ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgoviște, proiecte de extindere și refacere a spațiilor verzi
Primăria Târgoviște are în implementare șase proiecte care vizează extinderea și refacerea spațiilor verzi din municipiu.
Potrivit edilului Daniel Cristian Stan, se vor planta 3.000 de arbori și arbuști, 8.000 de plante floricole și aromatice și vor fi realizați 16.000 mp de gazon, dacă luăm în calcul numai noul parc din zona UM Gara, reabilitarea Parcului Mitropoliei, modernizarea Pieței Tricolorului și a Pietei Revolutiei, construirea primului skatepark din oraș și viitorul parc din zona Complexului Turistic de Natație. Cu excepția ultimului obiectiv la care am făcut referire, aflat în etapa de obținere a finanțării, toate celelalte investiții sunt deja în faza de execuție.

Sursa foto: Facebook / Daniel Cristian Stan
„Acestora li se adaugă și cei 1.500 de arbori și arbuști plantați de către SC ECO-SAL SRL, precum și cele aproximativ 250.000 de flori, toate produse în serele aparținând administrației locale targovistene”, precizează primarul Daniel Cristian Stan.

Sursa foto: Facebook / Daniel Cristian Stan
ADMINISTRAŢIE
Marian Tănase a revenit în funcția de prefect al județului Dâmbovița

Marian Tănase revine în fruntea Instituției Prefectului Dâmbovița, după ce, mai multe luni, pe vremea provizoratului Guvernului demis Ilie Bolojan, la cârma Prefecturii s-a aflat USR-istul Marius Calomfirescu.
Marian Tănase își va continua, cu siguranță, proiectul deosebit de important și apreciat de comunicare și transparentizare a activității Instituției Prefectului și a unităților aflate în subordinea acestei componente guvernamentale de interes local.
De precizat că Marian Tănase îl va avea ca sprijin în activitate pe tânărul social democrat Constantin Constantin, numit în funcția de subprefect al județului. Până la nominalizarea în această poziție de demnitar guvernamental, Constantin Constantin și-a desfășurat activitatea în cadrul compartimentului de consilieri al președintelui Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
Astăzi, când, conform protocolului, prefectul Marian Tănase a depus pentru a doua oară jurământul de credință, au fost prezenți la acest ceremonial, vicepreședintele CJD, Antonel Jîjîie, primarul municipiului Târgoviște Cristian Daniel Stan, deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculaescu, secretarul de stat Ionuț Săvoiu și șefii tuturor instituțiilor deconcentrate din județul Dâmbovița.
„Este o mare bucurie pentru mine să mă întorc în această funcție. Am spus-o și o spun, până la urma urmei, 2025 a fost un angajament. Astăzi îmi continui angajamentul din 2025. Începem treaba pentru județul Dâmbovița. Suntem pregătiți să facem lucruri bune pentru oamenii din județ. Revin în funcția de prefect al județului Dâmbovița cu aceeași dorință de a face lucrurile bine, cu aceeași determinare și cu respectul pe care îl datorez acestei instituții și oamenilor pe care îi reprezintă. Știu că această responsabilitate presupune muncă, echilibru, dialog și decizii asumate. Îmi asum acest rol cu determinare, seriozitate și convingerea că rezultatele se construiesc prin implicare și consecvență” a transmis prefectul județului Dâmbovița.
Marian Tănase care, în ultimele luni, și-a desfășurat activitatea ca admistrator al județului Dâmbovița a ținut să mulțumească președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, pentru nominalizare și pentru susținere.
„Primesc această responsabilitate cu recunoștință și cu hotărârea de a confirma, prin muncă și rezultate, încrederea acordată. Dâmbovița merită respect, responsabilitate și fapte”, a mai spus Marian Tănase, revenit pe poziția de prefect al județului Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIE
Poiana. Rețeaua de gaze naturale va fi pusă în funcțiune în scurt timp

Angajații Transgaz Mediaș au finalizat de montat Stația de Reglementare Măsurare (SRM) și contorul de gaze în comuna Poiana, județul Dâmbovița. Asta înseamnă că urmează punerea rețelei în funcțiune – spune primarul Marian Șerban.
„Suntem tot mai aproape de momentul mult așteptat în care vom avea gaz în gospodăriile noastre! Vă mulțumesc tuturor pentru răbdare, încredere și susținere. Știu cât de mult a fost așteptată această investiție și mă bucur că nu mai avem mult până la finalizare.
Adresez mulțumiri și pe această cale domnului Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnului Ioan Sterian – director general Transgaz și domnului Eduard Bănică – director în cadrul Electrica SA, pentru sprijinul, implicarea și colaborarea în realizarea acestui proiect. Continuăm să muncim pentru dezvoltarea și modernizarea comunității noastre. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, este mesajul transmis de primarul Marian Șerban.
Odată efectuate probele de presiune, se va semna procesul verbal de recepție a investiției și, imediat ce Distrigaz va obține licența de operare, se trece la efectuarea racordurilor individuale. Precizăm că rețeaua de distribuție a fost finalizată în urmă cu 4 ani.
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 4 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























