.000 de lei pentru trusoul bebelușului. Detalii aici!
-
ACTUALITATEacum 2 zile
Doi bărbați au murit împușcați pe străzile din Urziceni. A fost bătălie între două clanuri
-
Prahovaacum 4 zile
Animale arse de vii într-un incendiu izbucnit la un saivan din Izvoarele, Prahova. Pompierii au salvat 300 de oi