Connect with us

ACTUALITATE

Șeful PNL Dâmbovița și-a aranjat soția și sora în posturi călduțe și bine plătite la Ministerul Dezvoltării

Publicat

pe

Conducerea PNL Dâmbovița nu mai are treabă cu presa locală, cu cetățenii acestui județul de luni de zile. Știm că mai există deoarece îl tot auzim și vedem pe posturile tv naționale pe președintele Virgil Guran cum găsește scuze și cum își apără șefii și partidul din postura de consilier la Cabinetul premierului Ludovic Orban.

Pe ceilalți din garnitura locală, rareori îi surprindem trăgând din câte o țigară in fața sediului PNL din Târgoviște. Sunt oameni ocupați cu guvernarea și cu funcțiile primite prin varii instituții. Au grijă de activul și pasivul partidului.

Ei, care criticau la greu PSD-ul când erau la putere, fiindcă asigurau rapid apropiaților posturi bine plătite, procedează la fel, ba chiar mai abitir decât aceștia. De pildă, dreptul lider al PNL Dâmbovița, Virgil Guran, căruia îi place să pozeze într-un munte de corectitudine, și-a plasat rudele pe funcții tari chiar în Ministerul Dezvoltării.

Scrie Libertatea că soția lui Virgil Guran, Maria Guran, și sora liderului liberal, Carmen Guran, au fost angajate în ministerul condus de bunul său prieten Ion Ștefan. Înțelegem, doamnele respective or fi extrem de competente, cu știință de carte, dar chiar așa, amândouă?! Și mai vorbim de reguli, domnule Guran, de cât de binefăcător este PNL-ul?! Rușinoasă manevră. Nedemnă. O dovadă în plus că toți cei care se află vremelnic la putere nu se gândesc decât la propriul confort, știu să-și protejeze viitorul.

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. moshu49

    9 iunie 2020 at 20:30

    un articol prea elegant pentru un nemernic bun prieten cu „Grindă”
    dacă Țuțuianu și-a rezolvat fiica și nevasta, să ajungă el proasta satului?
    nu se face, moncher!
    vezi ce neamuri ți-au scăpat și vino la vot să-ți dau o palmă cu picioru’! 🙁

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Târgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat, astăzi – 19 august 2026, în cadrul unei conferințe de presă, programul manifestărilor prilejuite de „Zilele Cetății” 2026.

Ca de fiecare dată, vor fi activități pentru toate vârstele și pentru toate gusturile – după cum a precizat edilul. Anul acesta, vor exista două concerte, pe 5 și 6 septembrie, când vor urca pe scenă trupe și soliști cunoscuți, între care: DJ Project, Misha Miller, Lora, Trooper, Lidia Buble și Smiley. De asemenea, nu vor lipsi spectacolul de drone și focul de artificii.

„Vom începe vineri, pe 4 septembrie, în scuarul Primăriei, cu evenimente deosebite. Salonul Editorial care este de tradiție într-o cetate a tiparului. De asemenea, Târgul Meșterilor Populari, Târgul de Anticariat. Vor fi multe surprize pentru copii, în Parcul Chindia, în zona ruinelor: personaje de filme, de desene animate. Sâmbătă și duminică, pe 5 și 6 septembrie, vom avea două concerte, tot în Parcul Chindia. Cu siguranță, artiștii care vor urca pe scenă vor face o atmosferă deosebită la Târgoviște. Pe 8 septembrie, vom avea ședința festivă a Consiliului Local.

31 AUGUST – 6 SEPTEMBRIE
COMPLEXUL TURISTIC DE NATAȚIE
18:00 – 20:30 – Campionatul de fotbal între cartiere – Cupa Cartierelor Târgoviște

VINERI – 4 septembrie

Reclama

SCUARUL PRIMĂRIEI
10:00 – 21:00 – Deschiderea Salonului Editorial Ion Heliade Rădulescu, ediția a XXV-a, organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița – Lansări și prezentări de carte
11:00 – 18:00 – Târg de anticariat
11:00 – 18:00 – Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște
11:00 – 18:00 – Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național Constantin Carabella din Târgoviște
CENTRUL VECHI (ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE)
11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest
PARCUL CHINDIEI (ZONA RUINE)
10:00 – 22:00 – Târgul meșterilor populari organizat de Centrul Județean de Cultură al Județului Dâmbovița
10:00 – 20:00 – Ateliere medievale: jocuri medievale, tir cu arcul, ateliere de pictură
18:30 – Concert cvartetul Viventis Quartet
19:00 – 20:00 – Spectacol de teatru „Bărbierul din Sevilla” – susținut de echipa Teatrului Tony Bulandra

CINEMA INDEPENDENȚA
11:00 – Premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie – moment artistic susținut de cvartetul Viventis Quartet

CLUBUL PENSIONARILOR
09:30 – 12:00 – Concurs de tenis de masă – Concurenții: beneficiarii clubului

MUZEUL CASA ROMANȚEI
17:00 – Concert Tinerețea Romanței susținut de laureați ai Festivalului Național de Romanțe Crizantema de aur, concert organizat și prezentat de artista Alina Mavrodin Vasiliu

COMPLEXUL TURISTIC DE NATAȚIE
18:00 – 19:30 – Campionatul de fotbal între cartiere – Cupa Cartierelor Târgoviște

