ACTUALITATE
Nu scăpăm de vremea rea! Codul portocaliu de ploi și grindină dă spre roșu!
Meteorologii au emis noi atenționări de vreme severă. În această după-amiază amiază și în cursul nopții (20/21 iunie), în Moldova, Maramureș, Transilvania, Dobrogea, local în Muntenia și în nordul Crișanei, precum și în zonele montane, vor fi intervale de timp cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi și vijelii, descărcări electrice și grindină.
Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării și în prima jumătate a săptămânii viitoare.
ACTUALITATE
Bărbulețu. Competiția fotbalistică „In Memoriam Sebi & Alex” a ajuns la cea de-a treia ediție. FOTO

Un eveniment sportiv de excepție care a devenit tradiție s-a consumat astăzi, 30 august 2026, la Bărbulețu. Competiția de Fotbal „In Memoriam Sebi & Alex”, inițiată de consilierul județean Mihai Istrate, cu sprijinul Primăriei Bărbulețu, desfășurată în amintirea a doi tineri, fii ai satului, care au pierit în urma unor accidente de circulație, a ajuns la cea de-a treia ediție.
Pe terenul multifuncțional din satul Gura Bărbulețului, au concurat echipe de fotbal din comunele Pietrari, Râul Alb și Bărbulețu. Meciurile disputate au avut fiecare o durată de 20 de minute, în reprize de câte 10 minute. De precizat că, din comuna gazdă, au participat la această competiție fotbalistică echipe din Bărbulețu și Gura Bărbulețu. Vremea a ținut și cu organizatorii, dar mai ales cu jucătorii și publicul adunat pentru a-și susține favoriții. De față la acest maraton fotbalistic au fost și primarii Cornel Coman de la Pietrari, Costinel Rizea de la Râul Alb și Marian Alexe de la Bărbulețu.

Mihai Istrate, organizatorul acestui campionat de fotbal unic la nivel județean, a fost tot timpul în perimetrul destinat observatorilor, fiind atent la desfășurarea corectă a partidelor care, anul acesta, nu au beneficiat de arbitraj calificat.
„Această competiție, ajunsă, iată, la cea de-a treia ediție, în afară de faptul că este organizată în memoria celor doi tineri, Sebi și Alex, care au dispărut dintre noi în condiții tragice, are menirea de a-i atrage pe copiii noștri în activitatea sportivă, de a-i determina să facă mișcare în aer liber, de a le dezvolta spiritul competitiv, dorința de a câștiga. Avem tineri valoroși, talentați, dornici de a performa în fotbal. Prin această competiție, le oferim, ce-i drept la nivel intercomunal, o șansă, un impuls, o speranță”, ne-a precizat Mihai Istrate – organizatorul concursului.

Primarul comunei Bărbulețu, Marian Alexe, ne-a spus că manifestarea sportivă desfășurată la Bărbulețu are și rolul de a stimula spiritul acela de comunicare, de socializare care, din păcate, din cauza vremurilor dure pe care le trăim, s-a tot estompat în ultimii ani.
Competiția s-a încheiat în jurul orei 13:30. Cupa „In Memoriam Sebi & Alex” a fost câștigată de echipa de fotbal din satul Bărbulețu. Pe locul doi s-au clasat tinerii din Gura Bărbulețului, iar locul trei a revenit formației de la Pietrari.

ACTUALITATE
Legislația de antreprenoriat se schimbă, Camera de Comerț Dâmboviţa te ajută!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a devenit, în ultimii ani, un partener important al antreprenorilor din județ, prin Biroul de Consultanță, Juridic și Arbitraj Comercial. Pentru a veni în sprijinul întreprinzătorilor, specialiștii Camerei organizează chiar și deplasări în localitățile din județ. De asemenea, sistemul de comunicare online este foarte bine pus la punct.
Camera de Comerț Dâmboviţa vă stă la dispoziție pentru:
▪ înființări de societăți, PFA, II și IF
▪ mențiuni și modificări la Registrul Comerțului, inclusiv actualizarea CAEN Rev. 3
▪ răspunsuri la întrebări privind funcționarea firmei
▪ eliberarea avizelor de forță majoră – atribuție exclusivă a Camerelor de Comerț
Reamintim că actualizarea codurilor CAEN Rev. 3 este obligatorie pentru toate firmele până la 25 septembrie 2026.
„Vă invităm să apelați la sprijinul nostru pentru identificarea codurilor corespunzătoare și depunerea mențiunii la Registrul Comerțului. Lucrăm și online, cu firme din toată țara. Nu e nevoie să vă deplasați la sediu – putem prelua solicitarea și pe e-mail sau telefonic”, transmit reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Date de contact:
▪ Calea Câmpulung nr. 6A, Târgoviște
▪ 0245.210.318
▪ info@cciadb.ro

Prahovaacum o săptămânăCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
Argeșacum o ziBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
Dâmboviţaacum 3 zileMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
Dâmboviţaacum 5 zileBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr de 25 de ani din Târgoviște, arestat preventiv pentru violarea unei fete de 15 ani
Dâmboviţaacum 6 zileVicepreședinte PSD Dâmbovița: Nu prin tăieri rezolvi deficitul. Doar PSD poate găsi soluții de ieșire din această criză!



