Reclama

BAZE DE TENIS ȘI PADEL
09:00 – 22:00 – Turneu de tenis Cupa Zilele Cetății
09:00 – 22:00 – Turneu de padel Cupa Zilele Cetății

SÂMBĂTĂ – 5 septembrie

SCUARUL PRIMĂRIEI
10:00 – 21:00 – Salonul Editorial Ion Heliade Rădulescu, organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița
11:00 – 18:00 – Târg de anticariat
11:00 – 18:00 – Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște
11:00 – 18:00 – Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național Constantin Carabella din Târgoviște

CENTRUL VECHI (ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE)
11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest

PARCUL CHINDIEI (ZONA RUINE)
10:00 – 22:00 – Târgul meșterilor populari organizat de Centrul Județean de Cultură al Județului Dâmbovița
10:00 – 20:00 – Ateliere medievale: jocuri medievale, tir cu arcul, ateliere de pictură
10:00 – 14:00 – Zona copiilor – clovni, mascote, păpuși pe picioare, personaje Marvel, recitaluri de muzică și dans susținute de elevi ai școlilor din Târgoviște
18:00 – 22:00 – Concert susținut de Trupa Etemasy, Trupa Kromath, Trupa Skyller, Ioana Ignat, DJ Project, Misha Miller
22:00 – Spectacol multimedia – drone, proiecție pe turn

Reclama

CINEMA INDEPENDENȚA
11:00 – Film pentru copii – „Prințesa și broscoiul”

GRĂDINA ZOOLOGICĂ
11:00 – 12:00 – Tur organizat al copiilor în incinta grădinii zoologice, hrănirea animalelor domestice

CLUBUL PENSIONARILOR
11:00 – 13:00 – Concurs de dans – Concurenții: beneficiarii clubului

COMPLEXUL TURISTIC DE NATAȚIE – PARC COMPLEX
18:00 – 19:30 – Campionatul de fotbal între cartiere – Cupa Cartierelor Târgoviște

BAZE DE TENIS ȘI PADEL
09:00 – 22:00 – Turneu de tenis Cupa Zilele Cetății
09:00 – 22:00 – Turneu de padel Cupa Zilele Cetății

Reclama

DUMINICĂ – 6 septembrie

SCUARUL PRIMĂRIEI
10:00 – 21:00 – Salonul Editorial Ion Heliade Rădulescu, organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița
11:00 – 18:00 – Târg de anticariat
11:00 – 18:00 – Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște
11:00 – 18:00 – Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național Constantin Carabella din Târgoviște

CENTRUL VECHI (ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE)
11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest

PARCUL CHINDIEI (ZONA RUINE)
10:00 – 22:00 – Târgul meșterilor populari organizat de Centrul Județean de Cultură al Județului Dâmbovița
10:00 – 20:00 – Ateliere medievale: jocuri medievale, tir cu arcul, ateliere de pictură
10:00 – 14:00 – Zona copiilor – clovni, mascote, păpuși uriașe, personaje Marvel, recitaluri de muzică și dans susținute de elevi ai școlilor din Târgoviște
18:30 – 22:45 – Concert extraordinar susținut de Punctul Zero, Lora, Trooper, Lidia Buble, Smiley
22:45 – Foc de artificii

CINEMA INDEPENDENȚA
15:00 – Film pentru copii – „Incredibilii”

Reclama

GRĂDINA ZOOLOGICĂ
11:00 – 12:00 – Tur organizat al copiilor în incinta grădinii zoologice, hrănirea animalelor domestice

CLUBUL PENSIONARILOR
11:00 – 13:00 – Concurs de rummy – Concurenții: beneficiarii clubului

COMPLEXUL TURISTIC DE NATAȚIE – PARC COMPLEX

18:00 – 19:30 – Campionatul de fotbal – Cupa Cartierelor Târgoviște – meci demonstrativ între echipa reprezentanților Municipiului Târgoviște și echipa formată din foste glorii ale Naționalei de Fotbal a României și reprezentanți ai Naționalei de Fotbal a Artiștilor

BAZE DE TENIS ȘI PADEL
09:00 – 22:00 – Turneu de tenis Cupa Zilele Cetății
09:00 – 22:00 – Turneu de padel Cupa Zilele Cetății

Reclama

LUNI – 7 septembrie

SCUARUL PRIMĂRIEI
10:00 – 21:00 – Salonul Editorial Ion Heliade Rădulescu, organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița
11:00 – 18:00 – Târg de anticariat
11:00 – 18:00 – Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște
11:00 – 18:00 – Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național Constantin Carabella din Târgoviște

CENTRUL VECHI (ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE)
11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest
MARȚI – 8 septembrie
Evenimente oficiale:

CATEDRALA MITROPOLITANĂ DIN TÂRGOVIȘTE
10:00 – 12:00 – Participare la Sfânta Liturghie
TRASEU PROCESIUNE
12:00 – 12:30 – Procesiune: Mitropolia Târgoviște – Bulevardul Mircea cel Bătrân – Calea Domnească – Curtea Domnească

COMPLEXUL MUZEAL CURTEA DOMNEASCĂ – RUINE
12:30 – Ședința festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Primăria Valea Mare. Comunicat de presă lansare proiect „Reabilitare moderată a Școlii Generale Valea Mare”

Publicat

pe

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite